Școlit în SUA, întors în România, s-a specializat în sociologie politică și înțelege foarte bine dedesubturile unei societăți pierdută în etichete ideologice. Nu pariază pe conflictul dintre progresism și conservatorism, dar crede că ceea ce schimbă peisajul politic al României e o inflație de opoziții care divizează bazinele electorale ale partidelor tradiționale. Invitat la Avangarda, sociologul Barbu Mateescu face o predicție pentru anul politic 2029, în care stânga progresistă va fi o nouă formă de putere, și deconstruiește mecanismele prin care 2025 va fi un an al votului resentimentar. Ce se va alege de România, țara care, în piramida lui Maslow, stă încă rău la satisfacerea nevoilor de bază ale cetățenilor, dar care e fruntașa Europei la consumul de Tik-Tok, cum trebuie politicianul român să comunice în anul în care emoțiile sunt principalul vehicul electoral și care sunt miturile politice care au căzut pentru partidele tradiționale, iată doar câteva dintre subiectele care fac din acest episod o radiografie excelentă a României care în două luni își alege președintele. Dacă primarii mai duc partidele în turul II sau dacă e loc de avangardă între toate aceste crize ideologice și valorice, aflați din dialogul lui Ionuț Vulpescu cu Barbu Mateescu.

Interviul integral poate fi ascultat accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=n4CXpjsNoOw

 

Sistemul american de educație, mai puțin orientat către evaluări formale repetitive și inutile

 

Ionuț Vulpescu: Bun găsit la un nou episod al podcastului meu, Avangarda, cu Ionuț Vulpescu. Astăzi am bucuria să îl am invitat pe sociologul Barbu Mateescu. Barbu, îți mulțumesc mult că ai acceptat invitația mea!

Barbu Mateescu: Mulțumesc mult pentru invitație!

I.V.: Tu ești un avangardist al sociologiei. Ai făcut sociologie politică la Universitatea din Pennsylvania. Asta te-a ajutat sau te-a încurcat în a decripta realitatea românească?

B.M.: Cred că m-a ajutat pentru că sistemul de învățământ american cere foarte mult, dar și dă foarte mult. Adică, în primul rând, că vorbim de patru ani, nu de trei, ca în sistemul european. Și volumul de muncă e foarte mare, criteriile sunt foarte stricte. De exemplu, în America nu există examenul oral de licență. Nu știu dacă mai există de altfel în sistemul nostru de învățământ. Deci, oral și scris. Există examenul scris, care e o lucrare independentă, dar examenul oral nu mai există, pentru că nu mai există acel mecanism cumva, hai să verificăm dacă omul ăsta merită să primească diploma, să mai verificăm încă o dată ce își amintește din cursuri, pentru că criteriile sunt foarte dure. Dar e un sistem care pune munca în prim plan.

 

De ce era America la modă pentru studenții români? Barbu Mateescu: „America era un loc unde era mult mai facil, mult mai ușor să ajungi decât în Europa, pentru că universitățile americane ofereau burse.”

 

I.V.: Cum ai ajuns în America?

B.M.: Fiecare universitate din Statele Unite și din alte părți oferă… Deci poți să te înscrii, poți să încerci să fii primit de către acea universitate. Și asta nu se depune în dosar de candidatură. Și oricine poate să o facă. Oricine, pe cale să termine liceul, nu trebuie să ai niște trăsături speciale. De exemplu, olimpicii au șanse mult mai mari. Și asta știm cu toții. Dar nu este imposibil dacă nu ești olimpic. Și am aplicat la mai multe universități. Miza mare era să obțin bursă. Deoarece cursurile unei educații în Statele Unite sunt foarte mari și erau imposibil de acoperit. Deci acolo era, de fapt, marea bătălie. Dar am terminat liceul „George Coşbuc”, un liceu bilingv de stat. Și din generația mea, de fapt nu chiar din clasa mea, am avut colegi care au ajuns la Harvard, colegi care au ajuns în Elveția. Deci era acea ambianță a sfârșitului de mileniu, ca să spun așa, sfârșitul anilor ’90, începutul anului 2000, când a încerca să aplici la universități de prestigiu, să ceri să intri, era ceva natural. Cred că și acum este într-o bună măsură. Cred că accentul s-a mutat mult pe Europa, pentru că suntem în U.E. Atunci nu era. America era un loc unde era mult mai facil, mult mai ușor să ajungi decât în Europa, pentru că universitățile americane ofereau burse. La ceilalți, cele europene, se așteptau să plătești tot, practic. Și cam asta a fost.

 

Bogdan Mateescu explică de ce nu a vrut să aibă viață de catedră: „Carieră academică, eu am văzut-o tot timpul ca un fel de față asemănătoare cu călugăria.”

 

I.V.: Când te-ai întors în România, ai intrat direct așa în arenă. Nu n-ai fost tentat să continui o carieră academică?

B.M.: Carieră academică, eu am văzut-o tot timpul ca un fel de față asemănătoare cu călugăria. Adică înseamnă un devotament foarte mare. N-am făcut doctoratul nici în America și nici în România, pentru că mi s-a părut că a te dedica unui subiect într-o asemenea măsură și la un asemenea nivel, înseamnă că te cam scoți din piața muncii. Deci, încet puțin, în Occident așa este. Și România, în 2005, când am terminat studiile în Statele Unite, era un loc unde era foarte interesant să te întorci. Eram pe care să intrăm în Uniunea Europeană. Investițiile deja începeau să vină. Eram o țară despre care era destul de clar că urma să aibă un viitor foarte luminos, prin comparație cu ce fusese în deceniile trecute, chiar o să spun. Deci, nu a fost așa o decizie atât de dificilă.

 

România deprimată, concluzia unui sondaj făcut de Barbu Mateescu și IRES. Fondul depresiei: „un stat care nu funcționează la nivelul dorit.”

 

I.V.: Și te-ai dedicat, te-ai început să elaborezi studii, cercetări în diverse momente, în perioade electorale și nu numai, studii despre schimbări în societate. Am citit recent, cred că ultima lucrare pe care ai făcut-o, la comanda Fundației Konrad Adenauer, despre alegerile din toamna trecută.  Sunt câteva caracteristici în analiza ta. Spui că publicul, societatea, este într-o depresie mai degrabă după alegeri. Cum se explica asta?

B.M.: În primul și în primul rând, vreau să spun că eu am fost unul din coautori, celălalt a fost IRES, deci am împărțit cumva cu IRES atribuțiile. Vorbim despre o depresie care, cum să spun, anularea alegerilor….nu alegerile în sine, anularea alegerilor funcționează ca un element care confirmă niște lucruri. Și depresia, fondul depresiei, baza depresiei, o constituie același lucru ca, practic, oricând în aproximativ ultimii 20 de ani sau 25 de ani, poate chiar 30. Și anume, un stat care nu funcționează la nivelul dorit. Și există aici două poziționări diferite. Pe de o parte, vorbim despre oamenii din orașele mici și din rural, care au acces la servicii de proastă calitate, în ceea ce are de-a face cu lucrurile fundamentale. Sănătatea, educația pentru copii, chiar și viața economică în sine, locurile de muncă care sunt disponibile. Și ce trebuie precizat aici este că ei, pentru prima dată în foarte mult timp, știu că lucrurile stau foarte prost pentru că au fost în străinătate. Sau rudele lor au fost în străinătate. Și de aceea ei votează altfel decât în anii 90 sau 2000, când poate că aceste nemulțumiri existau, dar erau compensate de alte elemente, de natură politică sau de altă factură. Ei acum sunt foarte furioși. Era acea campanie, sunt cetățean european și am drepturi. Ei bine, nu campania în sine, dar ideea asta a pătruns cu adevărat în România. O mare parte din furia care există în societate este bazată pe percepția că merit mai mult. Și în mare măsură este corect dacă ne uităm la ce este disponibil în marea parte a ruralului și a urbanului mic din România. În planul acestor servicii publice față de Europa Centrală sau de Vest, oamenii au dreptate să ceară mai mult. Și, evident, e ceva la cealaltă parte, în cealaltă parte a spectrului. Vorbim despre clasa de mijloc și oamenii cu dare de mână din orașele mari, care nu au aceeași emoție. Pentru că ei știu că spitalele funcționează prost, dar au la dispoziție spitale private. Sau chiar operații în străinătate. Ei știu că sistemul de educație nu e foarte performant, dar există școli private, copilul se duce la facultate în străinătate. Ceea ce resimt ei, ca fiind foarte enervant, este disproporția dintre calitatea acestor servicii și banii pe care îi dau. Sunt conștienți de câți bani plătesc cu formă de taxe și impozite. Deci ai două segmente destul de diferite ca probleme, ca oportunități. Fiecare ne-a mulțumit în felul său. În fiecare din aceste segmente, ca să generalizez așa un pic, fiecare e nemulțumit în felul său. Nemulțumirile sunt de ceva timp.  Unele sunt de ani de zile, unele sunt de zeci de ani de zile. Dar ce s-a întâmplat cu anularea alegerilor a fost dovada că lucrurile nu funcționează cum trebuie, practic.

 

Călin Georgescu, mijloc, nu scop, pentru votanții lui. Sociologul Barbu Mateescu: „Se dorește o rescriere a contractului dintre politicieni și cetățeni pe alte baze”

 

I.V.: Tu ai spus recent într-un interviu, că pentru votanții lui Călin Georgescu, victoria lui nu este un scop, ci este un mijloc, prin care să… Ce vor să demonstreze?

B.M.: În primul rând vor schimbarea clasei politice, prin care se înțeleg mai multe lucruri. Schimbarea atitudinii politicienilor față de cetățenii. Reglarea calității serviciilor publice. O mare problemă pe care cetățenii o văd și de peste tot cuprinsul țării, și am văzut-o și într-o cercetare similară acum un an, este faptul că există oameni care obțin funcții de conducere sau de responsabilitate, pentru că sunt membri de partid și partidele lor se află la putere, dar nu performează și trag instituțiile în jos. Și aici este ceva de lucrat. Se dorește o, cum să spun așa, un fel de rescriere a contractului dintre politicieni și cetățeni pe alte baze, pe niște baze mai favorabile pentru cetățeni sau ca să formulez altfel, o corectare a traiectoriei pe care a luat-o politica în ultimii ani.

 

Cum se comunică politic astăzi? Barbu Mateescu: „Asistăm la o performanță foarte bună a discursurilor care contestau puterea.”

 

I.V.: E un vot de pedeapsă, de pedepsire și de schimbare.

B.M.: Da. Și aici, poate că și la parlamentare se poate face analiza, dar mai complicată. La prezidențiale e mai evident. În turul 2 au ajuns doi candidați ai opoziției, ai opozițiilor, putem să spunem. Din primii patru, trei erau ai opoziției. Deci vorbim despre Călin Georgescu, Elena Lasconi și Simion, pe locul 4. Deci vorbim despre o, cum să spun, o performanță foarte bună a discursurilor care contestau puterea.

 

Cine votează cu Călin Georgescu? Barbu Mateescu: „Sunt oameni foarte supărați”

 

I.V.: Cum sunt votanții celui care a fost pe primul loc?

B.M.: În primul rând, sunt oameni foarte supărați. Și motivul pentru care am subliniat sau a apărut această idee din cercetare, că votanții Călin Georgescu îl văd drept un mijloc și nu un scop, este că presa cred că a accentuat un pic prea mult componentele senzaționale sau irelevante statistic. Pentru că, atunci când încerci să vorbești cu votanții Călin Georgescu, fără a fi votant al lui Călin Georgescu, ce se întâmplă, ca exercițiu, e că trebuie să treci de un strat de percepții sau de afirmații care sunt aparte, după care ajungi la aceleași probleme pe care le observă toată lumea, indiferent cine îl votează, indiferent că îl simpatizează sau nu pe Călin Georgescu. Mai sunt niște lucruri în plus, însă, care au de a face cu unde se află acești oameni. Și vorbesc foarte mult despre mărimea localității, mai degrabă, decât despre educație sau vârstă. Pentru că mărimea localității contează, ca să mă explic.

 

Georgescu, votat masiv în localitățile mici. Realitatea politică e alta. Barbu Mateescu: „Deci, dacă o localitate are mulți locuitori, scorul lui Călin Georgescu a fost mic.”

 

I.V.: Unde sunt ei cei mai mulți?

B.M.: Corelație inversă cu mărimea localității. Deci, dacă o localitate are mulți locuitori, scorul lui Călin Georgescu a fost mic. Cu cât numărul locuitorilor este mai mic, cu atât scorul lui a fost mai mare. Între anumite limite. Există excepții de la regulă, desigur. Dar a performat bine în locurile unde oportunitățile economice sunt foarte puține, unde spitalele sunt departe. Și chiar acum, recent, s-a întâmplat ceva semnificativ în sensul ăsta, în Slatina. Atenție, municipiu, reședință de județ. Un domn în vârstă a făcut un stop respirator și în municipiul reședință de județ, nu într-o comună din județul Olt, nu într-un orășel mai mic. În municipiul reședință de județ. Nu aveau, dacă nu mă înșel, defibrilator. Și a trebuit să ducă la Craiova. Și-a murit pe drum. Acum, această nenorocire trebuie multiplicată de o mie de ori. Când ne gândim ce se întâmplă dacă ești într-o comună, ce se întâmplă dacă ești într-un oraș foarte mic, aproape ruralizat ca dimensiuni. Deci, în mod indiscutabil, calitatea serviciilor publice sau accesul la servicii publice, sunt deficitare, acolo, în aceste locuri, într-o măsură mult mai mare decât în orașele medii sau în cele mari. Și mai e ceva. Un sentiment de lipsă de putere. Aici, ce vedem în România, ăsta este un element care se corelează cu un lucru care se află peste tot pe glob, practic, în acest moment. Acești oameni spun fără sarcasm: Suntem mici, suntem pioni, suntem neînsemnați. Alții decid pentru noi.

 

Pastila discursivă care prinde la români: promisiunea puterii. Sociologul Barbu Mateescu: „Este foarte greu pentru un om să accepte că nu controlează niște lucruri din viața asta. Este chiar insuportabil. Și atunci, automat, te atrage discursul care îți spune: îți voi da putere.”

 

I.V.: Alții din țară, alții de afară?

B.M.: Alții de afară, în special. Deși, revenim și la cei din țară, că și acolo e o discuție…

I.V.: Puterea la care n-au acces.

B.M.: Da. Sunt niște schimbări.

I.V.: Puterea din jocul din care, de fapt, nu fac parte.

B.M.: Sunt niște schimbări economice, tehnologice, care devin și sociale, apropo de drepturile minorităților sexuale, care, când ești într-o localitate mică, în România, în Statele Unite, în Marea Britanie, apropo de Brexit, și o mulțime de locuri de pe planeta asta, deciziile sau aceste schimbări, nu sunt generate în comunitatea în care te afli tu. Sunt generate în orașele mari, sunt generate undeva, poate, pe axa puterii, ceva foarte îndepărtat de tine, și atunci, oamenii resimt această lipsă a puterii și ce se întâmplă e ceva foarte simplu, psihologic. Nu vrei să accepți acest lucru. Este foarte greu pentru un om să accepte că nu controlează niște lucruri din viața asta. Este chiar insuportabil. Și atunci, automat, te atrage discursul care îți spune: îți voi da putere. Și aici mă gândesc până și la Milei în Argentina, darămite Trump și alții care spun: îți voi da putere. La un nivel și Putin, deși Rusia e cu totul altfel. Dar acest sentiment de ok, acum va fi, România va fi mai pe gustul tău, America va fi bună din nou, deci va fi puternică din nou, deci un discurs de recuperare, cumva, a unui trecut, unde lucrurile stăteau mai bine sau sunt percepute mai bine.

Barbu Mateescu: „Sunt diferențe multe între Călin Georgescu și Mircea Geoană. Dar sunt niște trăsături care îi apropie pe cei doi”

 

I.V.: Oamenilor trebuie să le dai mereu o miză. Despre asta trebuie să fie politica. Vorbeai despre votul negativ. A fost mai mult votul negativ? A contat mai mult pe partea negativă decât optimiștii care chiar credeau în proiectul pe care îl oferea Călin Georgescu?

B.M.: Foarte greu de măsurat așa, pentru că ce se întâmplă este că Călin Georgescu nu a fost singur pe spațiul opoziției. Nu a luat în acest moment un scor imens. A luat 22%, deci 78% au votat alți candidați. A fost o competiție din punctul ăsta de vedere. Dar cred că mai trebuie să mai adăugăm două lucruri în peisaj, care l-au ajutat destul de mult pe Călin Georgescu. Și mă refer aici la o candidatură care a dispărut și una care a fost scoasă. De-a lungul anului 2024 și chiar și în 2023, intenția de vot pentru Mircea Geoană a fost întotdeauna foarte înaltă. Și sunt niște trăsături. Cred că, evident, sunt diferențe multe între Călin Georgescu și Mircea Geoană. Dar sunt niște trăsături care îi apropie pe cei doi și care explică, într-un fel, de unde au apărut votanții lui Călin Georgescu. Ambii oameni din afara clasei politice, cu un vocabular și cu o anumită carismă a sofisticării pentru publicurile care comunicau. Și încărcați, cumva, de public cu această idee. Iată, cineva care să mă reprezinte, cu un anumit nivel de sofisticare, și care să schimbe lucrurile, pentru că nu este de la un partid. Poate mai importantă este dispariția Dianei Șoșoacă. Votanților Diana Șoșoacă le-au luat foarte mult timp să se reorienteze, să decidă cu cine să voteze. Și au rezonat destul de mult la ceva ce separă discursul lui Călin Georgescu de cel al lui George Simion. Este cam aceeași lucru care separă discursul Dianei Șoșoacă de discursul lui George Simion. Și, anume, discursul este mult mai fantastic, mult mai oniric, mult mai complex, mult mai emoțional. Prin comparație, cu oricare din cei doi, George Simeon este mai degrabă plat. Mai ales aici, în ultima perioadă, în ultimul an, este mult mai predictibil, mult mai, cum să spun, concret. Deci, sunt mai multe lucruri care, cum să spun, voința pentru schimbare, în anumiți parametrii de comunicare, în anumiți parametrii ai portretului dorit, poți să încerci să o blochezi, dar ea se va revărsa într-un fel sau altul. De exemplu, dacă Curtea Constituțională decide peste aproximativ o lună că domnul Călin Georgescu nu poate candida, votanții lui își vor găsi un făgaș. Vor veni la vot. Și nu va fi foarte predictibil, nu e predictibil cu cine, dar se va întâmpla ceva, până la urmă.

 

Emoția care cucerește la alegerile prezidențiale: speranța. Barbu Mateescu: „Sunt și niște emoții care sunt toxice și pe care, în general, nu le folosesc în consultanță. Pentru că se răzbună, într-un fel sau altul. Frica, teama, ura.”

 

I.V.: Ce tip de emoții ar putea să apară? Emoția joacă un rol major la prezidențiale. Ce tip de emoții ar putea modifica structura de vot de azi?

B.M.: Păi, în primul rând, trebuie generată mai multă speranță. Ăsta este un lucru la care Călin Georgescu stă foarte bine. Elena Lasconi, într-o oarecare măsură, și de aceea a ajuns în turul 2, trebuie un pic de… trebuie să vorbim despre România viitoare, și care sunt coordonatele pe baza căreia aceasta poate să fie una pe care să o dorească cetățenii români, indiferent de convingerilor politice sau din cât mai multe bazine electorale. Sunt și niște emoții care sunt toxice și pe care, în general, nu le folosesc în consultanță. Pentru că se răzbună, într-un fel sau altul. Frica, teama, ura. Și asta motivează oamenii, dar lasă un gust amar și, desigur, și eșuează. Unele se și întorc împotriva candidatului sau candidaților care încep să le folosească. Cred că e nevoie un pic de creație și de creativitate și imaginație politică în momentul ăsta. În special, din partea, evident, segmentelor politice care nu sunt pentru Călin Georgescu.

 

Pe ce ton trebuie afirmată schimbarea în discursul politic al unui candidat la prezidențiale? Barbu Mateescu despre situația stângii politice: „Da, stânga și-a schimbat identitatea. Sau a fost divizată”

 

I.V. Care e paradigma confruntărilor electorale în 2024-2025? E clar că nu în stânga-dreapta. Pare că am ieșit din antinomie asta. Din clasica confruntare din anii 90, chiar 2000.

B.M.: Da, stânga și-a schimbat identitatea. Sau a fost divizată. Dacă ne uităm la scorurile lui Călin Georgescu și Marcel Ciolacu sau scorurile PSD, respectiv SOS-POT și, în special, POT. Da, are loc o mutație acolo de care poate vorbim. Cred că e o observație pe care o face unul din participanții la cercetarea de care am vorbit, un domn din Transilvania rurală, dacă îmi amintesc bine, care spune ceva foarte interesant și nu știu dacă e adevărat sau fals. Dar e o temă de gândire. Spune că nu suntem în România extremiști și restul. Suntem apolitici și restul. Și cred că sunt multe moduri în care poate fi interpretată această afirmație, dar cred că are de a face cu nevoia de schimbare. Vorbeam mai devreme cât de puternică a fost schimbarea în clasamente. Și candidatul care este cel mai status quo în clipa acesta, Crin Antonescu, candidatul puterii de atunci și de acum, practic, și el vorbește despre schimbare. La congresul PNL, dacă nu mă înșel, vorbea destul de clar și destul de dur aici. Nu se mai poate continua așa, trebuie făcute niște lucruri. Și aici e una din mizele campaniei lui, în ce măsură și el va dori schimbarea. Dar cred că vorbim despre, ca să revin la întrebarea ta, vorbim despre ramuri ale schimbării. Cât de multă schimbare sau în care domenii mai întâi, sau pe ce ton?  Aici sunt dezbaterile.

 

O marotă epuizată: distincția progresism-conservatorism

 

I.V.: Care sunt temele care vor face diferența?

B.M.: Să adresăm nu diferența temelor, ci emoția lor. Capacitatea de a genera emoții și de a genera încredere. Până la urmă, o mare componentă la alegerile prezidențiale este un examen al personalității, al persoanei. Sunt prudent apropo de dezbaterile ideologice, clasice, progresism vs. conservatorism, pentru că ele nu prea apar în focus grupuri. Nu prea le-am întâlnit.

 

Barbu Mateescu despre România întârziată: „Ca să dezbați unde exact se trage granița la drepturile minorităților sexuale, trebuie să ai frigiderul plin și paharul plin cu whisky de calitate. România nu e acolo, în mare măsură.”

 

I.V.: Mai degrabă, dimensiunea socială, din câte am văzut. Teme sociale, pe care le-ai anunțat și tu.

B.M.: Statul care funcționează greșit, spunea, la un moment dat, un participant, tot din Transilvania rurală, dacă nu mă înșel, dar s-a putea să fi fost din altă parte, care spune: am încercat să schimbăm lucrurile în bine, evalua așa, ca noi, cetățenii români. Și nu continuă cu… să facem România în fel și chip, să devenim o țară mai creștină sau chestii de genul ăsta. Am încercat să schimbăm o clasă politică demodată, ca să fiu politicos, zice. Deci, sunt o mulțime de lucruri care intervin. Spuneam despre dezbaterea progresism-conservatorism. Nu e atât de… Avem niște probleme, în Piramida lui Maslow, ca țară, care sunt mai jos. Ca să dezbați unde exact se trage granița la drepturile minorităților sexuale, trebuie să ai frigiderul plin și paharul plin cu whisky de calitate. România nu e acolo, în mare măsură. Sunt oameni pentru care tema asta e foarte importantă, dar o văd legată și de niște nevoi psihologice. Mai important, sau mult mai semnificativă e discuția despre suveranism. Și aici sunt și niște probleme, după cum spuneam, oameni care simt nu numai că sunt niște influențe asupra vieții mele pe care eu nu le controlez, dar sunt și niște influențe asupra noastră ca societate sau comunitate pe care nu le controlez. Și aici e un mare cartonaș roșu pentru Klaus Iohannis, pe care oamenii îl invocă unii dintre ei conștienți, unii nu, și aici vorbesc pe viitorul președinte. O mare sursă sau facilitator al ideii că avem nevoie să fim mai bine reprezentați în străinătate, să dăm cu pumnul în masă, este tocmai atitudinea lui Klaus Iohannis în ultimii zece ani. Când nu s-a văzut, nu există un caz, și mai pescuiesc din când în când, întreb lumea, nu în focus grupuri însă, nu în cercetări, știți un caz când noi ne-am certat cu U.E. pe ceva? Civilizat. Un motiv, un incident, când niște reglementări europene au fost considerate de autoritățile române ca fiind defavorabile pentru România. Poate fi și, nu știu, coaja ardeiului, dar un element, măcar simbolic. N-o fi fost niciunul zece ani? Frustrarea oamenilor, apare și când, spuneam, o sursă, ei văd în România aceeași submisivitate, aceeași lipsă de putere, care enervează și vor o compensare a acestui lucru. Deci, discursurile astea, discursul care are la bază suveranism, are priză și ca o fel de corectare a trecutului. Acum, sunt multe lucruri care se pot întâmpla până în ziua alegerilor, multe elemente, și aș fi însă foarte atent la această componentă legată de funcționarea statului și la ideea de schimbare. Deși a trecut un an, ediția precedentă a aceleași cercetări, încercam să măsurăm atunci tot profilul președintelui viitor, președintelui dorit. Și o doamnă spunea, îl vrem pe Băsescu cel din trecut. Când spunea Băsescu cel din trecut, ea făcea referire la energie, dorință de schimbare. Deci, astea sunt lucrurile care sunt dorite și ca să sumarizez. Există în metafizica chineză, yin și yang. Așa zis feminin-masculin, mai degrabă calm și liniște, versus dinamism și acțiune. După Băsescu, care a fost yang foarte dinamic, am avut o nevoie mare de un președinte calm, liniștit, care să nu fie atât de comunicativ, atât de expansiv, atât de energic. Și Iohannis a beneficiat de asta. Acum, după Iohannis, se pare că e nevoie iarăși de o figură dinamică și care să facă foarte multe lucruri.

I.V.: Rezultatele au de a face cu prestația din cei de 10 ani de mandat ai lui  Iohannis.

B.M.: Da, și a fost o problemă și pentru candidatul PSD, care a fost prim-ministru. El a fost în aceeași situație ca și Victor Ponta, cu 10 ani mai devreme, și Adrian Năstase, cu 20 de ani mai devreme. Trei oameni diferiți au pornit din aceeași situație. Este prim-ministru, este președintele PSD, candidatul PSD la președinție și se încheie ultimul mandat al unui președinte. Deci, nu se va lupta cu un președinte în funcție. Scorurile lui Adrian Năstase și Victor Ponta sunt, încep cu 4, scorul lui Marcel Ciolacu mult mai puțin. Practic la jumătate. Și un motiv foarte important, care mi-a fost foarte clar din această cercetare, este că inflația este o problemă mare. Nu în orașele mari. În orașele mari, lumea o notează, în discuție, o menționează. Ah, și inflația…. După care merg mai departe, la alte subiecte. Și cu cât localitatea este mai mică, cu atât economia este mai slabă, oportunitățile sunt mai puține. Și oamenii stau mai mult timp să vorbească despre inflație acum, în 2025. Și cât de mult le schimbă viața și cât de mult le nenorocește bugetele familiale. Și ăsta este un lucru care l-a defavorizat foarte mult din punctul meu de vedere pe Marcel Ciolacu, și i-a ajutat pe foarte mulți din acești oameni să se îndrepte ba spre Diana Șoșoacă, de-a lungul timpului, ba spre Călin Georgescu direct. Sunt niște bazine electorale în care candidații PSD, PSD însuși performau foarte bine acum 10-20-30 de ani și care nu au mai… nu mai sunt deschise așa de mult la mesajele partidului, pentru că nu au livrat promisiunea de bunăstare, care e fundamentală.

 

Barbu Mateescu, sfat către partidele politice anti-Georgescu: nu împrumutați mesajele electorale. „Semnalez votanților mei că acest discurs este acceptabil. Îl normalizez. Și atunci votanții vor spune da, uite, e ceva… poate că nu mă gândeam să-l votez pe Călin Georgescu, dar uite, partidul care îmi place zice cam același lucru. Deci e ok.”

 

I.V.: Poți să-l bați pe Călin Georgescu, un candidat naționalist, promovând tu însuți un mesaj similar? Ce-ar face diferența?

B.M.: Sunt aici niște probleme. În genere, în consultanță se folosește principiul conform căruia oamenii votează originalul, nu copia. Dacă sunt acum de exemplu un partid care încearcă să dea același mesaje ca și Călin Georgescu, ceea ce e greu, pentru că sunt foarte specifice, nu voi atrage votanții de la Călin Georgescu, o să se întâmple altceva. Semnalez votanților mei că acest discurs este acceptabil. Îl normalizez. Și atunci votanții vor spune da, uite, e ceva… poate că nu mă gândeam să-l votez pe Călin Georgescu, dar uite, partidul care îmi place zice cam același lucru. Deci e ok. Cred că trebuie alt tip de mesaje și mai ales lucruri care să fie adecvate la candidat. Sunt elemente care nu pot fi date în plic. Nu pot să vii cu o soluție și asta este soluția, indiferent cine este candidatul, ce profil are. Sunt, cum să spun, candidaturi care performează foarte bine pentru că mesajele se potrivesc acelui candidat. Trebuie să punctăm acest lucru având în vedere că avem această discuție la mijlocul februarie. Există și o mare incertitudine apropo de cine va candida. Și, practic, fiecare candidatură este sub semnul întrebării. Poate fi înlocuită sau să-și găsească cu totul alt format.

 

Erodarea sistemului de partide din România

 

I.V.: E încă devreme. Mai povestim mai spre primăvară. Unde a început criza partidelor?

B.M.: Cred că este vorba de erodarea lentă a ceea ce americanii numesc un sistem de partide. Un sistem de partide nu are nicio legătură cu sistemul politic sau constituțional. Înseamnă o anumită dispunere a partidelor, ca nume și sigle, cu electorate aferente. De exemplu, noi am avut un sistem politic în anii `90, în care erau două partide nu foarte puternice, dacă ne uităm la scoruri, și anume FSN, după aceea divizat, PDSR în special și CDR. Acest sistem își schimbă foarte mult textura în 2000, când CDR dispare și în mod foarte interesant și, pe acea ocazie, și numele partidului  devine PSD. Deci, coincidență cumva.

 

Divizarea nemulțumiților: USR, AUR, POT, grupuri care „n-au puterea”. Barbu Mateescu: „O să fiu foarte îndrăzneț. Toate problemele, toate nemulțumirile oamenilor, tot la funcționarea serviciilor statului, ajung mai devreme sau mai târziu”

 

I.V.: A fost fuziunea dintre PDSR și PSD. În 2001.

B.M.: Și a început acest al doilea sistem, care acum se termină. Și, da, înseamnă că e foarte frumoasă coincidența că se schimbă și numele din PDSR în PSD ca să se semnaleze și mai clar. Și aici am vorbit despre trei partide. PSD, PNL și PDL. Ultimele două au ajuns, la un moment dat, într-o poziție atât de mare de slăbiciune ca au trebuit să se unească. Acum, PSD și PNL sunt coaliții de guvernare, după cum vedem, trebuie să aibă același candidat la prezidențiale.  Și aici, e un exercițiu pe care eu l-am mai făcut și îl poate face oricine, cu 10 minute la dispoziție, să se ducă pe Wikipedia și se scoată scorurile la parlamentare și prezidențiale de prin perioada 2007-2009 până acum, în 2024, ale candidaților PSD, PDL și PNL. Când existau. Sunt acum PSD și PNL. Și va fi o scădere. De-a lungul timpul au apărut tot felul de alte forțe, care au redus scorul partidelor mari. Ca să fac o lungă poveste scurtă, cel mai repede s-a mobilizat, evident, clasa de mijloc a marilor orașe și oamenii mai tineri, de aceea USR, după care AUR. După care, bine, divizarea AUR-SOS. Acum POT. Deci, din ce în ce, mai multe forțe politice care nu prea au puterea. În toți acești ani, USR a fost la putere un an, dar care contestă puterea, și se hrănesc principal pe această nemulțumire față de funcționarea serviciilor statului. O să fiu foarte îndrăzneț. Toate problemele, toate nemulțumirile oamenilor, tot la funcționarea serviciilor statului, ajung mai devreme sau mai târziu. Vorbești cu cineva care îți spune: mi-e dor de vremea lui Ceaușescu… Îl întrebi: Ți-e dor de dictatură? Ți-e dor că venea securitatea în case noaptea? Nu, nu, nu. Era dor că aveam predictibilitate la locul de muncă, eram respectat, și mai departe. Și vrei să observi, tot la serviciile statului, care să funcționeze bine, ajung. Deci, cred că, evident, criza aceasta a fost accentuată foarte mult de faptul că PSD și PNL au guvernat împreună. Asta a blocat un lucru și o să fiu foarte cinic aici. Dacă unul din ele era la putere, în ultimii, să zic, patru ani sau trei ani, ce ar putea fi opoziția? Deci, putea să culeagă, ca să spun așa, fructele a ce înseamnă să fii opoziție. Și fructele erodării celuilalt. Acum, au fost împreună la guvernare. Și opoziția nu putea fi unul din ele, trebuia să fie altcineva. Și aici sunt mai multe mijloace de exprimare, a crescut foarte mult în popularitate Șoșoacă, Georgescu, Lasconi ajunge în turul 2 și așa mai departe.

 

Barbu Mateescu explică de ce e nevoie urgent de „profesionalizarea membrilor de partid”

 

I.V.: Politizarea administrației, e și ăsta un argument? Incompetența, numirile discutabile, fără niciun fel de criteriu. Sau lipsa de transparență.

B.M.: Da, aici e un lucru. Partidele trebuie să se deschidă un pic. Și trebuie și o atitudine mai matură din partea societății civile. Ok, oamenii ăștia or să fie miniștri. Oamenii ăștia or să fie directori de agenții. Hai să-i formăm. Hai să-i educăm. Și aici și partidele s-au temut, pentru că în momentul în care expui membrii la cine știe ce influențe din afară, poate că oamenii capătă influență asupra mediilor de partid și vrei tu, ca șef de filială, ca om care ia decizii, să decizi controlul. Și au fost… Se poate, ca dovadă că, uite, există Colegii Naționale de Apărare. Există două-trei instituții la care partidele s-au deschis și au spus, da, trimitem membri. Se pot forma. Hai să facem și niște lucruri de astea pe administrație. S-ar putea să fie deja destul de târziu, poate că era nevoie acum 10 ani. Dar ăsta era un mod de, hai să zic așa, de profesionalizare a membrilor de partid. Deci o creștere a calibrului lor ca oameni care să facă administrație.

 

Partidele din România la răscruce. Barbu Mateescu: „Dar dacă aș avea de ales, mai degrabă decât ideologizare, prefer profesionalizare.” A dispărut România influencerilor celor 4 P: „popa, primarul, polițistul și poștașul”?

 

I.V.: Crezi că o întoarcere la idei, o re-ideologizare a partidelor, ar putea oferi alternative și soluții în perspectiva viitoarelor alegeri?

B.M.: Într-o bună măsură e nevoie. Am văzut cum la alegerile astea, cam toate partidele au avut probleme în a direcționa propriul electorat spre un candidat la prezidențiale. Deci, peste tot, au existat permutări și deplasări ale electoratelor. Dar dacă aș avea de ales, mai degrabă decât ideologizare, prefer profesionalizare. Ăștia sunt oamenii care o să aibă România pe mână. Hai să-i formăm, hai să-i educăm să facă ceva mai bine. Dar ideologizarea e importantă în ce sens? E nevoie de limbajul ideilor. Deci, foarte mult timp, de exemplu, în rural aveai, eu ziceam cei trei, am fost corectat, mi s-au zis cei patru „P”. Popa, primarul, polițistul și poștașul. Acum e TikTok. Deci, ajungi la oameni direct. Nu mai trebuie să conturezi foarte clar televiziunile, cele patru persoane sau entități care sunt în spatele lor. Poți să ajungi la oameni foarte direct. Deci, asta înseamnă că trebuie să-i convingi. Sunt niște mecanisme care nu mai funcționează așa de ușor, când vine vorba de convingerea votanților. Trebuie să-i convingi mult mai direct sau onest. Și aici, mesaje de speranță contează foarte mult. Capacitatea de a crea, de a face pe oameni să vadă un viitor. Asta e foarte important.

 

Televiziunile, fabrică de materiale pentru social-media. Barbu Mateescu: „Suntem și țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare adoptare a TikTok. Deci, conturi per total populație”

I.V.: Ai scris la un moment dat că cine vrea să facă și campanie electorală și politică în general, cu instrumentele care erau valabile până în 2014, nu știe pe ce lume trăiește. Care e lumea în care trăim?

B.M.: E o lume în care comunicarea pe rețele sociale e vitală. Televiziunile funcționează în bună măsură ca un suport. Adică, a, ok, scoatem acest clip și-l punem pe rețelele sociale, unde e, de fapt, marele public. Suntem și țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare adoptare a TikTok. Deci, conturi per total populație. Deci, la noi, TikTok e chiar mai important decât în alte părți. Și, de asemenea, un lucru pe care îl observ din nou și din nou este că a dispărut decalajul dintre oamenii pasionați de politică, interesați, care au capacitate de analiză, și populație. În ultimii ani și cel mai răspicat, așa, la prezidențiale din 2024, ideea că eh, știm noi asta, dar restul oamenilor nu se prind ei, a picat. A picat. A crescut foarte mult nivelul votantului în capacitatea sa de a înțelege mecanismele, a dezamorsa păcălelile și așa mai departe. Acum, este o nuanță, e ciudat ce spun, pentru că se vorbește foarte mult de dezinformare. Într-o bună măsură, oamenii își doresc să audă ceva pozitiv. Venim după ani destul de grei. Vorbim despre pandemie. Pandemia în orașele mari a însemnat, ah, ok, o să stau acasă și comunicăm online. În alte segmente ale societății a fost groaznic. S-au închis zonele prin care oamenii aceia puteau să comunice. Au fost acele marșuri ale oamenilor care lucrau în frizerii, în saloane de masaj, în săli de păcănele. Pentru mari părți din România, ăsta era principalul mijloc de socializare, nu internetul. A venit după aceea inflația. Avem război la graniță. Deci, astea sunt niște lucruri foarte dificile și cred că dorința oamenilor de a auzi ceva pozitiv este foarte importantă.

 

De ce crede Barbu Mateescu că la renumărarea voturilor, cel care s-a verificat a fost, de fapt, statul român? Ce a îngropat PNL? Un mit apus: „partidele cu primari își duc candidatul în turul 2”

 

I.V.: Cine a mai pierdut, ce a mai căzut, ce mituri au mai căzut la alegerile acestea?

B.M.: Cred că vorbim despre, e ceva ce profesional trebuie să spun și nu e mit neapărat. A existat o spirală a tăcerii. Și anume, oameni care atât în sondajele față-în-față, cât și la exit poll, oameni din mediul rural, în special în Muntenia, spuneau, gândindu-se și la primari și la oamenii care treceau pe lângă ei în clipa aia, votez cu candidatul partidului primarului, care de obicei era premierul. Și care nu votaseră cu el, sau nu aveau de gând să voteze cu el. Și de aceea a apărut acea diferență destul de impresionantă între exit poll-uri și ce s-a întâmplat când s-au numărat voturile, care au fost și renumărate, ca să se verifice, într-un fel statul român s-a și verificat, care a fost de fapt rezultatul? Și era cam același lucru. Deci, asta a fost o problemă foarte mare. Un alt lucru care s-a schimbat foarte mult a fost faptul că votanții lui Călin Georgescu s-au decis foarte târziu. E această acuzație cumva la adresa sociologilor că nu ați prins, ați mințit poporul cu sondajele. Într-adevăr, este că din ce știu Călin Georgescu nu a depășit scorul de 12-13% decât în ultimele 48 de ore. Când a fost și intensitatea cea mai mare a mesajelor în mediul online. Deci, nu e o întâmplare aici. Cred că s-a dus, evident, mitul „partidele cu primari își duc candidatul în turul 2”. Asta a fost o chestie pe care PNL-ul a spus-o foarte, foarte mult. Era adevărat. În 2008-2010, în perioada aceea, e din ce în ce mai complicat acum. Și, de asemenea, cred că sunt multe, multe lucruri, dar încă le pătrundem pe toate, ca să zic așa.

I.V.: Influența în media tradițională a scăzut?

B.M.: Ea este încă folositoare tot cum spuneam, ca un suport. Acum și media s-a fragmentat foarte mult. Televiziunile au impactul lor pe anumite grupuri, dar Recorder a devenit foarte important. Orice pune Recorder, are un milion de vizualizări. Și dacă pune, cum erau televiziunile acelea de dinainte, cu pureci, alb-negru. Și dacă face asta peste 5 secunde, o să aibă un milion de vizualizări. Tinerii din marile orașe care se uită la Recorder, deja a ajuns un fenomen național. Și sunt câțiva oameni, nu au o redacție, nu au o licență de emisie. Nu sunt un expert în comunicare, deci învăț și eu foarte multe lucruri, sau încerc să învăț. Dar suntem exact în schimbarea de paradigmă, cum a fost de la televizor la Facebook, acum de la Facebook spre TikTok. Și fiecare din mediile astea de comunicare are limitele sale, are regulile sale, apropo de cum să fie atractiv sau nu. Deci învățăm cu toții.

 

Președintele, țapul ispășitor la români. Barbu Mateescu: „Ei sunt cei care politizează. Din cauza lor funcționează prost sănătatea și economia și așa și mai departe. Și președintele totdeauna rămâne drept așa, un fel de sursă de rejuvenare. Și, evident, președinții nu pot livra.”

 

I.V.: Ați scris cândva un eseu despre președinții României, care sunt aleși pe un record de voturi. Sigur, cele 14 milioane pe care Președintele Iliescu le obține în anii 90 sunt irepetabile. Contextul istoric era altul. De ce își urăsc Românii președintele, așa cum spui tu?

B.M.: Pentru că le atribuie un rol pe care ei, constituțional, vorbind, nu îl au. Inclusiv votanții lui Călin Georgescu vorbesc despre schimbarea modului în care funcționează statul. E foarte greu pentru președinte să facă asta. Președintele poate să facă asta indirect. Și aici e o problemă legată de modul în care a fost alcătuită Constituția. Așa cum ea a fost gândită, ne îndreptam….ea, de fapt, este o republică în mare măsură parlamentară. Mă gândesc în special la Franța. Prin comparație, președintele nostru nu poate să demită primul-ministru și o mulțime de alte lucruri.

I.V.: Franța e o Republică prezidențială.

B.M.: Dar pentru prima dată, în 1990, pentru prima dată, de fapt vreodată, românii puteau să-și aleagă liber președintele. Și era foarte greu pentru clasa politică să ia acest drept. Și atunci a rămas votul popular pentru președinte. Nu? Ca președintele, care este mai degrabă simbolic, să fie numit de către parlament, cum e cazul în orice republică parlamentară. Și din cauza… ce se întâmplă, este că partidele sunt tot timpul înglodate cu… Ei sunt cei care politizează. Din cauza lor funcționează prost sănătatea și economia și așa și mai departe. Și președintele totdeauna rămâne drept așa, un fel de sursă de rejuvenare. Și, evident, președinții nu pot livra. În primul mandat, toți președinții, cu excepția lui Ion Iliescu, care are o rută mai complicată, dar se vede și la Băsescu și la Iohannis, în primul mandat, obsesia principală a președintelui este să fie reales. Și, nu întâmplător, vedem și la Băsescu și la Iohannis tot felul de acțiuni populare și populiste și de succes, apropo. Iar în al doilea mandat, încep niște priorități care sunt cum să spun, complet secundare. N-au nicio legătură cu populația Dezinteresul președintelui față de ce gândește populația este imens. Nu le pasă că ajung să aibă scoruri de credibilitate cu o singură cifră. Deci, ai peste 90% care nu au încredere în președinte, pentru că își urmează alte ambiții, după care, în mod foarte ciudat, se trezesc că vor să-și pună succesor. După ce și-au distrus capitalul politic, întorcând spatele populației, într-un fel sau altul. Și, deci, este și o parte de vină la președinți, dar și așteptările românilor, apropo de președinte, sunt foarte mari. De exemplu, nu ar fi foarte ușor, în cazul în care avem un președinte care nu este Crin Antonescu, și este dintr-o opoziție, oricare din ele. Ar fi destul de greu pentru președinte să managerieze o cădere a guvernului și să pună un guvern nou. Nu ar fi ușor, dar ce fel de mandat ar avea acel președinte, repet, al unei opoziții, când se află într-o situație de conflict cu guvernul, când nu poate să implementeze niște lucruri? Deci, și așteptările, uneori, sunt foarte mari.

 

Barbu Mateescu explică succesul lui Ion Iliescu: „Românilor nu le place dispunerea prea evidentă a puterii.”

 

I.V.: De ce crezi că Ion Iliescu e singurul președinte al PSD, singurul președinte de stânga după Revoluție? Iată, sunt 35 de ani și e singurul care a câștigat.

B.M.: Păi, ai cam spus că a fost și singurul președinte de stânga, era să exagerez, singurul președinte de stânga al PSD, ce nu e chiar o afirmație corectă, pentru că PSD a avut mulți președinți și trebuie măsurat la fiecare. Cred că, în primul rând, a fost un politician foarte capabil și în continuare sunt uluit de faptul că, dacă nu mă înșel, el devine președinte la 60 de ani, în 1990. Să ne gândim așa, făcând abstracție un pic de numele Ion Iliescu, un om care a fost format într-un regim totalitar, unde nu exista vot. Te punea partidul secretar, te punea ministru, nu conta ce gândesc oamenii, ce vor oamenii, detalii. Și trebuie să faci la 60 de ani, la o vârstă destul de înaintată, dar trebuie să faci tranziția spre un sistem bazat pe persuasiune, bazat pe obținere de voturi, pe convingere, deci complet invers față de mecanismul prin care primeai o funcție sau înregistrarea ascensiunii în sistemul comunist. Deci, asta este un lucru remarcabil. La Ion Iliescu. La alt nivel, singurul caz similar și cam în aceeași perioadă, într-un set de circumstanțe foarte diferite, e la Mandela, care intră în închisoare comunist dedicat, în anii 60. Și iese de acolo, primele vizite pe care și le aranjează: Arabia Saudită, Japonia. Un om care nu a vărsat nicio lacrimă pentru căderea comunismului, a mers înainte pentru Africa de Sud. Adică s-a adaptat foarte rapid la circumstanțe. Evident, sunt multe diferențe între cele două situații, dar iată cum se pot întâmpla lucrurile. Acum, la ceilalți președinți PSD, cred că a existat un lucru la Adrian Năstase și la Victor Ponta. Românilor nu le place dispunerea prea evidentă a puterii. Și pedepsesc foarte repede orice fel de manifestare a acestei puteri care depășește anumite limite. De aceea, e destul de greu să câștigi din nou alegeri. Eu spun tot timpul că după ce ai intrat la putere, te pregătești de părăsirea puterii peste patru ani, că se va schimba tot. Deci, sunt niște probleme pe care le-au avut campaniile lor, dar intrăm deja în detalii; actualul premier, care era de cu totul alt profil decât cei doi, un om cu alte atribute comunicaționale, educaționale și așa mai departe, a fost nenorocit de inflație într-o mare măsură și nici n-a apucat să joace cartea pe care au jucat-o ceilalți doi. Dar întrebarea este extraordinar de complexă. Două-trei doctorate se pot scrie pe temă.

 

Barbu Mateescu apreciază un mesaj al lui Crin Antonescu despre involuția clasei politice și evoluția electoratului: „Am vorbit și cu muncitori români, am vorbit și cu oameni mai sofisticați. Și am avut senzația foarte puternică că, de-a lungul acestor 10 ani, standardele oamenilor s-au ridicat, dar politicienii nu.”

 

I.V.: Ce s-a întâmplat cu voturile stângii în ultimii douăzeci de ani? Am făcut eu însumi o analiză, pe care o și știi, pentru că sunt cinci ani de atunci. Dar am anticipat ce se întâmplă la următoarele alegeri, urmărind fenomenele demografice, schimbările demografice extraordinare, care obligau, ar fi obligat partidul să fie mult mai creativ, mult mai dinamic. E nevoie de mai mult decât mentenanța puterii. De a atrage publicuri noi. N-a reușit să facă lucrul ăsta.

B.M.: Și a pierdut. Nu este perfect suma, dar creșterea AUR, SOS și POT, care sunt fenomene așa, în timp, deci putem să le măsurăm. AUR intră în 2020, SOS ia un scor la europarlamentare, POT intră la parlamentare de acum. În principal, nu în exclusivitate, și PNL a fost lovit, dar în principal se datorează pierderii, cum spuneam mai devreme, de către PSD a contactului cu oamenii sub 65 de ani din orașele mici și rural. Iar sub 65 de ani din orașele mari, n-au avut niciodată foarte mare acces. Deci, cred că, dacă ar fi să găsesc așa un motiv pentru ceea ce s-a întâmplat, mai ales în alegerile din 2024, aș vorbi despre faptul că trebuie o administrație mai bună. Și aici, Crin Antonescu, în mod foarte interesant a punctat chestia asta, pe care a spus-o la congresul PNL, dacă nu chiar la congresul PSD. Eu la Bruxelles am stat acolo și am vorbit cu tot felul de oameni. Am vorbit și cu muncitori români, am vorbit și cu oameni mai sofisticați. Și am avut senzația foarte puternică că, de-a lungul acestor 10 ani, standardele oamenilor s-au ridicat, dar politicienii nu. Și cred că asta a afectat PSD cel mai mult, pentru că PSD era putere.

 

Ce au de făcut partidele tradiționale într-o lume în care există foarte multe opoziții? „Tu, ca membru PSD sau decident PSD, sau PNL, trebuie să simți același lucru. Trebuie să simți și tu furie când vezi cuM colcăie gândacii. Trebuie să simți aceeași furie”

 

I.V.: Societatea o ia înaintea politicului, clasei politice?

B.M.: Da. E nevoie de o altă perspectivă. Adică, te uiți la un spital județean în care e murdar, unde există corupție și… Dacă ești cetățean, evident înțelegi ce-i neregulă. Și evident că te înfurii. Și evident că votezi opoziția. Și ai multe acum. Foarte multe opoziții. Sau candidați de opoziție. Tu, ca membru PSD sau decident PSD, sau PNL, trebuie să simți același lucru. Trebuie să simți și tu furie când vezi cu colcăie gândacii. Trebuie să simți aceeași furie. Trebuie să dai volum la asta. Trebuie să schimbi lucrurile.

I.V.: Nu să te simți doar lezat și atacat. Și să pui o barieră între tine și public.

B.M.: Da, pentru că nu mai există mecanismele care să-ți spună… E, da, dar luăm oricum voturi. Pentru că ABCDF. Nu mai există ABCDF.

 

Noile campanii electorale. Barbu Mateescu: „Au dispărut gălețile.”

 

I.V.: Structura aia piramidală de sus până jos.

B.M.: Da. Structura piramidală. Aceleași mijloace de convingere. Partidele au simțit. Au dispărut gălețile. Partidele au crescut. Dar acum au crescut și mai mult. Din cauza comunicării. Mai e un lucru. E nevoie de destul de multă curiozitate intelectuală și creativitate acum. Pentru că situația, cum să spun, practic PSD și PNL într-un fel își joacă existența. Nu acum. Poate la alegerile prezidențiale. Dar peste patru ani. Deci e nevoie de un alt mod de a pune problema. Și asta contează foarte mult.

I.V.: Deci tipul ăsta de campanie, door to door, strâns mâna, mers în piețe, și-a cam  consumat…

B.M.: Uite. Sunt aici idei pe care le arunc așa, fără o pregătire detaliată. Promovați poate mai mult primarii. Pentru că… E una din ciudățenii. Dacă te uiți așa, la scena politică românească. Niciodată PSD nu a venit cu un primar candidat la prezidențiale. Și, dacă nu mă înșel, nu a avut niciodată un primar care să devină prim-ministru. În timp ce restul scenei politice, de la Băsescu, Lasconi, trecând prin Iohannis și o mulțime de alte exemple, a promovat primarii foarte mult. Asta nu e o soluție. Nu e ca și când pui orice primar, gata, a devenit președinte, nu pui primar, va fi un dezastru. Dar arată o diferență în modul în care se face promovare. Sunt multe lucruri de zis aici, dar este, se și leagă cumva. Eu spuneam mai devreme că poate că, din multe puncte de vedere, Călin Georgescu și George Simion au reprezentat votul stângii. Votul de, cumva, votul oamenilor care suferă, din punct de vedere financiar și altfel.

I.V.: Deci au luat mai degrabă de la stânga.

B.M.: După care mi-am amintit de ceva ce a spus George Simion în primul interviu pe care îl dă public, după alegerile parlamentare din 2020. Când Partidul AUR intră în Parlament și este întrebat o mulțime de lucruri. Și unul dintre ele este „Ce vreți?” Și el spune: „Vrem să distrugem PSD înlocuindu-l. Noi să fim partidul din rural și pe termen lung să rămânem doar noi.” Și mi-a rămas asta în cap. Și acum te uiți așa, la scena politică. S-a complicat. Deci nu… El n-a fost profet. Au apărut între timp SOS, au apărut POT. Deci, viziunea nu s-a… Nu a fost o predicție, n-a fost un plan foarte detaliat până la punct. Dar el privea scena politică într-un anume fel. Și… poate fi citit și așa o parte din rezultatul din 2024.

I.V.: Cam ce prezență la vot anticipezi?

B.M.: În clipa asta… Dar mai E mult va fi la alegeri. În clipa asta prezența pare să fie imensă.

I.V.: 50%, 60%?

B.M.: Nu, e prea devreme. Dar… din ceea ce pot să estimez, va fi absolut colosală. Pentru un tur I.

 

Cine votează pentru, dar nu din România? Barbu Mateescu: „Liniștit, 3 milioane din cei 18 care sunt pe liste, ar trebui să fie probabil 17, sunt oameni în diaspora pe care nu i-a văzut nimeni niciodată la vot”

 

I.V.: Cu toate astea, 40% sau chiar mai mult, nu se vor duce la vot. Ce se poate face ca și aceia să fie… să ia o opțiune? Ce-i poate convinge?

B.M.: Aici, răspunsul meu este destul de dezolant, ca să spun așa. În primul rând, avem o mare problemă cu menținerea listelor electorale. Acum 20 de ani, pe liste erau 18,2 milioane persoane, acum sunt 18,9 milioane. Deci o mărie cu 700.000. În timpul ăsta, populația adultă, a scăzut. Câți oameni în fiecare an mor, respectiv câți oameni împlinesc 18 ani. Deci listele sunt foarte prost întreținute. În special, e o problemă cu scoaterea persoanelor decedate de pe liste. Liniștit, 3 milioane din cei 18 care sunt pe liste, ar trebui să fie probabil 17, sunt oameni în diaspora pe care nu i-a văzut nimeni niciodată la vot. N-au venit niciodată, nici măcar în turul 2, nici măcar la europarlamentare, nicicând. Sunt oameni care în mare măsură și-au construit o viață în afară, secțiile de vot pentru ei sunt prea departe. Unii din ei mai vin, e adevărat, la prezidențiale în turul 2. Dar, acolo vorbim de un grup, într-adevăr, foarte greu de accesat. Există, după aceea, ca în orice țară, cam 2 milioane de oameni, poate mai puțin, care nu au o parte politică și nu-i interesează. Nici noi nu știm, în campionatul Suediei, cine este pe locul unu. Sau poate nu am dat exemplul bun.

 

Voturi resentimentare. Barbu Mateescu: „Avem în țară asta cam două milioane de oameni care vin la vot doar în turul doi. Doar în turul doi. Și de obicei voturile lor sunt antisistem.”

 

I.V.: Nu mai e IFK Goteborg…

B.M.: Da, adică sunt oameni care își trăiesc o viață în afară-apoi și nu sunt interesați foarte vag. Unii nici nu știu cum se cheamă primul ministru, președintele, poate că-și mai amintesc de președinte cu greu. Dar sunt oameni care nu au absolut niciun fel de interes. După aceea sunt oameni care nu se regăsesc în niciuna din opțiunile de vot actuale și de obicei, opțiunile lor sunt atât de extreme că te cam bucuri că nu vin la vot. Deci, sunt oameni pentru care în practică, scena politică democratică nu e foarte ofertantă. Acum, există și diferențe în funcție de tipurile de alegeri. Avem în țară asta cam două milioane de oameni care vin la vot doar în turul doi. Doar în turul doi. Și de obicei voturile lor sunt antisistem. De obicei asta înseamnă anti-PSD. Dar nu e o regulă. Deci, mai sunt de asemenea vreo 3 milioane care veneau la vot la prezidențiale, dar nu la parlamentare. Distincția asta a dispărut în toamna lui 2024 pentru că a fost atâta emoție după rezultatul primului tur, că prezența a fost egală la parlamentare și prezidențiale. Dar, cred că nu există o soluție magică apropo de atragerea la vot a oamenilor. Sunt mai multe elemente care țin de comunicare. Contează foarte mult consistența, persistența, de asemenea, și capacitatea de a arăta oamenilor că îți pasă. Pentru că publicul în România e din ce în ce mai versat. Nu este la primul scrutin, nu e la al doilea, e cam pe la al zecelea scrutin prezidențial, aproximativ. Și oameni sunt din ce în ce mai capabili să judece realitatea de dincolo de cortină. Și își dau seama când se încearcă păcălirea lor sau se încearcă niște lucruri care nu sunt veridice.

 

După agitația lui Băsescu și absența lui Iohannis, românii vor din nou un președinte energic. Portretul robot al președintelui: „Nu, Iohannis!”

 

I.V.: Consultând opiniile oamenilor, urmărind focus grupurile, care ar fi primele trei calități pe care le vor oamenii de la un președinte?

B.M.: Păi în secunda asta lumea se focalizează pe două lucruri și ambele sunt un mod de a-ți spune „nu, Iohannis!”. Primul lucru, un președinte care să comunice cu Europa și, în general, în plan extern să apere interesele României, să fie foarte explicit în sensul ăsta. Și, în al doilea rând, un președinte comunicativ și implicat, ceea ce în România în genere înseamnă același lucru. Sunt văzute legate. Dacă comunici mult, te implici. Dacă te implici, înseamnă că trebuie să știi să comunici mult. Ambele lucruri sunt, de fapt, defecte percepute la Iohannis. Este foarte clară, apropo de ce ziceam cu Yin și Yang mai devreme, este foarte clară căutarea României pentru un președinte care să fie altfel decât cel precedent.

 

Surprizele politice din 2029, pariul lui Barbu Mateescu: stânga progresistă

 

I.V.: Spune-mi ceva ce astăzi poate părea șocant pentru cei care ne vor urmări, dar tu crezi că se va întâmpla în viitorul imediat sau nu neapărat, după un termen scurt și mediu pe scena politică. Și ca evoluție a societății.

B.M.: Nu, nu, eu nu am acces la zvonuri politice și și dacă aș avea, nu le-aș colporta.

I.V.: Din analize.

B.M.: Cred că vom vedea în 2028-2029 o prezență foarte puternică prin comparație cu ce a fost SENS la parlamentarele din 2024 a stângii progresiste. Pentru că ea se organizează din ce în ce mai eficient și cred că tinerii care capătă drept de vot, într-o bună măsură sunt în acel spațiu. Și deci performanța lor va înregistra o îmbunătățire. Acum, cât de mult asta depinde de organizare, după ce au fost USR, AUR, SOS, POT, va fi încă un vector politic de contestare al status quo-lui. Dar atenție, este alt tip de contestare. Pentru că stânga progresistă va fi și de stânga economică. Deci foarte, un discurs anticapitalism cum nu prea există. Nici la George Simion. Deci va fi o altă carte de joc, un alt element, un alt vector al schimbării.

I.V.: Deci 2028, 2029. Pentru mai 2025, când Liverpool va fi deja campioană?

B.M.: Da, aici nu m-aș aventura, pentru că lucrurile… suntem totuși într-o țară în care joia, de dinaintea turului 1, Călin Georgescu, era, ok, poate că avea un scor cu două cifre, dar era destul de departe de accesul în turul 2. Aleg să nu strivesc corola de minuni a politicii românești și mai ales a politicii electorale. Mai ales că, apropo de ce simt votanții lui Georgescu, și aici suntem într-un mediu foarte volatil. Deci, un eveniment poate să schimbe foarte multe lucruri, într-un sens sau altul.

I.V.: Uneori și joia de dinaintea turului 2 poate să schimbe.

B.M.: Da, într-adevăr, după cum s-a văzut.

 

Ce e de făcut în România divizată? „Nu împărțiți țara în două. Nu acceptați împărțirea populației țării în noi, cei care vrem binele, și cei care vor rău. Pentru că o singură țară aveți.”

 

I.V.: Care crezi că e riscul major pentru România?

B.M.: O să iau o idee de la Vlad Vexler, un filosof rus, fugit de la Londra. Filosofii ruși ori sunt morți, ori au fugit din Rusia. Cei mai mulți dintre ei. Dar Vlad Vexler spunea un lucru de bun simț, dar m-a șocat cât de bine se potrivea pe context, acum câteva zile. El nu vorbea cu românii, vorbea cu locuitorii Europei, și spunea că toți aveți o singură țară. Nu împărțiți țara în două. Nu acceptați împărțirea populației țării în noi, cei care vrem binele, și cei care vor rău. Pentru că o singură țară aveți. Forța democrației, rezistența democrației, constă în capacitatea de a găsi, totuși, terenul comun.

 

Și dacă „Mai rău nu se poate” e o lozincă falsă?

 

I.V.: Barbu, mulțumesc mult pentru acest dialog și, în final, aș vrea să te rog să adresezi un gând, o urare, un îndemn celor care urmăresc podcastul meu, Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.

B.M.: Cred că suntem într-un moment incredibil de complicat. Dar speranța trebuie să se mențină. Ca să spun așa, cred că România a realizat foarte multe lucruri în acești 35 de ani și cred că trebuie să înțelegem cu toții mai bine de ce oamenii care, cum am văzut pe o pancartă la un protest anti-anularea alegerilor, era o pancartă destul de lucrată. Deci un om muncise la ea. Nu era fabricată și dată. „Mai rău nu se poate. Nu se poate mai rău.” Dar trebuie să înțelegem de ce oamenii care scriu „mai rău nu se poate”, de ce simt ei chestia asta. Și e un dialog care este necesar. Trebuie să încercăm să-l purtăm fiecare dintre noi.

I.V.: Mulțumesc, Barbu!

B.M.: Cu plăcere.