AM Press Logo
Muzeul Pietrei

PSD prin Romașcanu: „Acest guvern incompetent şi criminal este de vină pentru această criză fără precedent”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a venit imediat cu răspunsul la criticile dure ale președintelui Iohannis la adresa conducerii social democrate.

„Domnul Iohannis minte, aşa cum a făcut şi ieri. După ce Guvernul lui a pierdut lupta cu pandemia, acum Iohannis a pierdut şi controlul raţiunii. A avut o ieşire necontrolată, extrem de nervos după dezastrul declaraţiei de ieri, unde a fost criticat de toată lumea. Toată lumea s-a săturat să asculte aceeaşi placă obosită – PSD e de vină”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.

„Acest guvern incompetent şi criminal este de vină pentru această criză fără precedent”, a spus Romaşcanu, anticipând declarația așteptată a liderului interimar Marcel Ciolacu.

Acesta a spus la rându-i că Iohannis este disperat și atacă PSD pentru că guvernul său a pierdut lupta cu pandemia și pe cea economică. Ciolacu a spus că în august vor depune moțiunea de cenzură.

D. Dumitru, AMPress

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!