Sunt în școală. Ce se întâmplă? Trec pe hol să duc o fișă unui profesor la parter și holurile sunt goale. Pașii mei se aud ca pe holurile de spital. Gemetele ușilor, aerul trecut pe lângă ruginitele balamale ale geamurilor, țipetele nervoase ale profesorilor, toate mă sperie. Zici că treceam prin morgă, numai că acolo liniștea domină. Urletul copilului din clasă mă trimite în maternitate unde acum 10 ani am trecut pe acolo, fix la această oră, 13.00. Azi este ziua mea. De ce amintesc chiar acum zgomotele infernale de pe holurile școlii? Nu știu. Când coboram treptele, simțeam că voi cădea în gol. Zgomotul, zgomotul, zgomotul!!! Pe jos se aflau lichide lipicioase de zici că ești la groapa de gunoi. Azi, colegii țigani au venit cu briceag și cu gloanțe să îl omoare pe un copil, tot țigan, mă rog, rrom, dar ei așa-și spun la noi în sat, care avea ceartă cu ei. Ieri în Țigănie, cartierul de la gârlă, și-au dat foc mașinilor luxoase și s-au luat la bătaie pentru motive pe care nu le știu. Abel, din clasa mea, s-a exprimat așa: ,,Am intrat în belea cu Luca. Mă omoară, băă.” Sper să nu-l omoare. Școala, unde merg cu drag, mă sperie uneori ca un film horror.
Ana Luciana Avramescu, clasa a IV-a, Scoala Sângeru
