Undeva, cândva, în ziua în care s-a împărțit al cuvintelor har,
Îmi închipui că abecedarul cel dumnezeiesc mi-a fost înscris pe-o filă albă a inimii,
Și mai cred că mi-a fost ursit ca, dintre toate, sub trecerea vremii,
Să aleg al cuvintelor frumoase luminos dar,
Spre a le scrie, apoi, undeva – cândva, cândva- undeva, cu cea mai senină dintre cernelurile sufletești.
Încât litera A să fie mai ales despre acasă și neuitarea din amintiri,
Cu litera B să încep a scrie toate cuvintele bucuriei
Și cu litera C să caligrafiez tărâmul cel unic al copilăriei.
Litera D să fie despre dor, dorință și dragoste,
Cu e mic de mână să încep scriiturile despre evalvie, elegii și ecou,
Iar litera F să rămână drept privilegiu al frumuseții și al florilor.
Așa cum, în filele abecedarului acela cu care îmi închipui că am venit pe lume,
Spre a-l reînvăța încât să-mi scriu cu el, undeva, cândva, propriul destin,
Litera G o așez, când uimită, când temătoare, la începutul fiecărui gând,
Litera I o înscriu tainic în dreptul cuvântului iubire
Și litera J e a jocului ce însoțește amintirile copilului care am fost cândva.
Cu litera K încep toți kilometrii anilor lumină cărora le-am încredințat visurile mele
Iar cu litera L mare de mână -Luna de pe îndepărtatul și albastrul ceresc orizont,
Înconjurată de atâtea stele încât întrec cu mult toate boabele de nisip de pe Pământ.
Dintre toate cuvintele știute ale lumii, cu litera M scriu într-un fel, cu totul și cu totul aparte, numele mamă…
Cu litera N dactilografiez sacadat despre ninsorile iernilor și despre cele ce împodobesc livezile aidoma unor suave mirese.
Cu litera O, aproape în formă de inimă, îmi place să povestesc despre oameni, iar cu litera P despre pomi și păsări;
Litera R este despre râușorul care ne mărginește grădina,
Cu litera S aș vrea să descriu despre răsărituri de soare,
În litera Ș să așez toată căldura lemnului ce arde într-un visat șemineu, povestind despre copacul falnic care-a fost odată
Și să alătur, scrisă cu vârful ascuțit al unui creion colorat, litera T a tihnei după o zi de trudă.
Litera Ț îmi întoarce mereu gândul la țarina căreia bunicul meu îi știa taina rodului
Și-o uda nu numai cu apă cărată cu cobilița de la fântâna din vale, ci și cu lacrimile rugii sale înălțate spre cer,
Spre a fi ferită de arșiță mare ori ger.
Cu litera U îmi place să descifrez taina ușii care, închizându-se,
te -ndeamnă să vezi că nu ducea de fapt nicăieri,
Dar mai ales miracolul ușii care se deschide acolo unde, pentru o vreme, ți s-a părut că sunt doar ziduri.
De la litera V îmi place să cred că pot începe să scriu nu numai cuvântul viitor, ci și viitorul cuvintelor inimii mele care-și caută mereu alte sensuri
Și, câteodată, sub pecetea literei X, timbrul aparte al unui vechi xilofon.
Zăbovind o clipă, cât să scriu conturul literei Z, înainte de a-și lua zborul spre zarea altor inimi.
…
Mereu dinspre inima mea, pe a cărei albă filă au fost înscrise, undeva, cândva,
Cuvinte frumoase dintr-un abecedar dumnezeiesc
Și tainice cerneluri sufletești …
( Din volumul ” Poeme scrise cu duioase cerneluri sufletești”, Editura Prahova-2026 )
