Copiii planetei au ieșit să se joace
O seară-nstelată promisu-li-s-a
Urmăreau borangicul de-artificii pe cer
Pe un țărm de Atlantic, ici aproape, la Nisa
Tați și mame serbau dimpreună lumina
Unei zile ce-a pus capăt vechii Bastilii
Și erau fericiți, admirând cum pe cer
Scoici de aur zvârleau perle noi din cochilii
Dar atunci s-a-ntâmplat ce se-ntâmplă ades
În război, în măcel – o mașină blindată
A pornit peste trupuri și-a ucis la grămadă
Și copii și bunici, cu șenila ei lată
Pe asfalt au rămas oase frânte și sânge
Sânge mult, cât s-ajungă la o tristă donare
Trași pe roată-s francezii, și deodată cu ei
Suntem trași laolaltă și noi toți, fiecare
Cine-ngăduie, Doamne, acest groaznic măcel
Nu erau pe faleza aceea soldați
De ce lași, înc-o data, moartea grea să se-aștearnă
Peste oameni ce nu-s cu nimic vinovați?
Astăzi știu, știi și tu, e-o serbare în van
Bastilia-i vie, ea n-a fost demolată
Bastilia lumii e întreagă în noi
Iar zidul ei gros nu s-a frânt niciodată.
Lucian Avramescu, 15 iulie 2016, Sângeru
