„Vin colindătorii, cum veneau odată, leru-i ler…”! Oricând, colindătorii vor veni, niciodată n-au lipsit , și nici nu vor lipsi. Oricâte greutăți ar întâmpina, cunosc drumul spre creștinul cu inima bună și frică de Dumnezeu, cunosc omul din mâinile căruia ies atâtea lucruri sfinte.

Ideea și munca găsesc omul, ori omul cu drag de muncă-și duce la bun sfârșit gândul? Ei, aici m-am cam încurcat puțin, oricum, ei, omul și…OMUL se-ntâlnesc oriunde și oricum. Depinde de cei din jur dacă au ochii să-i vadă, și mai ales suflet să-i simtă. Așa-i și cu colindătorii: simt pe cel care-i primește cu drag, cel care-i cu sufletul deschis și cum să nu-i colinzi în prag?

Colindul e ca picătura de apă vie a zeilor, e bănuțul nostru norocos pe care-l purtăm la gât, e nisipul din această clepsidră a timpului. Un an sucit și răsturnat, când nici cap nici pajură nu mai este pe bănuțul nostru pe care-l tot pipăim , când se duce, așa, pe canat, ca nebunul, rostogolindu-se fără oprire, un an când parc-aștepți să-ți ouă oaia și să-clocească peștele-n râu, un an în care parcă nici floarea nu mai este floare, iar fructul, ne cam strepezește dinții . Se duce, că asta-i firea lucrurilor, mai pune TIMPUL un grăunte de nisip la păstrare, așează-n fereastra fiecăruia alți zori, mai plini de noroc, de viață, mai luminoși.

S-a jucat destul anul acesta cu noi, a fost „copilul râzgâiat și neascultător ” din familia TIMPULUI, orice i-ai fi dat nu i-a plăcut, a făcut-o pe nebunul mai în fiecare clipă, poate că acești colindători care ne trec pragul aduc și-o veste minunată: răstoarnă toată această brazdă seacă și aridă, pun la loc solul fertil și trag brazdă adâncă și sănătoasă. Sămânța-i pregătită de rod, și va rodi spic din grâu , știulete din porumb, mărul din măr. Curățat-am cât de cât planeta, dar gândurile, oare ni le-am curățat? Că maleficul ăsta prinse chip „încoronat” și se plimbă liniștit pe-ntreg pământul, e cazul să te mai „odihnești”, stimabile. Nu de alta dar atâția colindători ni-s în prag și uite, chiar nu mai e loc de tine, pentru că…nu știu cum să-ți zic, dar nu ți-ar plăcea să mănânci nuci cu ace de brad și să bei cucută din puțul fântânii.

„ …dar li-i gura arsă și li-s ochii-n lacrimi, leru-i ler / Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi, leru-i, ler…/” Ști-vor ei însă să schimbe cursul acesta sucit care a luat-o razna și primi-vor după datina strămoșească nuci și covrigi, mere și cozonac, vinul sfințit la biserica din sat.
P.S.
Un an nou bun și frumos să vină, să aveți zorii cu multă sănătate, fericire, gândurile bune să se-mplinească, cele rele să se topească, să aveți parte de dragostea celor din jur, noroc și la cât mai multe volume editate.