– ce poezie dulce și cuminte
scînteia ei molcòmă dă să moară
așa că-mi trece, șugubăț, prin minte
un gînd pios de primăvară-vară:
să torn un strop de vin pe flăcăruie,
cometele de coadă să le trag,
bufnița înțeleaptă – uite-o nu e
tot ce-am uitat în nori, să-mi cadă drag!
trag blînd zăvor de aer, și-n pătuc
cu ursuleți, rățoi, păpuși cochete,
visez o țară-n care să mă duc
cu gîndul nud și inimile bete…
– beată ești tu întreagă, de nu vezi
că te repeți ca un cacadu roz,
că de sărmana limbă abuzezi
cu rime adunate din moloz!
cum sună versu-n capul tău de tablă –
de parcă vii din patria lui Oz
(propun un nou program: poetul rablă),
cum te conduce rima, iar, spre roz!
ding-ding! se-aude palid dinspre Creta –
tu te și crezi un Zeus milostiv!
ding-dong! apare zîna cu bagheta –
dovleacul îți devine… leitmotiv!
și nu mai spun, cînd dingăie iubire
ca un frenetic zombi te trezești
ochii-i deschizi, de-ți cad pe-o nălucire
de nălucire, brusc, te-ndrăgostești!
un lup de trece, cînd instinctu-i strigă:
ferește-te, cît poți, de clopoțel!
devine cea mai fìravă verigă –
tu-l idolatrizezi, și… hop pe el!
– cînd lupul mă sperie peste fire,
așa fioros, ne-mblînzit cum e el,
îi dăruiesc un strop de iubire
și dintr-o dată devine… cățel!
– cățel ești tu, cînd nea Pavlov te cheamă
la farsa lui cu hrană pa-și-pu
ești ursul păcălit și soarbe zeamă
(re)condiționat din da – în nu!
ding-ding! iubire… ding! un vers de gală
dong-dong! culori din spectrul stelei Vega
rinichii-ți duc piatra filozofală
cînd din oglinzi alpha te vrea omega…
de dragul științei, uite, te ating…
pe locuuuri… dă mai tare! ding-dong-ding!
