A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Marina Almășan: Cum e cu președinții ăștia, ai TVR….

0 184

Desigur, oala e comună, dar nu-i bag chiar pe toți în ea. S-au băgat destui dintre ei și singuri, rămânând în afară doar “accidentele” : cei câțiva de bună credință, majoritatea proveniți din “interior” și cărora chiar le-a păsat de aceasta instituție-emblemă, străduindu-se, pe durata mandatului lor, dacă nu s-o “ridice”, măcar să n-o prăbușească…Restul, toți – o apă și-un pământ, la fel cum a ajuns, de altfel, și “moșia” pe care vremelnic au administrat-o.


APRECIAZA ARTICOLUL !

…Mi-au trecut prin viață destui. Noi, ăstia, pălmașii, rămâneam să trudim pe ogoarele noastre chinuite, încercând să obtinem, din aproape “nimic”, recolte care să conteze, iar ei… se perindau prin fruntea noastră, lăsând cel mai adesea urme de sânge și lacrimi.

Majoritatea dintre ei au uitat, în secunda a doua după învestire, motivul din care se află acolo. Uită că e unul conjunctural, mai totdeauna politic, prea puțin sprijinit pe valoare și experiența în domeniu, pe bună credință, pe voința și putința de a face bine. Li se pare brusc că “geniul” lor este singurul răspunzător de locul pe care brusc s-au trezit cocoțați, si nu că, de fapt, complicatele mașinațiuni și jocuri de culise sunt cele ce i-au plantat în fruntea unei instituții, care, mulți dintre ei, habar n-au cu ce se mănâncă. Odată instalați, capătă automat mentalitatea de stăpâni, tratându-ne pe noi, toți ceilalți, ca pe niște slugi jegoase. Tot ce am făcut până atunci, toată valoarea noastră profesională, izbânzile noastre și performanțele recunoscute în piață se anulează, nu reprezintă nimic, ba, dimpotrivă, deranjează. Și asta pentru că, in proportie de 99% din cazuri, cei veniți din afară aduc cu sine convingerea că toți cei de aici sunt “praf”, că TVR e o instituție muribundă si că ei, de fapt, au fost aduși să “facă ordine” , sau, și mai bine, să-i cânte prohodul.

..Si nu, nu sunt deloc naivi. Deși se cred infailibili ( cei care-i numesc în funcție, le dau “mână liberă de a pune lucrurile la punct”) , ei știu perfect că viața le e efemeră, precum cea a fluturilor de noapte care-și culcă aripile definitiv la întâlnirea cu lumina. Ei știu că viața lor depinde de-o decizie, de-o simpatie, de-o legătură de rudenie sau de-o conjunctură favorabilă și că toate astea , la un moment dat, se vor sfârși. Drept care, în mai scurtul sau mai lungul timp pe care-l au la dispoziție, preocuparea lor devine extrem de focusată : să-și verse frustrările asupra unei armate de subordonați îngroziți ( o adevărată “beție a puterii”) , să răspundă, prin servicii, binefăcătorilor lor , să-și mulțumească prieteni și colaboratori cu diverse beneficii, in speranța că acestea li se vor întoarce cândva, când nu va mai scrie pe ușa lor “Președinte Director General”. Dar, mai ales, să-și facă “plinul”, pentru anii ce vor urma.

Și uite-așa, începe să curgă cu tot felul de colaborări suspecte, cu proiecte venite “din afară” care îi aruncă pe tușă pe profesioniștii din interior, cu generozităti extreme, manifestate prin bugete și onorarii cosmice,oferite preferențial și în care rolul principal îl are “parandărătul”…

De multe ori, cand situația devine irespirabilă și gafele monumentale cu ștampila PDG încep să se țină lanț, vremelnicii președinți sunt chemați să răspundă în fața celor ce i-au investit, de fapt. Și, ce credeți? Minune mare! În văzul lumii îi tratează pe aceștia cu o atitudine suficientă și sfidătoare, amendând orice tragere de urechi cu absurde acuzații de “imixtiune a Politicului în guvernarea instituției”. Prin aceasta, uitând că, de fapt, același Politic, printr-o neinspirată decizie conjuncturală, este cel care i-a cocoțat și pe ei în locul în care se află.

Cum arată instituția, de la un președinte la altul? Mai prăbușită ca niciodată. Cu ratinguri alarmant de mici, chiar și la producțiile care se căznesc să țină ștacheta sus ; cu armate întregi de noi angajați, de cele mai multe ori incompetenti, strecurați in organigramă în pofida unanim blamatei supradimensionări ; cu evenimente de tradiție îngropate cu bună știință sau dintr-o incompetență crasă ; cu omorârea oricăror relații de colaborare cu alte televiziuni ale lumii ; cu un marketing de toată jena, care nu reușește să “vândă” nimic din ceea ce se mai întâmplă bun în tranșeele profesioniștilor neuciși încă ; cu o tehnică învechită, care deschide cale liberă închirierilor din afară, pe sume importante; cu “vedete” care abia mai răsuflă, pentru că nimănui nu-i pasă de ele, decât dacă cineva important are vreun interes punctual față de unele din ele ; cu holuri pustii și reci, bântuite de umbrele marilor oameni ai României de odinioară; cu spații mâncate de paragină, cu găleți puse pe holuri, ca să adune ploaia ce răzbate prin acoperișuri; cu o resemnare incurabilă a unor angajați, altminteri minunați, dar cărora li se pune pumnul în gură, prin legi și regulamente bolnave ce încearcă să țină sub preș gunoiul din interior. Cum să limitezi accesul la adevăr al cetățeanului, al societătii, intr-o instituție care trăiește din banii acestora?!? Ce instituție PUBLICĂ de pe această planetă, îsi poate permite să spună “Nu ai voie să vorbești în afară despre ceea ce se întâmplă înăuntru, că-ți pierzi locul de muncă?”…

….Încolonați într-o tăcere bolnavă, împăcându-se cu gândul că “nimic, niciodată nu va mai putea fi schimbat aici”, angajații postului public, umiliți prin tot ceea ce i se întâmplă instituției căreia i-au jurat credință, încearcă să-și facă, in continuare, datoria cu aceeași seriozitate și dăruire, numărându-și în gând, cu disperare, anii până la pensie. Chiar dacă mulți dintre ei poate nu o vor mai apuca….

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

PHP Code Snippets Powered By : XYZScripts.com