Dialogul cu cel mai fidel pazitor al fiecaruia, ingerul pazitor, este exercitiul de reflectie si de regasire dupa ratacirile vietii.

Tristetea insingurarii si tacerii fiziologice, razbate clar si inca nu ati depasit-o :” lucrurile toate au fost mai întâi cuvânt, dar eu nu pot spune nimic și nimicul se întinde de jur împrejur, alburiu ca pe dealuri ceața.
Tu îngere, știi asta, deci nu te preface! Cuvintele mele plecate vin și mi se așază pe umeri, ca niște păsări care-și iau adio.”

“Confesiunile” v-au ajutat si daruirea randurilor si gandurilor, zilnic, sunt mangaierea ingerului, daruita noua.

Dar din dar se face rai, asa ca lasati pasarile sa zboare, asterneti cuvintele si daruiti-le celor ce le primesc cu bucurie si rezoneaza la ele!

Miracolele cresc doar acolo unde le sădești. Printre randuri si zambete, fiindca aveti de ce, bucurati-va de viata, asa cum e ea!