America face o minune la București!

 

Nu-i glumă! E chiar minune. Mai ceva ca minunea de la Maglavit, mult peste arătările în vis ale Fecioarei de la Parepa, care a văzut și dialogat cu toate personajele cerești de vârf, până la bunul Dumnezeu.
De Ziua Independenței lor, serbată cu anticipație – La mulți ani și din partea mea! – americanii au reușit să strângă, în grădina înierbată pe care Ambasada o deține în București, lume românească aleasă pe sprânceană. Asta nu e minune. Când e de o chermeză și o nuntă națională, ai noștri vin și la ziua Bangladeshului și ciocnesc o șampanie și cu ambasadorul Botswanei. Unii mai absentează învoiți de o amigdalită, după rang. Aici n-a lipsit nimeni dintre invitați. Dar nu asta-i minunea. Minunea e transfigurarea, fără excepție, a chipurilor, de parcă o vrajă cerească le-a înțepenit pe toate în zâmbet. Imaginați-vă următoarea scenă. Domnii Dragnea și Zgonea, uniți de iubirea pentru americani, dar despărțiți acasă de o ură fără margini, s-au aflat la un moment dat, fața în față, înaintând unul spre celălalt prin poiană. Am crezut că se vor răsuci pe călcîie. Aș! Au înaintat, cu același zîmbet înțepenit pe chip, unul spre celălalt, de credeai că se vor ciocni ca automobilele. Slavă cerului, au trecut frecându-și stofele cu care erau înveliți, ca două umerașe în șifonier, cu bine mai departe. La ieșirea din posibila coliziune, zâmbetul le rămăsese identic, nesters, cu , mă rog, nuanțele de cu și fără mustață. Înconjurată de trei admiratori, doamna Kovesi, îmbrăcată ca de obicei ca o călugăriță, zâmbea încet, cu discreția unei feminități ținute din scurt. Zâmbeau educat miniștri din guverne antagonice, parlamentari care nu se salută niciodată, șefi de ONG-uri care-și dispută aceeași sursă alimentară, grade înalte. Zâmbetul era nu doar unanim, ci și uniform. Nu reușește nimeni asta, trebuie să recunoaștem. Teatrul pantomimelor e orfan de astfel de performanțe, iar bolile contagioase, izvorâte din același trunchi, comit și eroarea unor diferențe. Aici mimica unanimă devenise legitimație de intrare. Se mai întâmplă ca unei doamne, chinuită de pantofii prea strâmți, cumpărați pentru ocazie, să-i scape schița unui oftat. Aici nu s-a văzut și nici auzit așa ceva. Ce le-au făcut americanii tuturor acestor politicieni, fiindcă la ei mă refer predilect? Cum de i-a împăcat pe toți cu toți? Cum au săvârșit minunea de a-i face identici? Că zâmbeau către americani era normal. Te duci la om în casă, ești dator cu o reverență. Dar zâmbeau unul către celălalt, invitați care se dușmănesc de moarte!
Da, America și-a serbat, concomitent cu Ziua Independenței, și ziua prieteniei și frăției cu românii. A spus-o ambasadorul Klemm, sobru și privind de pe scenă cu îngrijorarea unui păstor. A spus-o Iohannis, grav și mai înalt ca toți președinții europeni. Da, suntem frați cu americanii și pentru că peste Ocean avem puzderie de americani plecați din perimetrul geto-dac. Ei sunt frații noștri chiar dacă au uitat, mulți, unde s-au născut, iar unii n-au știut niciodată limba română. Cineva mi-a spus că un soldat american de la Deveselu are străbunicii din Dorohoi, lucru pe care l-a dibuit aici. Oricum, minunea cinematografică de ieri, culminând cu scena de suspens a aprope ciocnirii de zâmbete dintre Dragnea și Zgonea e de transformat în religie. Cine să mai izbutească așa ceva?