Către Lucian Avramescu!
Buni zori sa va gaseasca ca de obicei optimist, scaldat in razele ce abia rasar de la astrul zilei si roua sa fie balsam pentru suflet si inima.

Aveam un frate ce fusese marinar si cand venea la mine ,el numit ratoiul ca se racorea avand inca acel mers leganat de la marinarie imi spunea ca va ploua ,cerul senin de ziceai ca nu e posibil,ridica ochii spre cer si spunea ca un ceasornic peste jumatate de ora ploua si asa se intampla. Mostenise de la parinti acea dexteritate in semnele cerului,vantului,a campului la care mergeau cu sapele sa praseasca porumbul,acea intuitie si legatura intre om si pamant,natura si orice cat de mic lucru care completa experienta de viata a fiecaruia.

Acum, sus in cer taifasuieste cu mama si tata ,cu alt frate plecat tanar,despre pescuit si despre fiecare ramas aici intre furtuni si senin,intre bucurie si durere, intre omenie si rautate si vorbele tatei imi rasuna in minte si acum: hei nici nu stiti voi ce timpuri veti apuca, cand frate pe frate se vor ucide, cand nu se vor mai respecta parintii si greutati de tot felul va vor incerca.

Eu cred inca, desi lovita de multele rautati si de egoism,de prostie si de hoti ce fura putinul sau multul altora,invidia si grosolania unora ce se cred buricul pamantului, ma repet sunt si vreau sa cred ca in noi oamenii invinge binele, bunatatea, bucuria unui vis implinit, faptul ca tu ca om ai facut bine altora, ca ai adus o raza de soare in intunericul sufletului obidit de saracie, ca nu am facut umbra degeaba pamantului.

In incercarile vietii speranta ramane busola pentru om, increderea ca vom deveni mai buni, frumosi si la suflet si inima si toate aceste mizerii care atarna ca balast de viata noastra sa dispara si ca aparitia curcubeului dupa furtuna si ploaie sa faca acest popor ceea ce l-a definit de-a lungul istoriei sale, omenia!!!