AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Sâmbătă, de la orele 19,30, începe ediţia 2019 a Festivalului Internaţional ”George Enescu’

Orchestra Filarmonicii din Berlin, avându-l la pupitru pe Kirill Petrenko, va deschide sâmbătă, de la orele 19,30, ediţia 2019 a Festivalului Internaţional ”George Enescu”, printr-un concert desfăşurat la Sala Mare a Palatului.

Programul spectacolului, inclus în seria ”Mari orchestre ale lumii”, cuprinde Rapsodia română nr. 2 în Re major de George Enescu şi Simfonia a IX-a în Re minor op. 125 de Ludwig van Beethoven. Îşi dă concursul Corul Filarmonicii “George Enescu”, dirijat de Iosif Ioan Pruner.

Solişti vor fi soprana Marlis Petersen, mezzosoprana Elisabeth Kulman, tenorul Benjamin Bruns şi basul Kwangchul Youn.

Tot sâmbătă, de la ora 22,30, Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” va deschide, la Ateneul Român, secţiunea “Concertele de la miezul nopţii” din cadrul Festivalului ”Enescu”.

Corul Madrigal, coordonat de Anna Ungureanu, va fi parte integrantă a unuia dintre cele mai spectaculoase şi aşteptate evenimente ale festivalului – La Cetra d’Orfeo “Ay Amor!” -, un proiect realizat şi dirijat de muzicianul belgian Michel Keustermans.

Spectacolul La Cetra d’Orfeo “Ay Amor!” este un periplu muzical în universul sonor şi afectiv al barocului, cu o selecţie de creaţii muzicale realizată de Michel Keustermans, ce urmează planul ideatic al spectacolului cristalizat în jurul ideii de iubire.

Mai mult pe Agerpres

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!