Urmele lor pe nisip,
Le-a șters ea,
Marea.
Urmele de iubire
Din inima lor
Le-au șters chiar ei.
Dragostea arzătoare
A lor,
Timpul a transformat-o
În amintire.
Medeea, mica vrăjitoare,
Urcată de iubit
În Olimp,
Ale sorții săgeti le-a otrăvit.
Voia să-l omoare pe el,
Cel care a greșit,
Și a uitat-o în fiecare zi,
Câte un pic.
A fost vinovată
Marea?

(Dialogul la distanță continuă. Replică la poezia lui Lucian Avramescu – ”Și cât te-am iubit Medeea”)