Proprietarii de locuințe care nu sunt locuite trebuie să știe că nu pot fi scutiți integral de la plata întreținerii, deoarece imobilul beneficiază în continuare de structura clădirii, de instalațiile comune și de serviciile de administrare. Conform legislației în vigoare, cheltuielile sunt împărțite în costuri individuale și costuri comune, cele din urmă fiind obligatorii indiferent de prezența locatarilor.

Cheltuielile comune sunt repartizate proporțional cu cota-parte indiviză a fiecărei proprietăți. Legea stipulează că părțile colective ale unui bloc trebuie întreținute prin contribuția tuturor proprietarilor, asigurând astfel buna funcționare a întregului imobil, pornind de la ideea că aceste spații sunt folosite și gestionate la comun.

Chiar și în absența unui consum efectiv, proprietarul este obligat să achite costurile de administrare. Această categorie include întreținerea ascensorului, iluminatul spațiilor comune, serviciile de curățenie, remunerația administratorului și a personalului auxiliar, precum și eventualele reparații necesare părților comune ale clădirii.

De asemenea, plata pentru fondul de rulment și fondul de reparații rămâne obligatorie pentru toți proprietarii. Aceste sume sunt considerate esențiale pentru gestionarea curentă și pentru intervențiile tehnice necesare clădirii, indiferent dacă apartamentul este sau nu ocupat.

În ceea ce privește utilitățile precum apa sau gazele, facturarea depinde de existența contoarelor individuale. Dacă acestea indică un consum zero, proprietarul nu va plăti pentru consumul propriu, însă ar putea fi nevoit să acopere o parte din pierderile comune stabilite la nivelul asociației. În lipsa contorizării individuale, aceste costuri pot fi repartizate pe număr de persoane sau pe suprafață.

Pentru a evita taxarea pe număr de persoane, este esențial ca proprietarul să depună o declarație pe propria răspundere la asociația de proprietari prin care să anunțe că locuința este nelocuită. În lipsa acestei notificări oficiale, care trebuie reînnoită periodic conform regulamentului intern, administratorul are dreptul să calculeze cheltuielile ca și cum în apartament ar locui cineva.

În cazul contractelor individuale pentru energia electrică și gaze naturale, un consum zero înseamnă absența costurilor de utilizare, însă pot apărea taxe fixe sau abonamente lunare prevăzute în contractele cu furnizorii. Specialiștii recomandă menținerea acestor utilități în stare activă pentru a preveni eventuale probleme tehnice sau costuri suplimentare legate de o viitoare reconectare.

Impozitul pe clădire reprezintă o altă obligație certă, care nu este influențată de gradul de ocupare al apartamentului. Această taxă anuală trebuie achitată către autoritățile locale, în conformitate cu deciziile fiscale emise de primăria de care aparține imobilul.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]