AM Press Logo
Muzeul Pietrei

RADET intră în faliment. Ce se întâmplă cu apa caldă și căldura pentru bucureșteni?

 

Curtea de Apel București a decis, luni, intrarea în faliment a RADET. Decizia este una definitivă. Magistrații Curții de Apel București au menținut, astfel, decizia din prima instanță a Tribunalului București.

Primarul Capitalei dă asigurări că bucureştenii vor avea, chiar şi în aceste condiţii, apă caldă şi căldură în această iarnă. Activitatea Radet va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica.

“Indiferent de sentința de astăzi (luni, n.r.), bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureștenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, și că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluție de reorganizare a activității acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluția înființării Companiei Municipale Termoenergetica”, a declarat primarul general Gabriela Firea, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Sursa – stiri.tvr.ro

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!