Dumnezeu, neclintit, nemișcat,
ședea pe tronul lui ceresc,
nu de pieritor împărat

privea tăcut la ei,
la icoana nesfințită
a celor doi,
așezată,
nu la răsărit,
ci la apus,
nepermis

ședea și în tăcere privea,
și tot ce vedea, ce asculta,
neduhovnicesc îi părea

cu ei, autentici mireni,
cu nesfințirea lor,
ce să facă,
tulburătoarea lor dragoste,
în canoane neacceptată,
cu vederea,
cum s-o treacă?

și-n îngăduința lui fără
de spațiu și timp,
o găselniță i-a venit în gând

în păcatul fericirii
să-i lase să alerge,
cât pașii iubirii îi vor ține,
până când,
decontul fiecărei clipe,
orice ins îl va plăti,
nu cu tichetul lacrimii,
nici cu cardul speranței,
ci cu prețul patimii,
pe care orice pământean,
la momentul cuvenit,
îl va ști

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]