eram cu poetul Evtușenko, la Peredelkino,
se lăsase de toamnă, frunzele-și trăiau ultima amăgire
l-am întrebat, pe el care iubise atât,
ce rămâne, dacă rămâne ceva, dintr-o iubire

eram în casa lui de lemn, beam ceai
sau poate vodkă, nu mai țin minte exact
poetul rus, devenit apoi american
m-a privit oblic, cu o privire supărată și lipsită de tact

din iubire poete, mi-a zis el tărăgănat
revenit la cunoscuta-i melancolie
râmâne uneori un copil
și, cel mai adesea, o poezie

stau pe țărm, marea și-a pus cămașa ei de bronz argintat
e azi fără cute, netedă ca un cearșaf
de pe patul unei camere de hotel
în care nimeni, de o veșnicie, n-a intrat

un copil înoată, păzesc cu ochii distanța de geamandură
poeziile pot fi uitate, dimpreună cu poetul care le-a scris
dar pe copil uitarea, cu valul ei încruntat, ni-l fură

ce rămâne, ce rămâne,
dintr-o iubite timpurie sau poate târzie
un copil care te privește străin
și musai, nemuritoare, o poezie
27 iunie 2019

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]