Se poate să greșească, se poate să nu știe
Și poate e grăbită cu ochiul strâns pe ceas
Se poate câteodată să aibă griji- o mie,
Să ocărască anii care i-au mai rămas

Se poate –spun poeții- să fie muză tristă
Și-n despletite ceasuri, să strige fără glas
Și uneori n-acceptă că-n lume mai există
Cuvinte de adio la ceas de bun rămas

Nu știu din ce-i făcută, dar poate să-nflorească!
Dacă-i zidești o casă, ea îți va fi scânteia
Ea va porni tot focul, ea știe să iubească
Mai uită-ades’ de sine, dar asta e femeia !

Ea poate să-și cioplească din dragoste o lume
Mai bate des din gene ca să te ispitească
Dar cât de tandru știe să-ți spună blând pe nume!
(Știu, câteodată poate războaie să pornească !)

Nu știu de unde vine, nu știu unde se duce
Ea are dezlegarea, ea e în toate cheia!
Dar s-a născut – se spune – a omenirii cruce
S-o poarte cu iubire : aceasta e femeia !

21.01.2019  (Din volumul în curs de apariţie)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]