AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Astăzi s-a născut Constantin Brâncuși, genialul sculptor din Hobița, cel care a vrut să-și doneze opera poporului român, dar a fost refuzat

 

Părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, artistul care a revoluționat arta cioplitului, reconfigurând-o vizionar, s-a născut pe 19 februarie 1876, în Hobița, județul Gorj, într-o familie de țărani săraci. La Paris, cale de circa 2000 km, avea să ajungă pe jos, neavând bani pentru o călătorie cu trenul.

Până să atingă uriașa lui celebritate, copilul de țărani din Hobița a făcut munci cum ar fi cea de spălător de pahare într-un restaurant, spre a supraviețui. Brâncuși s-a stins din viață pe 16 martie 1957.

Încercarea lui de a-și dărui întreaga operă poporului român s-a izbit de refuzul rostit de Academia Română care a considerat opera sa ”decadentă”. Între academicienii care au participat la acea ședință din perioada stalinistă, înfierând cu mânie proletară gestul lui Brâncuși, pot fi citați Mihail Sadoveanu, președinte al Uniunii Scriitorilor, George Călinescu, marele critic și istoric literar, lingvistul academician Alexandru Graur.

În zilele noastre, încercarea statului român, sprijinit prin donații populare, de a cumpăra o lucrare brâncușiană, pentru a îmbogăți Muzeul Național de Artă, s-a soldat cu un eșec, nefiind suficienți bani.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!