Doctoriţa Alina Cigoli a trăit, mai dur ca pe front, experienţa a 40 de zile la Spitalul Suceava. „Vedeam efectiv cum plămânii le erau bucăți, plămânul dispărea. Atunci mi-am sunat familia și am început să plâng la telefon.”, povesteşte ea pentru ziarul „Bună Ziua Iași”.
Doctoriţa, în vărstă de 30 de ani, are o fetiţă de patru ani pe care a lăsat-o cu soţul acasă, la Iaşi și a plecat la Suceava spre a-și împlini o menire.

„Am lăsat acasă fetița de patru ani care a început să plângă când am plecat. Am lăsat soțul care se îngrijora de toată situația care exista la Suceava.
În primele zile, numărul de pacienți era extrem de mare. Îi vedeam cum vin câte cinci, șapte într-o ambulanță. Cu toții aveau coronavirus.
Inițial nu am crezut nici eu în puterea de infectare cu acest virus. Am înțeles asta în Suceava, când pacienți tineri și bătrâni ajungeau în UPU și trebuia să-i consult. Le verificam plămânul prin Computer Tomograf și vedeam efectiv cum plămânii le erau bucăți, plămânul dispărea. Atunci mi-am sunat familia și am început să plâng la telefon. Am simțit că vreau să renunț”, își amintește dr. Alina Cigoli.
„Cei mai panicați pacienți erau tinerii. Bătrânii veneau oarecum resemnați și se simțeau vinovați că ne deranjează, spunând că știu că suntem extrem de ocupați și că nu ar vrea să ne deranjeze.
Am văzut în fața mea o tânără de vârsta mea cum, imediat după ce am consultat-o, a facut stop cardio-respirator.
Atunci am înțeles că boala aceasta este și mai dură decât o văzusem eu. Mi-am sunat familia și i-am rugat din suflet să se protejeze”, adaugă dr. Alina Cigoli.
„Îmi amintesc un caz care m-a marcat enorm. O bătrânică de 77 de ani, care a ajuns la spital și și-a cerut scuze de la noi că ne deranjează. Ne-a spus că are simptome specifice și că nu se simte bine. O femeie cu extrem de mult bun simț.
Din păcate, starea ei s-a agravat și a fost internată la secția de ATI, unde s-a stins la scurt timp după.
M-am luptat mult pentru ea, dar lupta mea nu a fost de ajuns. A murit, deși nu avea extrem de multe comorbidități. Am ținut legătura cu familia ei”, povestește cu durere Alina.