A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Astăzi, Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului. Ei veghează asupra familiei

0 903

Părinții Maicii Domnului, sfinții Ioachim și Ana, sunt pomeniți pe 9 septembrie.
Ioachim avea sânge împărătesc, din neamul lui David și al lui Iuda. Iar Ana se pare că ar fi fost mătușa pe linie maternă a Sfântului Ioan Botezătorul.

Amândoi erau credincioși și milostivi. Așa se face că toată agoniseala lor era împărțită în trei părți. O parte era dedicată templului, alta săracilor și ultima pentru necesitățile familiei.

Cu toate astea, lumea acelor vremuri îi disprețuia pentru faptul că nu aveau copii. Și erau priviți ca fiind blestemați de divinitate. Dar, Ioachim, în loc să aplece urechea la gura lumii și să-și părăsească soția pentru alta fertilă, așa cum se făcea pe atunci, el s-a retras în pustiu, pentru post și rugăciune, pentru ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu darul de a fi părinți. Pe de altă parte, Ana vărsa lacrimi amare, rugându-se neîncetat.

Într-o zi, un înger a venit și i-a spus lui Ioachim să meargă acasă la soția lui căci, de această dată, iubirea lor va rodi, iar „pântecele ei va prinde prunc”. Pentru că așa s-a și întâmplat, fericiții părinți au hotărât să-și ofere pruncul lui Dumnezeu, motiv pentru care Sfânta Fecioară a fost dusă la templu încă din fragedă pruncie. Și și-au numit fiica Maria, pentru că, în traducere, acest nume înseamnă „Iubită de Dumnezeu”.

Din timpuri străvechi, cum majoritatea femeilor își pierdeau copiii la naștere sau nu puteau aduce pe lume urmași, din cauza condițiilor de trai precare, Sfânta Ana a devenit protectoarea mamelor însărcinate și a femeilor sterpe, căci acestea o implorau mereu prin rugăciuni să le ajute.

Numele Ioachim și Ana au rezonanță și sunt pline de tâlc. Ioachim se traduce prin „Dumnezeu a îndreptat”, iar Ana vine de la evreiescul Hannah și se traduce prin „Dumnezeu s-a îndurat”.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More