Nicolette Orghidan: Acel muzeu al pietrei, ale cărui încăperi păstrează parcă mirosul neuitării

Zorii sunt buni, mai ales când vin de la d-voastră, iar găleata, găleata aceea pe care la un moment dat toți o ducem în mână nu e niciodată goală. Pentru că fântâna-i însuși omul, iar găleata aceea minunată care niciodată nu-i goală este cu adevărat sufletul. Nu pot fi despărțite niciodată ea, fântâna-om, de sufletu-i prea plin care, asemeni unei găleți cu apă bună și rece iese oricând în cale unui creștin. Avem și Crăciun, avem și an nou, vom avea pe mai departe zori buni și noi. Viețuim că veniră ei, zorii și ne bătură pe umăr cu un „Hai, mai stai, mai lenevești? Hai sus că ai treabă, trebuie să gândești, chiar de-i brumă afară, mintea nu trebuie „brumărită” .Ori, frumoasă, înțeleaptă, de suflet cu adevărat făcurăți acea treabă minunată care se cheamă simplu: „Muzeul Pietrei”. Pentru că nimic nu trebuie rătăcit, pierdut, pentru că ea, piatra aia a fost cândva mângâiată și „lucrată” cu suflet și mână de om. Ei, și aici putem urma exemplul pietrei: nu se-ndoiește, ea este sigură că, odată va „cădea” sub mâna unui mare meșter și va deveni statuie. O frumoasă statuie a unei idei, credințe, o statuie a unei… fântâni care a fost cândva om. Cu suflet, cu gânduri, cu dragoste și bucurii, un om care se dorește deveni fântână. De idei, de gânduri, de bucurii, de nostalgii, pentru alți și alți oameni care vor viețui pe acest pământ, Ori acest lucru nu se poate face decât cu optimism pe care, iată, sigur a fost găsit acolo, în curtea și grădina de la Sângeriu. Altfel nu ar fi fost construit acel muzeu al pietrei, ale cărui încăperi păstrează parcă mirosul neuitării, nu ar fi fost pus fântânii un colac nou de piatră, și în ajun de sărbători grădina și curtea n-ar fi mirosit așa, ca pe vremea bunicii. Rămân ca bravi apărători, gutuiile din geam, ori cele lăsate pe ram să păzească această minunată dumbravă de gânduri, cultură, istorie și idei. Și-atunci, cum să nu fii optimist, cum să nu vrei să ieși cu găleata plină-n drum și să spui celui pe care-l întâlnești: „Bea, e proaspătă, e plină de optimism, și crede-mă, apa are memorie. Niciodată memoria apei nu dă greș”.