Iohannis: România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent. PSD este principalul vinovat

 

România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent.
Partidul Social Democrat este principalul vinovat pentru acest dezastru și acest lucru trebuie afirmat clar și răspicat, a spus președintele Klaus Iohannis, marți, la Palatul Cotroceni.

„(…) Să nu uităm niciun moment că, la trei decenii de la Revoluția din 1989, România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent.
Partidul Social Democrat este principalul vinovat pentru acest dezastru și acest lucru trebuie afirmat clar și răspicat.
Am datoria față de toți românii, indiferent de opțiunile lor politice, să spun lucrurilor pe nume, pentru că miza este una uriașă – destinul României de mâine.
Țara noastră a fost puternic afectată ani la rând de corupția și incompetența guvernelor PSD, care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură și au direcționat fondurile publice către clientela de partid. Nicio reformă nu a fost dusă până la capăt în România, nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD.
Adevăratele priorități au fost ignorate și abandonate și așa ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore în sistemul medical, cu o infrastructură deficitară și cu un sistem educațional cu probleme critice.
Clientelismul promovat la nivel de politică de stat și indiferența față de problemele sistemice acute au dus România în punctul în care statul era în pericol să nu își mai poată îndeplini misiunea sa fundamentală: aceea de a proteja sănătatea și drepturile cetățenilor”, a spus Iohannis.

Distribuie prietenilor

Președintele subliniază că votul din 6 decembrie este esential, iar îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie definitivă.

„Votul de pe 6 decembrie este esențial, pentru că România nu își mai poate permite încă un ciclu electoral de subdezvoltare. Prea multe generații au fost de sacrificiu și de prea multe ori sacrificiile și răbdarea oamenilor au fost în zadar.
PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe. În ciuda încercărilor de a-și cosmetiza imaginea, rămâne aceeași formațiune retrogradă, a baronilor roșii, tributară unui mod de a face politică pe care cetățenii nu îl mai tolerează și nu și-l mai doresc.

(…) Pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârșit, definitivă! Este timpul ca, uniți, cetățenii acestei națiuni și forțele politice reformatoare, împreună cu mine, să intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a țării noastre. Este timpul să construim România Normală!”, a declarat Klaus Iohannis.

AMPress