A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Una din opt femei poate face cancer mamar. Te-ai gândit că poți fi una dintre ele? Află…

0 56

Cancerul de sân: cum contribuie tehnologia la depistarea și tratarea cu succes a tumorilor maligne mamare

Oncologia mamară este unul dintre cele mai dinamice domenii ale medicinei: numeroase studii în defășurare, medicamente noi, tehnologii moderne destinate radioterapiei – toate acestea sunt menite să vină în sprijinul celor 2,1 milioane de femei diagnosticate anual cu cancer.

Din fericire, cancerul mamar este printre afecțiunile maligne cu cele mai mari șanse de tratament și vindecare pe termen lung. Însă condiția esențială pentru a surprinde orice eventuală tumoră în stadiu incipient și pentru a o trata cu succes este respectarea recomandărilor specialiștilor. Prima dintre acestea vizează autopalparea regulată a sânilor, cu 5-7 zile înainte de menstruație.

Orice simptom suspect precum o umflătură la nivel mamar sau în axilă, o colorație ciudată a pielii sau o secreție mamară anormală trebuie semnalat medicului. Controlul senologic anual, ecografia înainte de 40 de ani și mamografia după această vârstă cresc șansele depistării unei eventuale tumori chiar la debut.

“Există încă multe persoane care se feresc de mamografie și care invocă drept motive durerea sau expunerea la radiații în timpul investigației. Însă, se știe clar că doza de radiații la care se expune pacienta în timpul investigației este foarte mică, echivalentă cu doza de iradiere naturală din timpul unui zbor lung cu avionul sau de pe parcursul a 3 luni de expunere la radiațiile prezente în natură”, explică siguranța mamografiei Prof. Dr. Mustafa Erkin Aribal, radiolog de top specializat în diagnosticarea cancerului mamar, în cadrul Spitalului ACIBADEM Altunizade.

La ora actuală, tehnologia precum cea folosită în mamografiile cu tomosinteză permit depistarea unor leziuni mici, care nu pot fi văzute în timpul mamografiei clasice. În plus, analiza volumetrică a sânului, cu ajutorul sistemului automat de ultrasonografie oferă informații prețioase despre starea glandei mamare. Se estimează că o femeie din 8 va face cancer mamar de-a lungul vieții, însă evoluția terapiilor face posibilă tratarea cu succes a multor cazuri.

Extrem de importantă este și abordarea cancerelor mamare în cadrul echipelor multidisciplinare din care fac parte medicul oncolog, chirurgul, specialiștii în imagistică, radioterapie, anatomopatologie și chirurgie plastică și reconstructivă. În cadrul echipei, se recomandă cele mai potrivite teste și se decid terapiile personalizate.

“Noi evaluăm fiecare caz în parte și decidem care este cea mai bună abordare: de exemplu, dacă la unele paciente, este de ajuns mamografia, în alte situații recomandăm rezonanța magnetică. Există și cazuri când pacientele au nevoie și de o ecografie suplimentară. După ce am diagnosticat și stadializat boala, abia apoi pacientele vor primi recomandarea de tratament, personalizată în funcție de specificul fiecărui caz și de tipul de tumoră, de stadiul ei și de alte coordonate”, adaugă Prof. Dr Mustafa Erkin Aribal.
Alături de chirurgie, hormonoterapie, chimioterapie și terapiile țintite, radioterapia face parte din protocolul de tratament. În anumite cazuri, medicii recomandă radioterapia în doză unică, cu multiple beneficii pentru paciente.

“Una dintre cele mai importante inovații din domeniul oncologiei mamare este radioterapia în doză unică. De obicei, femeile care trec printr-o intervenție de extirpare a unei tumori mamare, cu conservarea sânului, trebuie să facă 33 de ședințe de radioterapie: 25 dintre acestea sunt destinate sânului, iar 8 zonei tumorale. Noile protocoale de radioterapie reușesc un lucru extrem de important: acela de a proteja mult mai bine țesuturile sănătoase.

Iar această performanță este realizată prin aplicarea unei doze unice de radiații”, descrie una dintre performanțele actuale din radioterapie prof. dr. Cihan Uras, coordonatorul Institutului de Cercetare a Patologiei Sânului din cadrul Universității de Medicină ACIBADEM și chirurg în cadrul Spitalului ACIBADEM Maslak.

La ora actuală, 3 din 4 paciente cu cancer mamar au nevoie de radioterapie, iar în unele cazuri, protocoalele lungi pot fi înlocuite cu aplicarea în doză unică, imediat după extirparea tumorii mamare.
“Există anumite criterii pe care trebuie să le îndeplinească o pacientă cu un cancer mamar pentru a face această terapie. Contează în primul rând caracteristicile tumorii: aceasta nu trebuie să fie mai mare de 2 cm și trebuie să aibă anumite caracteristici biologice.

Apoi, contează vârsta pacientei. Dar la cazurile în care intervenim, pacientele trebuie să știe că această doză unică de radioterapie înseamnă prelungirea cu 5 minute a intervenției de extirpare a tumorii mamare”, adaugă Prof. Dr. Cihan Uras.

Avantajul dozei unice de radioterapie este că reduce riscul potențialelor efecte secundare, printr-o protecție sporită a țesuturilor sănătoase, fără afectarea pielii din zona tratată și fără atrofierea țesuturilor mamare la pacientele care trec prin chirurgia conservativă a sânului. În plus, pacientele se întorc mult mai repede la activitățile obișnuite, recuperarea după operație și radioterapie durând doar două zile.

Mai mult pe Doctorul zilei.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More