Ultimate magazine theme for WordPress.

Ana Luciana Avramescu: Nu mă judecaţi după „copertă”

1 198
This poll has ended (since 2 days).

Considerati inspirata intrarea ziaristilor in politica?

Nu
55.20%
Da ,daca fac politica pentru tara lor , pentru natiune , pentru fiabilitatea granitelor.
24.37%
Da
15.41%
Poate
5.02%

Cu ce v-am greşit? Tot timpul sunt tratată de copiii de la şcoală ca şi cum faptul că sunt mai plinuţă mă face să nu fiu ca ei. E drept că de ceva vreme am mâncat cam multe dulciuri. Sunt copil şi mi se pot ierta, sper eu, nişte excese! Vreau să învăţ mai multe de la viaţă şi să corectez ce e de corectat.Să fiu un om cu minte. Şi într-un cuvânt şi în două. Să învăţ lucruri noi şi proverbe latineşti, precum Audaces fortuna iuvat(Virgiliu) şi care-mi place foarte mult. Înseamnă:Norocul îi ajută pe cei curajoşi! Faptul că am faultat din greşeală, astăzi, la fotbal, jucând băieţi şi fete, mă face antipatică? Faptul că nu înjur e o calamitate? Faptul că sunt fiica poetului Avramescu?

Eu nu vreau decât un pic de respect căci nu am nevoie de prieteni falşi. Mi-e bine în preajma tatei şi la fel de bine îmi este şi în preajma mamei. Un prieten adevărat am şi acela este Sara! Ea vine mai rar în Sângeru, dar ne înţelegem şi nu m-ar părăsi cu una cu două. Este mai blândă. În rest sunt prieteni mai de formă, mai de încredere, însă când este greu niciunul nu va fi acolo. Lângă mine este cineva si tocmai am specificat cine.

Nu vreau să învăţ fotbal, cu toate că-mi place să-l văd la televizor, iar eu ţin cu ai noştri. Sufăr când pierdem. Vreau să învăţ dans, care e şi disciplină şi mişcare.De fapt, eu şi nişte fete avem o trupa de dans numită Black and Pink. Eu am înfiinţat-o şi facem propriile coregrafii. Mai sunt în trupa de dans a doamnei Cristina Sâncrăian, coregraf profesionist. Acolo facem dans şi mai mult. Cine doreşte să se înscrie o poate face oricând. De obicei facem sâmbăta la ora 10:30 sau 11:00. La primărie, iarna şi la Muzeul Pietrei, de fapt la mine acasă, restul anului. Primăria este lipită de casa mea. Căutăm copii care să înveţe repede mişcările coregrafice pentru că mai suntem doar şase . În grup este înţelegere. Nu ne certăm, deci uite, acolo putem fi prieteni.

Tocmai am citit o carte care după titlu pare sinistră, dar înăuntru este magie, magie bună. Nu este nimic macabru. Titlul este ,,Cartea cimitirului” de Neil Gaiman. Este vorba de un băieţel care în urma unei crime şi-a pierdut părinţii şi a fost crescut de fantome într-un cimitir. NU! Nu este de groază pentru că el se zbătea să fie plăcut de oameni şi să citească multe cărţi de care în general îi era foarte greu să facă rost. Fiecare om din cimitir avea câte două sute sau chiar mai bine de ani. Învăţa de la toţi câte ceva. Rar întâlnea câte o persoană care să fi murit la vârsta lui. Avea doar o prietenă căreia în final i-a fost ştearsă memoria. El a părăsit cimitirul la paisprezece ani, după ce a fost omorât asasinul părinţilor şi surorii lui.
Când am cumpărat cartea, din cele pe care le aduce spre vânzare şcoala, tata a considerat-o cea mai sinistră, judecând-o după copertă doar. Aşa sunt şi eu judecată, fără să mi se vadă interiorul. În afară de tata, mama, mamaie, tataie şi mătuşa mea(Stefi), nimeni nu m-a „citit”.

Eu voi rămâne tot cea veche. Cea cu o „cultură dezvoltată”, spun cei mari, cu toate că eu am îndoieli, şi cu dorinţa de a descoperi lucruri noi.

Să ne vedem cu bine, fiindcă mai am un pic de vacanţă. Curând mă va lua în primire MATEMATICA!
Elevă, clasa a V-a B, Şcoala Sângeru


APRECIAZĂ ARTICOLUL !

loading...

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata