AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ciolacu: Listarea la Bursă a Hidroelectrica, un moment istoric pentru România

Foto - gov.ro

Listarea la Bursă a celui mai mare producător naţional de energie, Hidroelectrica, reprezintă un moment istoric pentru România şi un exemplu că performanţa consolidată pe termen lung poate fi obţinută şi la societăţile unde statul român este acţionar majoritar, a declarat, miercuri, prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului a participat, alături de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la evenimentul de listare a companiei Hidroelectrica SA la Bursa de Valori Bucureşti, organizat la BNR.

„Trăim astăzi un moment istoric pentru România – listarea la Bursă a celui mai mare producător naţional de energie, Hidroelectrica. Vorbim despre cea mai valoroasă companie din energie, un exemplu că performanţa consolidată pe termen lung poate fi obţinută şi la societăţile unde statul român este majoritar”, a afirmat Ciolacu, potrivit Agerpres.

El a subliniat că pentru a ajunge la performanţă trebuie să existe resursă umană de calitate, inteligenţă, seriozitate şi profesionalism.

„Dacă ne uităm la provocările din ultimii 3 – 4 ani a fost şi ceva în plus – o continuă adaptare la provocările economice, atât interne şi regionale, cât şi la contextul geopolitic internaţional. Hidroelectrica a reuşit să facă asta. De aceea, momentul de astăzi este chiar o confirmare a acestui succes”, a transmis premierul.

Potrivit acestuia, pe lângă rezultatele financiare, Hidroelectrica s-a angajat „în a servi direct interesele românilor”.

Continuarea aici

[article_sources]

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!