AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Pe teritoriul României avem și o epidemie de rujeolă cu 64 de decese. Atenție la vaccin, spune ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, doctorul Nelu Tătaru a transmis un mesaj în contextul în care suntem în plină Săptămână Europeană a Vaccinării și chiar dacă sutem focusați, cum zice el, pe coronavirus nu trebuie să uităm că ne cercetează și alte boli.
„În plină pandemie realizăm cât de important este să existe vaccinuri pentru boli infecțioase și să le folosim în timp util pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu risc vital. Deși în această perioadă ne focusăm acțiunile în lupta cu noul coronavirus, trebuie sa fim conștienți că există încă alte boli transmisibile care pot afecta starea de sănătate a populației, în special a copiilor, neprotejați împotriva unor boli care pot fi fatale cum ar fi rujeola, difteria sau tetanosul. Să nu uităm că avem încă în evoluție o epidemie de rujeolă pe teritoriul Romaniei în care s-au înregistrat aproximativ 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. Nu trebuie să lăsăm garda jos, vaccinarea de rutină trebuie să continue în această perioadă, deoarece avem obligația să prevenim îmbolnăvirile de orice fel, mai mult ca oricând”, a declarat ministrul Tătaru, printr-un comunicat al Ministerului Sănătății.

AMPress

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!