Pentru prima dată, o declarație a Organizației Națiunilor Unite se angajează să abordeze în mod explicit problema demenței. Joi, liderii mondiali reuniți la Adunarea Generală a ONU de la New York au prezentat un nou plan pentru combaterea provocărilor legate de sănătatea mintală și bolile netransmisibile. Deși declarația politică subliniază afecțiuni precum bolile cardiovasculare și diabetul, aceasta face referire și la afecțiuni neurologice, inclusiv demența. Documentul nu a fost adoptat în ultima clipă din cauza opoziției Secretarului pentru Sănătate și Servicii Umane al SUA, Robert F. Kennedy Jr., însă se așteaptă să primească aprobarea în octombrie.

Un moment istoric pentru recunoașterea demenței

“Este un moment istoric pentru noi. Este o adevărată bornă de cotitură”, a declarat Paola Barbarino, CEO al Alzheimer’s Disease International, organizație de advocacy cu membri în 105 țări. Ea a subliniat că includerea demenței este deosebit de importantă pentru țările cu venituri mici, multe dintre acestea fiind încă în negare cu privire la această afecțiune.

Chiar și în țările cu venituri ridicate, unde demența beneficiază de o anumită atenție, precum Statele Unite, este dificil să se impună schimbări comportamentale și intervenții medicale – cum ar fi scăderea în greutate și controlul tensiunii arteriale – care să amâne debutul bolii. În plus, pentru numeroase familii afectate, găsirea unei îngrijiri adecvate și a unui sprijin corespunzător rămâne o provocare majoră.

Deși Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat în 2017 un plan global de acțiune pentru demență, prelungit recent, Barbarino a evidențiat că demența este adesea ignorată sau minimalizată în politicile majore, cadrele strategice și dezbaterile privind bolile netransmisibile. De exemplu, raportul OMS din 2022, „Invisible Numbers: The True Extent of Noncommunicable Diseases and What To Do About Them”, nu a făcut nicio referire la demență, iar în 2011 ONU a menționat boala Alzheimer într-o declarație, însă fără angajamente concrete pentru combaterea demenței.

OMS a transmis printr-un comunicat pentru NPR că „declarația din 2025 marchează o etapă semnificativă prin recunoașterea impactului global al demenței și angajamentul de a extinde accesul la servicii pentru cei 57 de milioane de oameni afectați la nivel mondial”.

Importanța recunoașterii demenței la nivel global

Demența reprezintă una dintre cele mai mari provocări în domeniul sănătății și îngrijirii în prezent și se estimează o creștere semnificativă a incidenței pe măsură ce populația îmbătrânește. Recent, Australia a declarat demența drept principala cauză de deces, iar aceasta se situează deja printre principalele cauze de mortalitate în Regatul Unit, Olanda, Finlanda și alte țări.

Este surprinzător că demența nu a fost inclusă anterior într-o declarație ONU, însă acest lucru nu s-a datorat intenției, ci stigmatizării puternice din anii 1980, când mișcarea pentru recunoașterea bolilor netransmisibile precum cancerul, diabetul sau bolile respiratorii era în plină dezvoltare, iar demența era ignorată.

Procesul de includere a demenței în declarația ONU

Potrivit lui Paola Barbarino, includerea demenței a fost rezultatul a aproximativ doi ani de eforturi susținute. „Știam că este o problemă, însă abia recent am realizat că datele privind mortalitatea prin boli netransmisibile se concentrau adesea pe persoanele sub 70 de ani, ignorându-se astfel persoanele în vârstă. Având în vedere că oamenii trăiesc mai mult, nu putem neglija acești ultimi 20 de ani de viață, perioadă în care este cel mai probabil să apară demența”, a explicat ea.

Barbarino a menționat că au fost colectate date și realizate cercetări bazate pe dovezi, inclusiv un articol publicat în ianuarie în revista Nature Reviews Neurology, care estimează că demența va deveni a treia cauză principală de deces la nivel global în 2040. „Și oamenii au început să asculte”, a adăugat ea.

Impactul declarației pentru țările cu venituri ridicate și scăzute

În țările cu venituri ridicate, multe dintre factorii de reducere a riscurilor pentru demență, precum campaniile anti-fumat și promovarea activității fizice, coincid cu cele pentru alte boli majore, cum ar fi cancerul și bolile cardiovasculare, facilitând astfel integrarea acestei agende în politicile guvernamentale.

În schimb, multe țări cu venituri mici se află încă în negare cu privire la amploarea problemei demenței, considerându-se tineri, cu o populație predominant tânără și nefiind obișnuite să planifice pentru nevoile persoanelor în vârstă. Acest refuz de a recunoaște situația conduce la lipsa unor campanii de prevenție și la insuficiența serviciilor de îngrijire pentru persoanele afectate și pentru îngrijitori.

De asemenea, în țările cu venituri mici, la fel ca în cele bogate, s-a redus dependența de îngrijirea familială, iar tot mai mulți vârstnici trăiesc singuri, ceea ce agravează problema.

Ce poate schimba declarația ONU pentru familiile afectate?

Raportările din întreaga lume indică suferință și probleme majore de sănătate mintală în rândul persoanelor afectate de demență și al familiilor acestora. „Este dificil să te confrunți singur cu această situație, iar lipsa de informare în comunitate poate duce la excluziune socială, ceea ce adaugă o povară suplimentară”, a explicat Barbarino. Un sondaj realizat anul trecut a arătat că aproximativ 33% dintre îngrijitori și-au întrerupt activitățile sociale după diagnostic, din cauza rușinii și a dificultăților de comunicare.

Până acum, demența a fost în mare parte exclusă din agendele guvernamentale de nivel înalt. „Această declarație ONU este importantă pentru că le va permite oamenilor să afirme: «Nu, noi suntem o boală netransmisibilă majoră».”

Cu toate acestea, Barbarino avertizează că este doar un prim pas, iar implementarea unui plan de acțiune privind demența la nivel național va dura ani, poate chiar decenii.

Provocările pentru țările cu resurse limitate

În unele țări cu venituri mai mari există medicamente destinate să ajute pacienții cu demență, însă în multe țări cu venituri mici accesul la acestea este limitat sau inexistent. Lipsa infrastructurii, a aprobărilor de reglementare, capacitatea redusă de diagnosticare și deficitul de specialiști – psihiatri, neurologi sau geriatri – reprezintă obstacole majore. În plus, unele tratamente disponibile sunt foarte costisitoare și inaccesibile pentru multe state.

Totuși, nu doar medicamentele contează. Barbarino a subliniat importanța îngrijirii adecvate: „Mulți membri ai familiilor spun că, după diagnostic, sunt lăsați complet singuri, fără nicio informație. Există nevoie de linii telefonice de asistență, grupuri de sprijin de bază.”

Este esențial ca guvernele să conștientizeze că demența este o provocare socială majoră, la fel ca alte boli precum cancerul sau bolile de inimă, și să integreze această problemă în sistemele de sănătate, alocând resurse corespunzătoare.

Cu toate acestea, ca orice document adoptat la nivelul ONU, declarația ar putea rămâne doar un text fără aplicare concretă. „Trebuie să ne asigurăm că există implementare, ca guvernele să lanseze campanii de sănătate publică care să includă și demența. Vom depune eforturi mari pentru ca acest angajament să devină real pentru persoanele afectate și pentru familiile lor”, a conchis Paola Barbarino.