noaptea se așterne peste pământ,
luna dispare încet,
se disipează în neant,
lăsând loc stelelor să se nască

facerea lor se întâmplă lent,
ca un preludiu al dragostei desăvârșite,
una câte una,
acoperă cerul,
fără dureri, fără suferință,
doar scânteia lor se-aprinde pe cer,
discret, cât ochiul uman să perceapă
focul iubirii născute departe,
în universul atotcuprinzător

așa se-ntâmplă cu sufletul,
care din cenușă renaște,
care încet-încet se reaprinde,
și tot ce-a trăit până azi,
tot ce trăiește acum,
face loc unui alt foc,
amplu, vizibil,
arzând ca niciodată,
așa cum se va-ntâmpla curând

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]