A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Prof. Univ. Dr. Emerit Eugen Blaga: Între „Hazard” și „Mantra”

0 384

 

Bombardați zi de zi, ceas de ceas, ziua și noaptea, pe toate canalele televiziunilor naționale, și nu numai, prin mass-media puterii sau a opoziției, copleșiți de reala sau pretinsa persuasiune a medicilor, polițiștilor, oamenilor politici, psihologilor, demnitarilor, biologilor, și, mai ales a ignoranților, aceiași dintotdeauna, adică a celor care se pricep la toate și la nimic, suntem aproape de sufocare, generată nu de boală, ci tocmai de agresiunea împotriva noastră, s-a produs un fenomen, firesc, de altfel, de respingere a tot și a toate. Unii se abandonează în implacabil, alții sunt aproape, din ce în ce mai aproape, de nevroze, alții devin agresivi, revoltându-se până la agresiune asupra tuturor, dar, mai ales, împotriva celor care, din dorința de a-i proteja, au impus militărește „pe loc repaus”.
Pandemia, această boală planetară, a adus, pe lângă moarte, suferință trupească și psihică, pe lângă dramă economică, infracționalitate, disciplină și indisciplină, reguli, ordonanțe și convulsii și revolte ce, cu siguranță, vor crește în intensitate, au adus, deci, și o serie de fapte, stări, atitudini, dar și construcții lexicale noi, sau mai puțin noi, dar puțin utilizate anterior.
Credem că, pentru a trece mai ușor peste toate aceste mari suferințe și îngrijorări, este nevoie ca, măcar din când în când, să mai și râdem. De situații, de prostia unora, de ignoranța și infatuarea altora, de afișarea nonșalanței în expunerea publică a restricțiilor, dar și de maniera, de cele mai multe ori discreționară în care suntem izolați, cu sau fără temei, de lipsa de pricepere în managementul instituțional și de câte altele.
Dar să le luăm pe îndelete.

În primul rînd
În mai puțin de o lună de la decretarea primei ordonanțe militare, vocabularul limbii române s-a îmbogățit cu un număr impresionant de cuvinte folosite obsesiv de mai toți cei care se exprimă public, ba chiar și de către cei ostracizați, izolați, nu numai în mediul social, dar și în cel familial, ca să nu mai vorbim de site-urile de socializare. S-a constituit extrem de rapid „vocabularul pandemiei”, format din noi cuvinte sau apelându-se la cele deja existente, atribuindu-le, însă, alte înțelesuri sau accentuând înțelesuri mai puțin uzitate. Mască de protecție, noua pandemie, simularea evaluării, mall-uri, farmacii, cursuri on-line, trafic, decese, internări, vaccinuri, construcții aberante, dar încurajante, de genul „calitatea persoanelor ce vor veni” (adică, după ce se vor sfârși cei prezenți – vezi A3, 18.03. ora 17,50), combinezon, verbul a carantiniza, izoletă, pandemie, epidemie, trazacții aeroportuare, virus, conoravirus, distanță socială, covid19, mănuși, biocide, Streinu Cercel, Matei-Balș, Victor Babeș, Emilian Imbri, spitale civile, militare, Babeș, faliment, aparate de respirat, șomaj tehnic (pentru bugetari), deficit bugetar, compensare, decompensare, diaspora, politicieni, oameni de presă, Mihai, Radu, Mircea, „Lili- Ce să vezi”, comentatorii cei de toate zilele, ciuvici, botoși, borfași, diasporeni, apoi sintagme de genul „Domnul profesor”, instituții, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, continuând cu țările cu care ne comparăm, fără criterii de comparație valide: Italia, Franța, Ungaria, Spania, Marea Britanie.
S-au mai adăugat limbii române active hazard, epidemiologie, anchetă epidemiologică, rezidență, „criminali” (spre exemplu ofițer MAI, senator, fată călătoare), apoi clasamentul nefericirii, prezentat seară de seară, oră de oră, în locul clasamentului sănătății, și asta pentru că, se știe cum este în presă, „o știre bună nu este o știre”, continuând cu anunțurile mortuare, crematorii, saci de plastic, nunți, înmormântări, botezuri cu opt inși, punând, poate, în dificultate, însăși prezența mirilor, părinților, sau aparținătorilor, în funcție de eveniment. Și câte și mai câte, pe care am omis acum să le menționez.

În al doilea rînd
Privind cu mai multă atenție dramele ce se petrec ceas de ceas, au trecut în obișnuință și cotidian, banalele și deloc băgate în seamă mijloace de transport ale căror echipaje se expun, uneori, chiar mai mult decât „aparatul medico-sanitar”(Streinu-Cercel).
Iată că, zi de zi, de aproape o lună, nefericiții atacați de virusul ucigător sunt transportați în extrem de deficitara, ca număr, izoletă „Hazard” și transportați de autospeciale marca „Mantra” (Mărci imprimate în locuri vizibile, de impact. Sincer, mă așteptam să văd firmele consacrate de autospeciale pentru salvare).
Să fie doar o întâmplare, mă întreb contrariat, denumirea celor două vehicule de transport a nefericii/nefericitului, sau este ceva dincolo de aparențe, mergând pe principiul că nimic nu este întâmplător în această lume?
Valoarea magică a „mantrei”, sacralitatea ei, ca valoare implacabilă în yoga, budism, hinduism sau tantrism, translatată spre banalul mijloc de transport auto, pentru cei a căror viață este în pericol, dă încredere, speranță, ne face să credem că vom fi ajutați, iar viața noastră va fi salvată, deși „hazardul” care dă nume izoletei ne aruncă, din nou, în incertitudini, în voia întâmplării, a disperării, a fricii, a implacabilului, a fie ce-o fi, sau în „așa cum vrea Bunul Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, „transportul bolnavului în izoleta „hazard” spre autoutilitara salvatoare marca „Mantra” ne pune în situația de a medita profund. La a accepta sau nu incertitudinea, cu alte cuvinte de a ne urca sau a ne lăsa urcați cu forța, dar și de a medita la viață, la hazard, la credință, la mantra, la oameni și, de ce nu, la mașini.


APRECIAZA ARTICOLUL !

În al treilea rând
Un stimat coleg de breaslă tânăr, de altfel un interesant, harnic, neliniștit și căutător-scormonitor prin colțurile mai puțin vizibile ale socialului, deci, un valoros sociolog, ne înștiințează, mai zilele trecute, că a finalizat, doar parțial, o intenție de cercetare sociologică având ca obiect de studiu, probabil, încerc să ghicesc, evaluarea percepției sociale a stărilor, cauzalității și evoluției pandemiei. Studiul, ne anunță, a fost întrerupt brutal de refuzul nejustificat, abuziv, netransparent al autorităților din domeniul „statisticii nefericirii” , acela de a-i mai permite accesul la bazele de date.
Cu toate aceste neajunsuri, în spiritul consacrat al marilor universități europene, americane și nu numai, comunică și domnia-sa eterului, internetului și cui ar mai vrea să asculte/vadă, cele trei „mari concluzii” rezultate în urma profundei investigații sociologice.
Ele sunt o triadă, într-o construcție omogenă, furnizându-ne cauzalități de bun simț, sau, descifrând mai atent, „la nivelul simțului comun”. Poate, tocmai de aceea, cercetarea a fost întreruptă intempestiv, pentru, că fiind continuată, ar fi putut devoala adevăruri, cauzalități, soluții ce ar fi produs invidie în lumea științifică largă, așa cum testarea exhaustivă a populației cu instrumentul PCR (a se citi, pi si ar, nu așa cum ar pronunța unii nostalgici) ar fi creat același efect științific, cu valențe indubitabile gnoseologice, în ciuda pretinsei și nepermisei adversități a puterii politice, medicale etc. Ce vrei? Răutăți, invidii…
Și acum, iată, în sinteză proprie, cele trei mari concluzii: „1.Factorul distanță este generator de infecție ; 2.Efectul vârstă nu este semnificativ statistic ; 3.Timpul de expunere crește probabilitatea de răspândire”.
Se pot remarca „finețea și unicitatea” concluziilor. Precum și „valoarea lor pentru cunoaștere” și, pe această cale, „de predicție”.

În al patrulea rând

De la recunoașterea oficială a pandemiei, de la prima până la a opta ordonanță militară, în absolut toate opiniile exprimate, în recomandările medicilor, profesorilor, polițiștilor, ale primarilor, miniștrilor, primului ministru, ale opinioniștilor, părelologilor și foarte mulțor altora ni s-a recomandat, ulterior ni s-a și impus, sub amenințarea cu amenzi ce multiplică valoarea salariului mediu pe economie, să păstrăm „distanța socială”, ea fiind cea mai eficientă, mai puțin costisitoare soluție pentru a ne feri de ucigașul covid 19. Pe noi, sau pe cei din jur.
Personal sunt absolut convins de această necesitate și, de o lună de zile, chiar de dinaintea lansării acestei soluții, eu și soția facem dovada convingerii noastre, izolându-ne. Nu uzăm nici măcar de cele două ore în care am putea să ieșim, să ne plimbăm câinele, de exemplu. Deși nu avem, am putea să facem ca alții, adică să împrumutăm. Al vecinului, însă, este foarte puternic, încât s-ar putea crea o confuzie. Cine pe cine scoate la plimbare?
Fără îndoială, recomandarea păstrării „distanței sociale” a pus în dificultate, la debut, o parte din concetățeni, mai ales pe cei care sunt beneficiari consacrați ai ajutorului social, altfel spus de către ei, beneficiari de social.
Pe unii i-a speriat, probabil, că statul nu le mai acordă lunar „socialul”, care „s-a distanțat de ei”, cine știe cine i-a turnat că joacă la păcănele… Pe alții, ce nu sunt beneficiari ai „socialului”, i-a intrigat. Și-au întrebat copiii, părinții, rudele, prietenii, după caz, ce o fi cu distanțarea aceasta. În final, recomandarea verbală exemplificată și cu imagini, i-a făcut să înțeleagă. Adică, aceasta ar însemna să umble pe stradă, sau oriunde, departe de cei din jur. Ba s-a și aproximat, de către experții în virusuri, o distanță-reper. La început a fost de până la doi metri, apoi a crescut la patru metri, ajungându-se în prezent la opinii ce ne cer să nu ne apropiem la o distanță mai mică de șase-șapte metri. Sigur, ar fi trebuit să se țină seama și de acuitatea auditivă, mai ales a „seniorilor”, care a scăzut în mod obiectiv, ceea ce înseamnă că, peste un anumit prag, ar fi nevoie de limbajul mimico-gestual pentru a comunica. Și trebuie timp de învățare, iar ei nu prea mai au.
A propos de comunicare și de sintagma „distanță socială”. În știința comunicării sunt mai multe tipuri de „distanțe”. În primul rând este vorba de distanța intimă, sau „distanța corp la corp”, la 40-50 cm, pe care o admitem cu persoane intime, foarte apropiate (părinți, copii etc.). În al doilea rând, este o „distanță personală sau familiară”, cu o dimensiune de până la 125 cm. În acest cadru pot intra doar prietenii foarte apropiați, colegii, cunoscuții). În al treilea rând, iată, apare și „distanța socială” cu o dimensiune între 125- 210 cm, ce se impune în comunicarea cu persoane noi, parteneri de afaceri etc. Și, iată, a patra distanță în comunicare, „distanța publică”, pînă la 7,5 metri, unde este acceptată orice persoană necunoscută (vezi Bogdan Mandra).

În concluzie, preluarea mecanică a variantei „distanță socială” din știința comunicării și extrapolată la această situație, adică la stabilirea restricțiilor de apropiere, dincolo de o posibilă prețiozitate, de un anume cosmopolitism, de o dorință de exprimare neconvențională, cu o relativă tentă de intenție răutăcioasă și vinovată, de genul „cine știe cunoaște”, cine nu, treaba lui, dovedește și o lipsă de cunoaștere a mediului de realizare a trazacțiilor comunicaționale, apoi a termenilor din domeniul politicilor sociale, sau, mai simplu, de o superficialitate în alegerea cu acuratețe, claritate, simplitate și ușurință în înțelegere. Opțiunea s-a făcut, după opinia noastră, în mod eronat, sau cel puțin, neglijent. Și asta fără a mai pune la socoteală și posibile alte interpretări răutăcioase, voluntar sau involuntar și mult mai nuanțate, cu temeiuri sensibile și aprofundări din zona stratificării sociale, care pot deruta, aici fiind vorba de ordonarea pe verticală a indivizilor unui grup sau ai unei societăți în funcție de anumite criterii cum ar fi resursele, influeunța socială etc.
Extrapolând înțelesurile conceptului și corelându-le, evident, doar de către cei rău intenționați, se putea înțelege că se dorește insistent chiar o anume stratificare socială, ceea ce, dincolo de faptul că este un neadevăr, poate genera „suferință socială”.
În concluzie, credem că se cerea înlocuirea sintagmei „distanță socială” cu una din următoarele: „proximitate fizică”, „distanță fizică”, „distanță între oameni”, „distanță spațială”, „distanță publică”.
Vocabularul pandemiei, din nefericire, iată, doar după mai puțin de o lună, s-a configurat. Numele alese de cei care au imaginat acele izolete cu siguranță au rațiuni care ne scapă, la fel cum și alegerea sintagmei ce reglementează apropierea să fi vrut a fi înțeleasă așa cum a fost gândită.

Dincolo de speculațiile noastre, de scoaterea în registrul comic, dar nevinovat, al unor neglijențe conceptuale sau stilistice, dincolo de dorința de a descreți frunțile, de a ușura suferințele inimaginabile generate de moarte, suferință, însingurare, sărăcie, șomaj, durere, izolare, se ascunde o înțelegere a ceea ce ne întunecă această minunată primăvară, a tot ce generează suferință, alături de solidaritatea noastră necondiționată față de acești apostoli ai zilelor noastre, medicii, și față de toți cei care-și riscă viața pentru ca noi să supraviețuim, dincolo de multiplele acte de generozitate și voluntariat, de donații, și mai ales de cerința de a fi departe de biserică, tocmai acum, în pragul Sfintei Sărbători a Paștilor, se ascunde o inimă generoasă și caldă. A mea.

 

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web foloseste cookie-uri pentru a va imbunatati experienta. Vom presupune ca sunteti de acord cu asta, dar puteti renunta daca doriti. Accept Citeste mai mult