AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Alimentele care scad nivelul zahărului din sânge și țin în frâu diabetul

Alimentele care conţin antioxidanţi, vitamina C şi potasiu sunt
recomandate celor care vor să prevină sau să-şi ţină sub control diabetul. Specialiştii americani, citaţi de site-ul www.eDiets.com, au întocmit un top al celor mai bune alimente care scad glicemia.

Un măr pe zi ţine medicul departe, iar afirmaţia este valabilă şi pentru cei care vor să-şi controleze insulina. Coaja de măr conţine quercitină, un antioxidant care reduce riscul de diabet.
„Merele conţin apă sub formă legată care antrenează o parte din glucoză pentru a fi eliminată prin urină. De asemenea, merele au un conţinut ridicat de fibre care asigură un tranzit intestinal mai bun şi eliminarea glucozei“, explică Mihaela Ionescu, medic nutriţionist. O persoană cu diabet poate consuma maximum 400 de grame de mere pe zi, iar una sănătoasă, cel mult o jumătate de kilogram.

Asparagusul este o sursă excelentă de glutation, un antioxidant care menţine stabil nivelul de zahăr din sânge. „Legumele, în general, au un conţinut mai scăzut de zahăr, unele chiar sub 5%. Asparagusul conţine multă vitamina C care protejează ţesuturile de ateroscleroză, afecţiune favorizată de diabet“, mai spune medicul. Asparagusul se poate adăuga în salate sau se poate consuma sub formă de ceai.

Fasolea este recomandată nu numai pentru sănătatea inimii, ci şi pentru combaterea diabetului. „Tecile de fasole au efect de scădere a glicemiei. Nu este recomandată în schimb fasolea boabe, pentru că are mulţi hidraţi de carbon“, explică medicul.
Broccoli este o sursă foarte bună de quercitină. În plus, conţine multă vitamina C şi potasiu.

Morcovii conţin carotenoizi, antioxidanţ i care protejează inima şi menţin nivelul insulinei. Morcovii trebuie consumaţi cruzi. „Prin fierbere, fibrele se mărunţesc şi se poate absorbi din ele o cantitate mare de glucoză“, afirmă Mihaela Ionescu.

Acizii graşi omega 3 din peşte protejează inima şi menţin stabil nivelul zahă rului din sânge. „Peştele are rol în corectarea dislipidemiilor (grăsimilor din sânge).

Continuarea pe doctorulzilei.ro

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!