Dă-mi femeie, tu, cea obosită de toate cele
Un autograf pe mărgele
Pune-mi un zbenghi, o colorată ață
Pe constelația-mi șugubeață
Respiră peste sufletul meu
Nu cu crivăț, ci cu alizeu.
Țigancă icoană
Pirostrie pentru inima-mi rană
Arde-mă la foc subțire
Până dai de nemărginire
Iar tu desface-te blând
La dogoarea celui ce sunt
Picioarele tale care se despică
De chemare, de înfrigurare sau frică
Sunt stâlpii lui Dumnezeu
Pe care stă în neodihnă aripa trupului meu.
(Lucian Avramescu, din volumul „Să strigi femeia pe numele ei de vers”)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]