Discut cu Dumnezeu, în sens abstract,
Ca și când Dumnezeu, pe tron, ar fi,
Și-l rog, pe cel nedefinit, să-mi lase,
Mai mult din bucuria de-a trăi

Ne isprăvim, toți, unul câte unul,
Dar, Doamne, ce te dai nemuritor,
De ce ai avantajul de-a decide,
Poate cam mult, din viața tuturor?

Azi, măsurat-am între pomi lungimea
Între promișii, galbeni, trandafiri
Și-am așezat distanță între mine
Și ultimele lumii năruiri.

Ce-a rezultat? Un Dumnezeu ca tine
Poate mai amplu, mai atent nițel
La năruiri de frunze și la cazne,
Cu un surpus discret de milă-n el.

Vorbesc de pomi, de-arbuști și de viață,
De tine, Doamne, zeul imperfect,
Pun pietre în pământ să facă flori
Și culmea, îndrăzneala-i cu efect.

Discut, cu tine, Doamne, i-o șuetă,
Jucăm un fel de barbut cu ninsori
Și tu ce te pretinzi nemărginire
La zaruri pierzi acum și-adeseori

Lucian Avramescu, 23 noiembrie 2018, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]