AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Batjocura pensiilor speciale. Aproape 770 de foști parlamentari primesc în total pensii speciale de peste zece milioane de euro/an

 

Pensiile speciale au fost abrogate, dar totuși au rămas în vigoare până când Curtea Constituțională va lua o decizie în privința lor. În aceste condiții, sute de foști senatori și deputați primesc pensii speciale cuprinse între 2.000 și 12.000 de lei pe lună.

Un număr de 768 de foști senatori și deputați sunt beneficiari de pensii speciale în valoare de peste 10 milioane de euro pe an. Pensia medie a unui parlamentar este de 5.843 de lei pe lună.

Cuprinse între 2.000 de lei, cei mai mică, și 12.000 de lei, cea mai mare, cele 768 de pensii speciale ale parlamentarilor costă cât 3.268 de pensii medii ale românilor de rând.

De menționat că un fost parlamentar primește o pensie specială de minimum 2.000 de lei pe lună pentru patru ani de mandat, în vreme ce un român de rând primește, în medie, 1.373 de lei pe lună după 35 de ani de muncă.

Înalta Curte a contestat această abrogare la Curtea Constituțională, deoarece printre pensiile speciale anulate se numără și cele ale magistraților. Prin urmare, toate pensiile speciale sunt încă în vigoare.

Mai mult pe EuropaFM.ro

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!