Nu am de ce să zâmbesc

Zâmbetul, la ce folos?

Și totuși, amurgul e ceresc,

Iar eu stau la un birou de abanos.

Scriu parcă nebună,

Cu nedumerire, cu mirare,

Privesc lung la lună,

Din ea soarele niciodată nu apare

Leg de corabia vieții,

Un zâmbet  cu preziceri,

Tabouri cu vise, dar pereții

Rămân goi, fără ziceri.

Şi totuşi şi totuşi, îmi spun, ai răbdare

Va veni o zi în care

Din lună soarele, cât e el de pitit, răsare.

I smile for myself, not for others!

Elevă în clasa a Vl -a , Școala Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]