Din noul număr al revistei de spirit BANCHETUl, în pregătire sub bagheta filosofului DUMITRU VELEA

Poeme / Poèmes

Frumoasă erai într-o vreme

Frumoasă erai într-o vreme
O fustă-ți zburda pe picioare
Iar eu trena ta-nmiresmată
O tot urmăream pe cărare

Ferice eram, fără jenă
Sălbatic ca om și dulău
Când vântu-ți sălta fără milă
Textilele de pe popou

Firește te-am prins în poiană
Și iarba ne-a fost așternut
Căci tu, cu privirea vicleană
M-ai tot așteptat și avut

Ești azi rătăcită prin lume
Ai încă tot zvelte picioare
Sau vag te întrebi ca și mine
Pe unde-om sfârși fiecare
Și-i ultima, grea întrebare?

24 iulie 2021, Sângeru

 

Tu étais belle naguère

Tu étais belle naguère
Autour de tes genoux, une jupe ondoyait
Et moi, je suivais toujours ta cape parfumée,
Qui glissait sur la poussière

Heureux, j’étais heureux, sans me soucier guère
Sauvages, en moi, se montraient et homme et le chien
Lorsque, sans pitié, le vent faisait virevolter
Les textiles de ton derrière

Naturellement, au cœur des près, je t’avais attrapée
Et l’herbe fut pour nous le plus doux des draps
Car toi, belle au regard rusé,
Tu m’avais attendu, tu m’avais désiré

Tu erres à travers le monde maintenant
As-tu encore d’enivrants genoux
Ou, tout comme moi, tu te demandes vaguement
Où finirons-nous
Et celle-ci est-elle la dernière question ardue?

Sângeru, le 24 juillet 2021

 

Ce vară anapoda, doamnă

Ce vară anapoda, doamnă,
Ce timp cusurgiu şi damnat
Atâtea au fost să se-ntâmple
Și încă mai sunt de-ntâmplat

Se rupe neliniștea-n două
O parte din ea o iei tu
Iar mie îmi este rușine
Să plâng pe particula nu

Și dacă nu vreau să mai stărui
Și dacă nu vreau trai forțat
Un nu integral îmi dă viața
Nu, strigi, când mă vezi aplecat

Mi-e toamnă în plina mea vară
Mi-e vară în suflet puțin
Tornadele vin neștiute
Și-aș vrea să mă rup fără chin

Sunt eu, ce-ți spuneam bună seara,
Același ce-ți spun de cu zori
Un fel de adio vremelnic
Pe care-l retrag uneori

Ne-așteaptă o toamnă forțată
Îmi spui că-i un nou început
Presimt pandemii și holere
Tu zici că mi s-a părut

Ce vară anapoda, doamnă,
Ce timp cusurgiu şi damnat
Atâtea au fost să se-ntâmple
Și încă mai sunt de-ntâmplat

23 iulie 2021, Sângeru

 

Quel été, à l’envers, madame,

Quel été à l’envers, madame,
Quel temps rouspéteur et damné
Tant de choses se sont passées
Et tant d’autres sont en train de venir

L’inquiétude se casse en deux morceaux
Tu en prends un
Et moi, j’ai honte
De pleurer sur la particule non

Et si je ne veux plus insister
Et si je ne veux plus vivre forcé
Alors c’est un non intégral le régal de la vie
Non, tu cries, quand tu me vois courbé

Au milieu de l’été, on voit l’automne se fourvoyer
Et dans mon âme scintiller un grain d’été
Les tornades arrivent inopinément
Et je voudrais m’émietter sans chagrin

C’est moi celui qui te disait bonsoir autrefois,
C’est toujours moi celui qui te murmure à l’aube
Une sorte d’adieu temporaire
Que je retire parfois

Un automne forcé nous attend là-bas au bout du chemin
Et toi, tu me dis que c’est l’étoile d’un nouveau commencement
Je sens venir le choléra, ainsi que toutes sortes de pandémies
Et toi, tu me dis que ce n’est pas vrai

Quel été à l’envers, madame,
Quel temps rouspéteur et damné
Tant de choses se sont passées
Et tant d’autres sont en train de venir

Sângeru, le 23 juillet 2021

 

Cod roșu în întreaga galaxie

Trăim o vreme integral scălâmbă
Nu-i, pare-se, nici ciumă, nici război
Eu cred că mult prea răbdător pământul
S-a săturat să umble-n cap cu noi

Ne-a dus în brațe ca o mama bună
Și ne-a hrănit cu lapte și cu miere
Iar noi i-am ros și sufletul și mintea
Golindu-l de candoare și avere

Pământul azi dă de pământ cu noi
Îngheață unde ieri era căldură
Transformă izvorașul în puhoi
El, iubitorul, pare plin de ură

Ce i-am făcut netrebnicilor, ce
De-am preschimbat privirea lui semeață
S-ar suporta de broaște locuit
Dar noi, bipedele, îi facem greață

Îți cer iertare, vinovat de toate
Ți-am spart, eu, cine, minunata glastră
Am vrut să pun pe tine Voronețuri
Dar am greșit culoarea lor albastră

Am vrut să scriu pe tine poezii
Șă-ți apăr iarba, plopii și cocorii
Dar mari călăi ai lumii noastre vii
Ți-au pângârit și nopțile și zorii

E prea târziu, se-aude-un glas din nori
Prea ați prăsit la cârma voastră hoți
Prea ies din voi noi specii de hiene
În consecință mă dezleg de toți

Bubuie nouri grei peste planetă
Orașe mari se duc buluc la vale
Iar țărmurile se unesc și-nghit
Într-un ocean dezmățuri triumfale

Visez, e un coșmar ce scriu aici?
Mi-e capul clătinat de pandemie?
Dar fulgerele de ce scriu pe cer
Cod roșu în întreaga galaxie?

19 iulie 2021, Sângeru

 

Code rouge dans toute la galaxie

Nous vivons dans la tourmente complète
Ce n’est pas, semble-t-il, aucune peste, aucune guerre
Je pense que la terre est trop patiente
Pourtant elle est fatiguée de nous porter toujours accrochés à sa tête

Comme une bonne mère, elle nous a cajolés dans ses bras
Nourris de miel et de lait,
Nous avons abusé de la gentillesse de son âme, de son esprit
Et l’avons vidée de sa candeur, de ses richesses

Aujourd’hui, la terre nous fiche par terre
Il fait froid là où il faisait chaud hier
Elle, la très douce mère, après avoir piqué une colère
Transforme en torrents les toutes petites rivières

Nous, les dadais, qu’avons-nous fait d’elle
Nous avons altéré la dignité de son regard
C’est pourquoi elle supporterait mieux les crapauds et leur monde
Nous, les bipèdes, nous la rendons nauséabonde

Coupable de tout, je te prie de me pardonner,
On t’a brisé le pot de fleurs – qui, moi –
J’ai voulu te parer de beautés de Voronetz
Mais j’ai raté leur couleur bleue dorée

Afin de protéger tes herbes, tes peupliers et tes grues
J’ai voulu écrire des poèmes sur ton corps bien aimé
Mais, les grands bourreaux de notre monde vivant
T’avaient déjà souillée et la nuit et l’aube

C’est trop tard, me dit une voix des nuages
Vous étiez trop confiants en vos chefs, qui étaient des voleurs
De nouvelles espèces d’hyènes sortent de vous
Et donc, je me détache de tout

De gros nuages bouillonnent au-dessus de la planète
Les grandes villes se précipitent d’aller vers les vallées
Les rivages s’unissent et poussent
Vers l’océan les vices des humains

Suis-je en train de rêver, est-ce un cauchemar ce que j’ai dit ici ?
Ma tête est-elle secouée par la pandémie?
Alors pourquoi les éclairs écrivent-elles dans le ciel
Code rouge dans toute la galaxie

Sângeru, le 19 juillet 2021

 

La San Gimignano, arzătoare femeie, vara

Arzătoare femeie, vara, dogoarea iese din pietrele sânilor ei
Iar asfințitul fierbe de dorințe

Mă aflu la San Gimignano
Am douăzecișicinci de ani și totul pare că o ia de la început
Cerul Toscanei învelește dealurile cu viță de vie
Pe străzi doar turiștii hălăduiesc fotografiind turnurile

Am ajuns aici printr-o țară cu multe tuneluri
Trenurile se lăsau înghițite ca niște râme argintii
De gura delfinului de piatră,
Așteptam să nu se termine niciodată întunericul,
Calcarul umed al muntelui
Intra prin ferestrele care lustruiau pereții acestui burdihan de piatră

La San Gimignano nu sunt tuneluri,
Doar odăi mici, cu un pat de fier
În biserile bătrâne,
În una locuiam eu ca student bursier
Vara nu-și trimitea aici aerul fremătător

Două studente din Tel Aviv m-au găsit visător pe o bancă
Serile în Toscana vin greu
Iar eu nu aflasem că timpul nu trebuie grăbit
Felinarele se aprindeau pe străzi ca-n Evul Mediu
Luminile lor galbene făceau chipurile pistruiate

Căutau un loc de cazare și le-am spus că le-aș lua cu drag în odaia mea mică,
dar în patul cu o saltea relativă abia încap eu
Au fost curioase să vadă
Ne aflam la doi pași de locul unde s-a năsut Machiavelli
Și totul putea fi altcum decât se arăta

Din uriașele lor rucsacuri au scos cele trebuitoare vieții
Iar chilia mea de călugăr a devenit o cameră de hotel
Voi dormi eu pe jos, am zis, în timp ce luna respira spre porturi,
Burgul Italian se furișa în sine
Frigul lua locul căldurii
Așa că una din fete a decis să doarmă alături de mine, pe jos,
Brațele ei m-au încolăcit cu o nesfârșită prietenie
Iar a doua zi, când plecau spre Spania, au luat și din mine ceva,
Ospitalitatea care n-are granițe

Am putea trăi fără amintiri, îmi zic,
Prea multe din cele uitate năvălesc peste tine
În viața asta ruptă în două

Ca un lămâi cu coaja însorită râzând

18 iulie, 2021, Sângeru

 

À San Gimignano, l’été est une femme torride,

L’été est une femme torride, la chaleur émane des pierres de ses seins
Et le coucher du soleil bouillonne de désirs

Je suis à San Gimignano
J’ai vingt-cinq ans et tout semble recommencer
Le ciel de la Toscane couvre de vignes les collines
Dans les rues, seuls les touristes vadrouillent en photographiant les tours

Après avoir traversé un pays avec de nombreux tunnels, me voilà arrivé ici
Où les trains se laissaient happés par la bouche d’un dauphin en pierre
Comme s’ils étaient des vers argentés
Je m’attends à ce que les ténèbres ne soient jamais finies,
Le calcaire humide de la montagne
S’infiltre par les fenêtres et fait luire les parois de ce gros ventre pierreux

Il n’y a pas des tunnels à San Gimignano,
Il y a seulement des piaules avec des lits en fer
Lorsque j’étais étudiant boursier j’habitais
Dans une ancienne église restaurée,
Là-dedans, l’été n’envoyait aucune de ses brises frémissantes

Deux étudiantes de Tel-Aviv m’ont trouvé sur un banc en train de rêver
Les soirées en Toscane viennent difficilement
Mais, à l’époque, je ne savais pas qu’il ne faut pas demander au temps qu’il se dépêche
Ce soir-là, les réverbères s’allumaient dans les ruelles comme au Moyen Âge
Leur lumière jaune recouvrait les visages de taches de rousseur

Elles cherchaient un hébergement, et je leur ai dit que je les emmènerais volontiers dans ma piaule,
Et que, hélas, le lit était trop petit
Elles étaient curieuses de voir comment on dort sous le toit d’un prieuré
On était à deux pas de l’endroit où Machiavel était né
Et tout pourrait être différent de ce qu’il avait l’air

De leurs gros sacs à dos elles ont sorti toutes sortes d’objets utiles à la vie
C’est ainsi que ma cellule de moine est devenue une chambre d’hôtel
Je dormirai par terre, j’ai dis, tandis que la lune respirait du côté des ports,
Le bourg italien se repliait sur soi
Le froid prenait la place de la chaleur
Alors, une des filles est venue dormir par terre à mes côtés,
Ses bras m’ont enlacé dans une immense amitié
Le lendemain, elles sont parties pour l’Espagne, emportant quelque chose de moi,
L’hospitalité qui n’a pas de frontières

Je me suis dit qu’on pourrait vivre sans avoir des souvenirs,
Trop de choses vécues et oubliées vont tout à coup revenir
Dans cette vie déchirée en deux parties
Quel régal du regard le citronnier ensoleillé qui rit

Sângeru, le 18 juillet 2021

Traducere în limba franceză: Denisa Crăciun