A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Marian Nazat: Un vis

0 37

 

Doamne, cât îmi dorisem să ajung la Islaz, pe linia copilăriei! Ziua se arătase darnică încă din zori, un soare palid se cocoțase pe cer și îmi zâmbea complice. O luasem înainte, să-mi văd valea, locul fără de care n-aș fi ceea ce sunt acum. Eram nerăbdător, am depășit casa lui Marcel, mai aveam câțiva pași până la paradisul meu originar… Când colo, de-a lungul digului, m-a întâmpinat un zid înalt și compact, cât să-mi astupe zarea, infinitul, între curtea lui Pandele Cone și cea a lui Toma Dorcea. Un zid văruit în alb, ca o fortăreață, nici vorbă să-l dărâm. Am rămas descumpănit, prin geamul ferestrei l-am zărit pe Sebastian, fuma și se uita nepăsător la televizor, parcă m-ar fi observat, parcă nu… I-aș fi zis câteva, ce inimă să ai ca să mă împiedici să zburd cu ochii dincolo de orizont, de vârsta întomnată? Ca să-mi sorb întinsoarea cea netedă, trebuia să ocolesc nițel, s-o iau pe ulița dinspre alde Beșuță, apoi s-o cotesc la dreapta, pe sub sat, lăsând în stânga fântâna singuratică din dreptul oborului Măriei lu’ Lega. Nu-mi convenea ocolul ăsta, mă simțeam nedreptățit, în definitiv, valea fusese și a mea! M-am trezit speriat, se făcea că un cutremur mă zgâlțâie din toate încheieturile, grinzile dormitorului trosneau, iar lumea din jur urla apocaliptic. Doar se făcea, slavă cerului ! Ce-or însemna toate visele acestea, de ce, noapte de noapte, mă pomenesc la Islaz ? Printre oameni de demult, printre amintiri vechi mereu reînviate… Într-adevăr, „nostalgia este dragostea care rămâne” , numai că gustul ei mă deprimă ori de câte ori îmi încep ziua după aventurile onirice. Mai întâi, mă întreb dacă chiar am visat, dacă nu cumva am hălăduit de-adevăratelea prin timp… Abia apoi mă dumiresc, sufletul meu nu s-a copt suficient și colindă prin trecutul mitic, unul în care tânjesc să fiu „părintele necăjiților, bucuria săracilor, mângâierea celor mâhniți, vindecătorul bolnavilor și mare făcător de minuni”. Asemenea Sfântului Eumenie din Raxos, uns episcop al Gortinei, cetatea din Creta. Dar nu-mi e cu putință, n-am vocație schivnică, așa că „am să fur o vâslă din lume/ Pentru barca părerii de rău” …

Scuturat de placenta somnului și întors la palpitul vieții, caut să mă vindec de alean și zăbovesc asupra unui text ce se vrea numaidecât tipărit. Îmi închipui verzi și uscate, dar nu-mi trece prin minte să mă oțărăsc la viitoarea mireasă de celuloză, asemenea lui Ștefan Mitroi: „Fiecare carte pe care o scriu e mincinoasă cu mine atunci când e proaspătă. «Eu o să fiu altfel. Eu îți voi aduce bucuriile alea pe care le aștepți», îmi promite. Îmi dau seama că nu-i chiar așa. Și-i spun: «Și tu m-ai mințit, nenorocito ! Nu-mi mai trebuie, gata, nu mai scriu niciuna!»” Cartea nu te minte niciodată, prieten drag, ea nu-i aidoma femeii ! Numai noi, autorii, o trădăm cu altă carte, noi suntem niște nenorociți… De aceea, rostesc împreună cu Constantin Noica rugăciunea de pe urmă: „Te iau în braţe – mersul meu să fie mersul tău. Îţi cânt ceva – cântecul meu să fie vibraţia ta. Scriu o carte – emoţia mea în idee să fie a ta. Vreau să sporesc prin tine. Tot ce mă sporeşte e adevărat.” Iar la apariția editorială, în fața altarului cu cititori, vom nădăjdui îngânându-ne reciproc: „O carte e mult mai obiectivă decât autorul ei.” (Oare? Mă pleoștesc dintr-odată, șovăielnic și nesigur…)

Și, seara, la culcare, „îl rog în permanență un singur lucru pe Dumnezeu: îl rog să existe. Ar fi cea mai mare dezamăgire dacă n-ar exista.” Iar de undeva, din apropierea stelelor clipocitoare, o voce de femeie îmi șoptește suav:

„Tu ești omul care aduce ploaie,
Brațele tale îmi curg de-a lungul trupului,
Privirea ta îmi clătește gâtul,
Gura ta face să-mi crească la șold
O floare umedă, albastră.”

Visul s-a destrămat, însă valea mea nu-mi mai este la îndemână, cineva a ascuns-o dincolo de un zid proaspăt văruit, pe care nu-l pot dărâma…

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More