Ana-Maria Bocai: Cântec tomnatic

 

Nu mă mai iubeşti…
Ştiam,
Încremenită priveşte undeva departe
Poate spre iarna ce va să fie peste noi,
Poate spre vara care ţi-a râs în inimă.
Te rog, nu mă alunga şi tu!
Lasă-mă să mângâi frunzele tale
Căzute peste sufletul meu,
Zâmbeşte-mi aşa cum ai făcut anul trecut
Şi acum doi ani şi mereu.
Ninge galbenul părului tău
Să pot aduna din el dragoste,
Copacii tăi, fără nici o tresărire,
Fără nici un gând,
Sunt pustii.
Dă-mi fericirea toamnei de dinainte de vremi
Îți amintesc că eu te-am iubit cel mai mult,
Îţi aminteşti?
Zburam cu tine peste arcuş de vioară
Şi degetele mi le treceai prin păr diafan,
Totul într-un cântec divin de pian.
Acum e târziu, nici iarna nu vine
Se aşterne doar trecut peste mine.