Ce e, am întrebat îngerul meu păzitor
Forma aceasta stranie?

E oare un carnivor, urmărindu-mă,
Sau e nimicul
Care se ține scai?

Nimicul, mi-a răspuns îngerul!

Carnivorele sunt mari animale de pradă
În timp ce turița acestei moluște
Moartă înainte de a se naște
Se agață de umbra ta
Să-ți sugă sângele umbrei, vorbele,
Doar va deveni parte a umbrei tale
Și silabă a cuvintelor tale,
Ceea ce nu se va petrece niciodată.

Ce e, am întrebat îngerul meu ocrotitor,
Nimicul, cum tocmai l-ai numit, înaripatule?

Nimicul e, mi-a răspuns îngerul,
Ceva ce încearcă să fie nefiind,
Păduchele de lemn care se strecoară sub coaja arborilor,
Visând să-i usuce,
Dar nimicul, făcând parte din nimic,
Nu se poate usca decât pe sine.

Are nimicul un sine, am mai întrebat,
Temător să nu-l supăr cu insistența mea?
Nu are, mi-a răspuns îngerul,
Fluturând palmele lui uriașe
Cu care zbura, zbura, zbura…

Lucian Avramescu, 29 septembrie 2017, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]