Pe peluza verde din jurul Palatului Parlamentului s-au aciuat,  habar n-am cum, câțiva fazani. Îi văd și-i aud de câte ori mă plimb  prin preajmă. Încerc să pricep rostul  inofensivelor păsări în curtea imensă a casei legiuitorului  neoaș. Dar simbolistica faptului nu-i dificil de dedus – politicienii de oriunde și de oricând au nevoie de fazani ca să fie votați, susținuți și  aplaudați ! Și cu cât mai multe astfel de zburătoare, cu atât mai lesnicios e pentru puternicii vremelnici să-și rostuiască  în siguranță gheșefturile personale!

Să mă iertați, rogu-vă, însă, de la o vreme, mi se pare că zăresc  pretutindeni doar … fazani ! Să consult cumva un orelist ? Sau un psihiatru ? Ori să mă adresez cu o jalbă ciolacilor cu ciucă la rever? Iar  de-am greșit, doresc „să cer scuze la domnu’ ” premier ! Sic!

*

Nu departe de hotelul Marriott, un candidat de sector ne amenință: „Vom schimba Bucureștiul !” Măiculiță, în bine sau în rău ? mă întreb înfrigurat. Altul îmi sporește îngrijorarea, avertizându-ne: „Atenție, vin la primărie !”  Brr,  numai s-o nimerească deschisă…  Ehe, și cât l-am adorat pe Rafael, cântărețul spaniol de demult!… „Revin la primărie” ne sperie și nemuritorul „Almanahe”.  Din nou? Piei, drace, îmi scuip în sân! „Lupt pentru  tine!” ne promite țanțoș  un  imberb. Împotriva cui? Chiar nimeni nu deconspiră numele dușmanului?  „Fapte, nu vorbe !” promite fiul lu’ tata. Bla, bla, bla… „Voi  continua să fac imposibilul posibil!” se ocoșește un puber bărbos. „Tinere, ne-am mulțumi doar cu posibilul, leapădă-te de gogorița cu  imposibilul !” îl povățuiesc de pe creasta celor 60 de ani. „Nu-i lăsa să-ți fure viitorul !” e sloganul altui lider de hârtie creponată. Urmarea se subînțelege: „Lasă-ne pe noi să-l furăm!”… Sub lozinca „Un oraș dorit  de oameni!”, o recunoaștem  pe fosta primăriță, evaluată și  reevaluată cu strigături și ridicări de poale în cap, toate trandafirii. Care  oameni? mă mir candid. Ăia  harnici și cinstiți, ori interlopii? Sau descurcăreții dirijați din Pădurea Băneasa? Bâigui în van… „Normalitatea” la care îndeamnă primarul în funcție e, ca-ntotdeauna, de neatins…  Hodoronc-tronc, găsesc spânzurată de clanța ușii de la apartament o sacoșă electorală. Înăuntru,  un pliant cu „soluții, nu lozinci!” Îl deschid la repezeală, nerăbdător să descopăr minunea. „Desființarea birocrației” e întâia soluție… Rup iute hârtia mâgzălită cu sloganuri proletcultiste,  sătul  de noianul de minciuni  politice deșertate în piață de decenii în șir.  „Oameni, nu clanuri!” citesc pe un panou electoral și zâmbesc acru. Stimabile matematician, celula de bază a democrației  este clanul, adică partidul politic! Unele mai numeroase, altele mai pipernicite, al căror rol primordial presupune transformarea bipezilor în turme docile. Pardon, în cârduri de fazani !  Și ca-n orice clan, șeful e învestit cu drept de viață și de moarte asupra ființelor necuvântătoare din subordine. Aici, Taleb are dreptate: „Votul universal nu a schimbat prea mult situația: până de curând, aleşii așa-ziselor democraţii proveneau dintr-un club restrâns al înaltei societăți, alcătuit din oameni cărora le păsa mult mai puţin de presă. Odată ce mobilitatea socială a crescut, mai mulți oameni au putut să intre în viața politică și, în mod ironic, să-și piardă locurile de muncă. Treptat, la fel ca în corporații, încep să se adune oameni cu prea puţin curaj, selectaţi tocmai pentru că le lipsește curajul, ca într-o corporație obișnuită.”[1]

Suficiente motive, așadar, să-i dau crezare pesimistului Nietzsche, cu a sa înțelepciune: „Nebunia e o raritate în cazul indivizilor, însă în cel al grupurilor, al partidelor, al popoarelor, al epocilor, ea constituie regula”[2]…

*

În bâlciul electoral dă buzna și Traian Băsescu, chemat premeditat la un post de televiziune corect ideologic ca să explice… haosul politic actual. Un tălmăcitor  mai potrivit nici că se putea! Păi, nu el a instaurat dezordinea postdecembristă, din care e cu neputință să mai evadăm? Și, după ce a mai tras lacom o felație „Marelui Licurici” și ne-a deschis ochii asupra pericolului sinoist, care e gata-gata să distrugă civilizația importată de peste Ocean, s-a stârnit pe pălăvrăgit, pârându-i în  fața națiunii pe unii și pe alții, ca orice turnător dovedit cu  hotărâre judecătorească. Bleah, scârbos spectacol! Însă  extrem de folositor întru înțelegerea situației politice băștinașe. Vasăzică, viitorul locatar de la Cotroceni nu va fi Mircea Geaoană, ci Nicolae  Ciucă! Căci, nu degeaba a fost adresată întrebarea: „Ce stat și l-a asumat pe prostănac la NATO, că României nu i s-a cerut vreo părere?” Cumva Rusia, de vreme ce invitatul a ținut să ne  reamintească, cu schepsis, de vizita de odinioară a ex-ministrului nostru de Externe la Moscova?  Bașca cleveteala din afara studioului  că,  înaintea războiului din Ucraina, poziția a doua din blocul militar pomenit le revenea pravoslavnicilor. Prin urmare, maurul pleș și-a  îndeplinit datoria cu zeloșenie băloasă și ne-a lămurit cum stau lucrurile în iminenta luptă prezidențială. Cum „operațiunea militară specială” e în toi, partenerul nostru strategic ar șovăi să susțină un personaj bănuit că ar întreține relații compromițătore cu structurile muscălești. În consecință, următorul șef de scutlâc va fi, în logica băsesciană,  nu și a mea, băiatul de trupă Ciucă,  verificat la fidelitatea pro-americană, inclusiv în operațiunile  lor – la fel de fel de speciale ca ale mujicilor – în diferitele colțuri ale planetei !

A, „Băse” a denunțat și blatul ciolaco-piedonian, o șmecherie în firea alianței contra-naturii, pesedisto-liberale, impusă de la Washington din rațiuni superioare de … răzbel.

*

Defel întâmplător, yankeii ne-au luat de fazani încă de prin 1990 și nu s-au sfiit să ne-o zică pe șleau alaltăieri, prin vocea senilului Joe Biden: „Ați depășit toate așteptările!” În slugărnicie și prostie, bineînțeles, nu vă fuduliți nătâng ! Nu de alta, dar unde mai viețuiește un asemenea popor, nărod să-și sacrifice libertatea și suveranitatea  națională la  ordinul străinului, riscând să devină următoarea Ucraină a conflagrației dintre SUA și Rusia? Culmea, mamelucul de la Cotroceni i-a și mulțumit umil stăpânului de la Casa Albă: „Prezența trupelor americane pe teritoriul țării noastre reprezintă un factor de importanță și stabilitate nu doar pentru România, ci și pentru întreaga regiune. (…) România va continua să sprijine Ucraina. Prioritatea noastră comună, atât a UE, cât și a SUA, e de a nu permite Rusiei să câștige războiul din Ucraina. (…) România stă extraordinar de bine cu decizia de a aloca  2,5% din PIB pentru apărare, sunt mulți aliați care-s foarte departe chiar de 2%.” Curat meșteșug de tâmpenie, zău, să te făloșești că ți-ai plătit ditamai birul, deși ăi mai ortomani se împacă senin cu statutul  de datornici.  Taman tu, prăpăditul  prăpădiților!…

Și, în continuare: „Cutumiar este ca președintele să se întâlnească cu administrația în funcție și asta am făcut. Aș menționa câteva obiective – întărirea Flancului Estic. Avem acele battle groups, avem trupe, dar, după părerea mea, nu e suficient, e nevoie și de descurajare, dar asta nu înseamnă să aducem și mai mulți soldați, ci să fim echipați, să avem o producție suficientă. Știți bine că ajutorul pentru Ucraina gâfâie într-o zonă sensibilă – proiectilele de apărare. Descurajare înseamnă să devenim noi mai puternici, iar pentru asta trebuie să alocăm sume mai mari pentru industria de apărare. Lucrurile merg mult mai departe, dacă vrem un sistem funcțional pe flancul de est, el trebuie să aibă o acoperire logistică pe măsură, pentru carburanți, de exemplu. Strategia pentru Marea Neagră – războiul e acolo, nu în altă regiune. În final, trebuie să ajungem la o pace care să satisfacă și obiectivele Ucrainei.” Un licăr de discernământ se întrezărește totuși – „războiul e în regiunea Mării Negre” -, însă geaba ! Insul repetă ca un megafon stricat inepția sinucigașă cu înarmarea, deh, ne și permitem,  cu invincibilele, chipurile, battle groups… Ah, unde ai plecat Vodă Țepeș și unde ți-ai pitit sulițele  pentru ciurda de mișei? Am început să gâfâi de furie, iau o pauză  și trag aer în piept ! Adânc și rar!

Iar la finalul rușinoasei întrevederi, oaspetele cocoșat a primit „Premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards”, organizația, deloc caritabilă,  motivându-și opțiunea prin „recunoașterea carierei  și a rolului de lider transatlantic și european a președintelui României.” Bleah, câte minciuni în numai o frază, dar pe gustul Narcisului ardelean! De ce m-ar mira, deoarece,  nu demult, insul din Sibiu se pricopsise în dar cu o șapcă din partea  histrionului  Trump. A fost nevoie  de ticăloșia din Ucraina ca Klaus (e musai disconfortul fonic!) să treacă de la o cipilică insignifiantă la niște  lauri puși  și pe fruntea unora ca Barroso și Ursula von der Leyen,  și ei slugoi ai perfidului „Unchi Sam”…

O imagine nu  foarte veche, imortalizată de unii spectatori de ocazie,  mă însoțește permanent, ajutându-mă enorm să-l deslușesc pe nefastul personaj din  Deal. Înainte de a poposi pe malurile Dâmboviței,  primarele de pe Cibin juca regulat tenis de câmp pe terenul unei baze nu prea sportive. Că  învingea ori că o fura, nimic nu-i convenea, era veșnic nemulțumit și arogant. La  plecare, un salut măcar nu-i ieșea din gura încleștată impozant, un diftong măcar nu slobozea! Tipul nu și-a schimbat  felul de a fi, e în continuare egocentric,  rece și indiferent, nu dă doi bani  pe fazanii care l-au votat infantil, visând aiurea la o țară a lucrului bine făcut. Mingi noi, vă rog ! Cele werneriste ne-au zdrobit ființa valahă! Cât de scumpe să fie? Mda, „depinde cum definiți dumneavoastră luxul”, mă scuipă superior aducătorul de ghinion național…

*

Tot atunci, mașinăria de propagandă euro-atlantică difuza cu vibrație  pe micile  ecrane din țara mică și gătită sărbătorește ca să găzduiască încă  15 mii de soldați  ai ocupantului, spotul cu NATO, potrivit căruia, împreună, „împărtășim un viitor sigur”… Mă ia cu fiori pe șira spinării, gogomănia cu pricina le fu turnată în urechi și naivilor ruteni deunăzi. Dintotdeauna, blocurile militare prăsesc moarte, așa încât, da, viitorul e sigur, aleluia, aleluia! Chiar să  nu conștientizăm  melicul americanilor, care vin și pleacă totdeauna, cu  mercenari, cu tot, iar noi, în situația concret istorică dată, rămânem pe vecie în vecinătatea Kremlinului? Și încă un detaliu: cadavrele eventualului conflict militar nu  vor fi acoperite cu steagul  împestrițat cu steluțe, dimpotrivă!  De  aceea, implor divinitatea ca astfel de sicrie să nu aibă tricolorul românesc pe capac!

*

În apropiere de Nădlac, la doi pași în interiorul pustei hunilor, Viktor Orbán îi strânge mâna președintelui Chinei și zâmbește satisfăcut, Ungaria are perspectiva unor investiții galbene substanțiale  și certe. Previzibil, Xi Jinping a ocolit colonia de la gurile Dunării, un ținut ciumat în  ochii oblici. La București, șleahta iohannisto-ciolaco-ciucăistă se întrece în culcaturi și sculaturi la poarta ambasadei „națiunii indispensabile”, de-am ajuns  ciuca bătăii de joc a tuturor! Lacheii vor fi de-a pururi lachei,  și premierul maghiar ne cunoaște  slăbiciunea de caracter și nu se ferește să se uite altcumva către Transilvania…

Chiar că  suntem fazanii ăi mai năvlegi din voliera Uniunii Europene și ne merităm cu prisosință soarta!

*

În dârdora evenimentelor rău prevestitoare, mă zgândără o remarcă talebiană și nu ezit să v-o înfățișez:  „Am obiceiul de a mă uita la televizor fără sonor. Când l-am văzut alături de ceilalți candidați la alegerile preliminare care aveau să desemneze candidatul Partidului Republican la funcţia de președinte, am fost sigur că Donald Trump va  câștiga acea etapă a procesului electoral, orice ar fi spus și orice ar fi făcut. În realitate, am fost sigur tocmai pentru că avea deficienţe vizibile. De ce? Fiindcă era autentic, iar publicul – alcătuit din oameni care obișnuiesc să-și asume riscuri, nu din analiștii inerți care nu riscă niciodată, prezentaţi în capitolul următor – ar vota oricând pe cineva care a sângerat de-a binelea după ce și-a înfipt în mână o daltă de spart gheaţa, în defavoarea cuiva care nu a sângerat. De fapt, argumentele care-l prezintă pe Trump ca pe un antreprenor ratat, chiar dacă ar fi reale, susțin acest raționament: dintre un om autentic care este un ratat și un om de succes, îl preferăm pe primul, întrucât stigmatele, cicatricele și defectele de caracter măresc distanța dintre om și fantomă.“[3]

Observația ar trebui să-i pună pe gânduri și pe fazanii ce se pregătesc sado-masochist să-și aleagă curând edilii și europarlamentarii… Deși, câștigătorii  nu vor obține și puterea, întrucât curva asta s-a obișnuit să stea întinsă  lasciv pe scutul antirachetă al cotropitorului, nu altundeva! Care ne va batjocori de ne vor sări fulgii …

[1] Nassim Nicholas Taleb, Când pielea ta e în joc

[2] Aforisme 156

[3] Până și faptul că Trump se exprima într-un stil neconvențional semnala că nu a avut niciodată un șef, un superior pe care să fie nevoit să-l convingă, să-l impresioneze sau să-l înduplece: oamenii care au fost angajaţi la viaţa lor își aleg cuvintele cu mai multă grijă.