ANI sesizează DNA pentru fapte de corupție comise de Robert Negoiță
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, joi, că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în privinţa primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, după ce primăria pe care o conduce ar fi încheiat mai multe contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei edilului deţin diferite funcţii şi calităţi.
„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Robert Sorin Negoiţă, primar al Sectorului 3, Bucureşti, a infracţiunii asimilate faptelor de corupţie prevăzută de dispoziţiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de dispoziţiile art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, respectiv a infracţiunii de fals in declaraţii prevăzută de dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ”, se precizează într-un comunicat al ANI transmis, joi, AGERPRES.
În fapt, arată sursa citată, în perioada exercitării mandatelor 2016 – 2020 şi 2020 – 2024, societăţi la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară au încheiat contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului deţin diferite funcţii şi calităţi.
Potrivit ANI, contractele încheiate în perioada exercitării mandatelor 2016 – 2020 şi 2020 – 2024 pentru care au fost identificate indicii privind posibila încălcare a legislaţiei penale sunt:
*Contractul de închiriere mijloace de transport nr. 1450/31.08.2016, încheiat între Administrarea Domeniului Public Bucureşti SA aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de locatar şi o societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin Negoiţă (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de locator. Obiectul contractului de închiriere a fost reprezentat de punerea la dispoziţia locatarului autoturismul marca Mercedes-Benz Viano pentru o chirie de 450 lei/lună fără TVA pentru perioada 01.09.2016 – 31.12.2018 – valoare totală de 13.401 lei;
*Contractul de vânzare-cumpărare nr. 5381/01.11.2018, încheiat între SD 3 Salubritate şi Deszăpezire S3 SRL aflată în subordinea Primăriei Sector 3, în calitate de cumpărător şi aceeaşi societate comercială în cadrul căreia membrii familiei primarului Robert Sorin Negoiţă (părinţii şi fratele) deţin funcţii şi calităţi, în calitate de vânzător. Obiectul contractului a fost reprezentat de vânzarea autovehiculului second hand marca Mercedes-Benz Viano cu suma de 39.874,71 euro, autovehicul care, anterior, a făcut obiectul contractului de închiriere sus-menţionat;
Continuarea aici
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]





