Ana Luciana Avramescu: Bat clopote ce ieri erau tăcute

De vreo câteva zile, în Sângeru aud clopote bătând pentru cei ce au murit. Pe cei mai mulți nu-i cunosc.

Clopotul este personaj sonor al satului și încă un personaj principal. El se adresează tuturor. Intră în case, dă de veste, pătrunde pe cele mai îndepărtate ulițe. Sunetul vine la intervale lungi, cu regularitate, de parcă ar sta pe gânduri clopotul sau clopotarul. Apoi vezi în zilele următoare convoaie curgând cernite spre cimitir.

Bătrâni, tineri, uneori copii. Mi se pare ciudat ca după ce am trecut de răstignirea și învierea lui Iisus Hristos, sunt răstigniți creștini, prin total alte forme, și într-un număr destul de mare. Nu s-au jertfit pentru popor, nu e război, pandemia a trecut oarecum, dar oamenii dispar, făcând viața amară celor din jur și lăsând goluri sufletești greu de umplut cu altceva decât cu lacrimi.

Acum enorm de mult timp, Mesia a fost răstignit . De curând îi sărbătoream învierea. Însă mereu m-am întrebat , dacă el s-a jertfit pentru noi, o să vina și rândul nostru să-i întoarcem sacrificiul? Oare în scurt timp o să bată un clopot pentru fiecare dintre noi și ne vom trezi pe un culoar unde ni se decide soarta? O sa ne plângă părinții si prietenii la cap? Sau o sa fim dați uitării … Niciodată nu o să fim la nivelul Mântuitorului și totuși avem aceeasi misiune?

Ne-am născut fără nimic, fără nume, fără avere, ne-am construit in timp propriul imperiu și la final toți ne uită.

Nu vi se pare că moartea e inutilă? Sau că viața e inutilă? Sau că seamănă una cu alta ca două siameze?

Dacă ne naștem pentru a muri, de ce o mai facem? Timpul trece prea repede …. și la final tuturor ne pare rău. Fie că mori la 12 ani, fie ca mori la 92, e aceeași tristețe. Cum spunea tata când eram mai mică, dacă e să te calce trenul, trece și prin dormitorul tău de la etajul 9.

Dacă îți este scris să mori azi, o vei face inevitabil. Și e dureros că n-ai apucat să faci tot ce-ti dorești. Tuturor în final ne va arde o ceară la cap, și vom zace într-o cutie de lemn pentru eternitate.

Deci, viața sau moartea sunt inutile? Sau amândouă sunt utile? Sau niciuna nici cealaltă nu au vreo semnificație?
Încerc să înțeleg ceva.

Aud bocete pe stradă, oameni care își plâng apropiații care se depărtează brusc. Nu-mi pot imagina ce este în sufletul lor. Practic, odată cu decedatul, mai mor alte suflete. Să trăiești apoi cu moartea cuiva apropiat zi de zi este cu siguranță epuizarea ta psihică și fizică.

Vă doresc să nu vă chinuiți vreodată astfel și să-i țineți aproape pe cei din jur cât încă îi mai aveți, cât îi iubiți, fiindcă am citit undeva că ”apa vie a vieții” este iubirea, doar ea.

(Elevă în clasa a VII-a, Scoala Sângeru)