îmi pare că-i tot iarnă, o iarnă nesfârşită
s-au adâncit copacii cu totul în omăt
iar drumul meu spre tine nu-l mai parcurg cu pasul
şi-mi pare că-n zăpadă, fără vreun spor, înot

înot spre tine, doamnă, m-a obosit oceanul
pe care tu, sorbindu-ţi cafeaua, l-ai trecut
prinţesă în caleaşca ce s-a suit în nouri
iar eu, rămas acasă, refuz că te-am pierdut

îmi pare că-i tot iarnă, o iarnă fără nume
o iarnă din tăcere, uitare şi zăpezi
şi-aş pune să-nflorească în palma mea toţi merii
dar la ce bun, de-acolo, tu nu ai cum să-i vezi

parcă-am murit noi doi, calmi, ca de moarte bună
ceva nedefinit, cu tâlc adiacent
la moartea mea ce n-a fost, la moartea ta abstractă
niciunul dintre noi nu s-a-ntâmplat prezent

îmi pare că-i tot iarnă, o iarnă nesfârşită
s-au adâncit copacii cu totul în omăt
iar drumul meu spre tine nu-l mai parcurg cu pasul
şi-mi pare că-n zăpadă, fără vreun spor, înot
7 ianuarie 2019, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]