Vlad Ciurea: Izolarea ne-a tâmpit. Arma împotriva COVID-ului e imunitatea, deci gândurile bune, starea noastră de sănătate, de prospețime, activitatea fizică și gândirea pozitivă

 

Izolarea are efecte neurologice serioase, atrage atenția profesorul neurochirurg Vlad Ciurea. În special persoanele vârstnice trebuie să iasă afară să socializeze, pentru stimularea creierului și a imunității. În această perioadă, au apărut situații frecvente în care mai multe persoane suferă de tulburări de memorie, dezorientare, probleme de echilibru sau lipsa coordonării. Toate sunt efecte ale unei rutine zilnice repetitive și limitate între patru pereți, consideră neurochirurgul.

„Am observat ceva, încă nu sunt raportate, la pacienții mei care au fenomene ușoare, că evoluează. Mi-e foarte jenă să-i arunc în față unei doamne, domn «dumneata ai Alzheimer». Toți vin în ultimul timp, de la o anumită vârstă, cu tulburări de memorie, dezorientare, probleme de echilibru sau nu mai au coerența gestului, scapă paharul. De ce? «Mama e stresată, bunica nu se mai coordonează». Altceva este.

Distribuie prietenilor

Conexiunile în sistemul nervos nu se mai fac corect, pentru că această izolare nu a dus la ceva bun. Între patru pereți, uitându-ne eventual la TV sau discutând aceleași lucruri în familie nu am făcut decât să ne tâmpim luni și luni de zile. Trebuie să ieșim afară! Omul este un produs social, trebuie să vorbească, să comunice, trebuie să colaborăm, să socializăm între noi” a declarat reputatul profesor neurochirurg Vlad Ciurea, la Digi24, potrivit hranasprirituala.ro.

Izolarea are efecte neurologice serioase, iar persoanele vârstnice sunt cele mai expuse de izolare, și trebuie să iasă afară în parc, atrage atenția neurochirurgul.

„Este nevoie să schimbăm rutina. În acest moment ne-am izbit de ceva nou și în această situație nouă în care ne aflăm trebuie să ne adaptăm. Persoanele în vârstă, nu-i lăsați în casă. Scoateți-i măcar pe o bancă, în parc, să socializeze, să vorbească, să joace șah, să facă cuvinte încrucișate. Toate lucrurile acestea dezvoltă cerebral o grămadă de activități.

Foarte multă lume, am constatat în ultimul timp, vin în familie și spun că parcă uită, nu mai știe, pune cheile în frigider. Această adunare face foarte bine pentru toată lumea. Schimbul de idei, vederea. Faptul că unul are o cravată mai frumoasă, o îmbrăcăminte mai superbă, o coafură. Asta face foarte bine, nu este invidie, nu este gelozie, este o gândire pozitivă. Aici urmează și al doilea element, descărcarea endocrină, și al treilea element, imunitatea.

Gândurile pozitive – așa trebuie să fim. Dacă suntem încruntați, supărați, atunci nu obții nimic, nici interlocutorii tăi, nici cei de la serviciu, nici cei de acasă, încontinuu. Asta nu duce la nimic bun. Scade și imunitatea și te face vulnerabil la COVID. Una dintre mijloacele de luptă împotriva COVID-ului este imunitatea, deci gândurile bune, starea noastră de sănătate, de prospețime, activitatea fizică și gândirea pozitivă”, a explicat profesorul de neurochirurgie.