E o stare de spirit care sărăcește societatea, îi confiscă mintea și-i urâțește sufletul. Totuși, îmi amintesc de anii Ceaușescu. Era frig și întuneric. Era foamete, îmi amintesc de o scenă din spectacolul ” Efectul razelor gama asupra anemonelor „, în care Olga Tudorache sparge ouă într-o tigaie, pentru masa de seară..Ca un singur om, sala a scos un ” aaah ! ” , la vederea unui asemenea lux, câteva ouă sacrificate pe altarul artei…Era frig, era foamete, dar sala de teatru era arhiplină. In serile de iarnă, îți băgai degetele în ochi, ca să urci pâna la etajul unde locuiai, câte un suflet mizericordios lăsa o lumânare aprinsă, pe palier…Totuși, bibliotecile erau frecventate asiduu și unele cărți erau furate, fiindcă nu se găseau de cumpărat, cum a fost cu ” Cel mai iubit dintre pământeni ” și cam toate romanele Rodicăi Ojog-Brașoveanu. In această lume aridă și ostilă, s-au legat prietenii adevărate, oamenii s-au iubit, au avut copii și nimic n-a putut împiedica viața sufletească, să existe. Azi, sarăcia arată altfel, când spun sărăcie, mă refer la lipsa frumuseții, e adevărat că există oameni care se sfâșie pentru niște persoane sus-puse, care nici măcar nu știu că ei există și chiar de-ar afla, aceste persoane sus-puse, ar râde cu cinism de atâta naivitate. Pe Dl Avramescu nu-l înțeleg, fiindcă, știindu-l posesor de bogății inalterabile, mă surprinde atenția pe care o dă unor atacuri ignobile, efemere și minuscule…E drept, sensibilitatea nu e întotdeauna un prieten…