Ultimate magazine theme for WordPress.

A murit Mitică Țapu

4 1.236

S-a terminat parada militară, cu geometria ei impecabilă de uniforme și trei bărbați de stat – președinte de Republică, președinte de Senat și președinte de Cameră – care au stat încruntați alături pentru a primi onorul, realizând performanța istorică de a nu-și adresa un cuvânt.

După ultimul acord al fanfarei, aud clopotul bisericii din Sângeru, care bate prelung. Sunetul, în aerul de gheață, se duce uniform spre toate acoperișurile satului, de unde ies fumuri lungi, ca niște baionete militare. A murit vecinul meu, Mitică Țapu, care stătea la trei porți mai sus. ”De infarct, îmi spune finu Jan. L-au găsit copiii mort, în apartament, la Ploiești, unde locuia singur” . Jan îmi spune că Mitică era negru când l-au găsit. ”Așa e că ăia de mor de infarct se înnegresc?” Nu știu, Jane. Toți morții se înnegresc dacă-i cald. Acum e ger de crapă pietrele. Poate că-n apartamentul lui era cald.
A murit și Bush, ăla bătrân, de-a fost președinte al Americii, zic eu, să aduc un plus de informație de afară, fiindcă Jan știe tot ce mișcă în sat, dar e indiferent la ce e mai încolo de perimetrul lui de îndeletniciri. ”Să fie sănătos! Ce mă interesează pe mine?! Mitică ne e vecin și era mai mic cu cinci ani ca noi”. În august, completează fina Gica, nevastă-sa, care merge să ajute la făcut pilaful pentru pomană, a împlinit 65 de ani. Ieșise la pensie.

Finu’ Marian, care-i fochist la școala de peste drum, îmi dă alte detalii și-mi spune numele celor patru băieți ai mortului. Pe unii îi știu. Mitică Țapu, contabil de meserie a vrut să aibă și o fată, dar Veronica, nevastă-sa, i-a nimerit doar băieți, toți sănătoși. Unul are prăvălie în sat, altul e director de școală la Loloiasca. Mitică ținea contabilitate unor firme și venea rar în Sângeru. Îi era mai la îndemână apartamentul din Ploiești.

Bate clopotul în sat, lung și rar, ca sunetele să țină distanță între ele, ca blindatele la defilare. Să nu se calce pe șenile, să nu se atingă în aerul de gheață. Clopotarul trage de frânghie și apoi așteaptă până când nu se mai aude nimic. Trage iar. Între sunete e loc de reculegere și tristețe.

Ulițele sunt pustii. Rar intră cineva la mort să pună o lumânare. Cei care au vietăți în curte le-au hrănit matinal și s-au tras la televizor de unde nu mai ies până diseară, când închid găinile.

Moartea lui Mitică Țapu nu era programată de Centenar, așa cum nu era programat tot balamucul politic din acest an. Îmi aduc aminte amuzat cum l-am întâlnit ultima oară. Sunt ani mulți de atunci. Mi-ai făcut-o, nea Lucică? Ce ți-am făcut măi, dom Mitică? Păi ai scris aia cu closetul la ziar! Și nu era așa? Ba așa era, dar ce te-ai apucat s-o scrii?! Facem haz amândoi de o întâmplare de tot hazul. Mitică mergea dimineața în ghereta closetului care atunci era în curte și, stând pe tronul de lemn, își aprindea o țigară din care trăgea liniștit. În ziua cu pricina a sărit cu closetul în aer, cum a scăpărat bricheta. Veronica, nevastă-sa, găsind în magazie un sac inutil cu carbid, l-a aruncat în bazinul destinat altor trebuințe. Carbidul, la gestul pașnic al lui Mitică, a explodat, scândurile zburând în toate părțile, mai puțin proprietarul care s-a ales doar cu sperietura și celelalte inconveniente care l-au învelit generos. Îi trecuse supărarea pe jurnalistul din mine și am băut amândoi câte o bere. Acum e mort. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Îl jelesc nevasta și cei patru băieți. Unul e așteptat din străinătate, unde muncește la o fermă. Toți sunt harnici, respectuoși și la locul lor.

1 Decembrie a îmbogățit primăria din Sângeru cu steaguri tricolore, puse unul lângă altul, întru cinstirea Zilei Naționale. Pe poarta lui Mitică Țapu e un steag bisericesc de îngropăciune. Viața și moartea stau alături, ca niște vrăbii zgribulite pe aceeași cracă.
Lucian Avramescu

loading...

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata