AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Rudel Obreja, condamnat la cinci ani de închisoare, va fi eliberat, pe motiv că are cancer

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul Gala Bute, poate fi eliberat din închisoare pe motiv că suferă de cancer. Tribunalul Ilfov a decis eliberarea fostului pugilist. Potrivit stiri.tvr.ro, decizia nu este definitivă, dar procurorul de ședință a fost de acord cu decizia.

Tribunalul Ilfov i-a admis, în primă instanță, cererea lui Obreja, dispunând întreruperea executării pedepsei.

Rudel Obreja nu are voie să părăsească România, trebuie să meargă la Poliție pentru a fi luat în evidență, nu are voie să dețină arme și să se prezinte, îndată ce va fi eliberat, la unitatea sanitară unde va face tratamentul.
Obreja a fost recent diagnosticat cu cancer cu metastaze.

Avocata fostului președinte al Federației Române de Box susține că rezultatul expertizei INML arată ceea ce au susținut și ei în instanță, și anume că Obreja este în stare gravă.

Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei a susținut că lui Rudel Obreja i-a fost asigurată asistenţa medicală de specialitate, iar Obreja nu ar fi depus nici un document medical la dosar în perioada în care era în libertate.

În Dosarul „Gala Bute”, Obreja a fost condamnat pentru luare de mită și evaziune fiscală.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!