Cine-și va mai aminti de mine, întrebă îngerul,
De aurul revărsat al bunătății mele,
De aripile cu care v-am învelit
Drept pentru care m-ați numit înger păzitor?

Cine-și va mai aminti nopțile cu lună
În care vă apăram de vârcolacii sidefii ai toamnei
Și de grindina cu meteoriți
Care se lăsa greu peste voi, din cuvintele
Pe care unul altuia vi le aruncați?

Cine-și va mai aminti de mine? – oftă el,
Trecătorul care însorea potecile,
Antemergător al iluziilor,
Călăuză prin deșertul înțelesurilor fragile

Îngerul părea bleg de bun,
Mirosea a nemărginire,
Și se uita la mine anapoda
De parcă aș fi fost vinovat cu ceva.

Îngere, zic, nu-ți stă bine plângăcios,
Aripile tale-s programate să zboare,
Inima ta să facă alte inimi să bată,
Ce dracu te-ai prostit în halul ăsta?

Îngerul plângea ca un copil
Și eu m-am întrebat ce pot face
Cu un asemenea înger păzitor
Și cum să-i îndrept aripile de avion ceresc,
Incapabil să se mai țină drept pe pista
De decolare sau de aterizare
A magiei?
17 iulie 2019, București