Buni zori, colindătorule! De treci codrii de aramă…

Întunericul e gata să se crape de ziuă, iar tu, care, asemenea mie, te trezești cu noaptea în cap și cu zorii în suflet, privește icoana de aramă și de jar a acestei păduri pe care ne-o dăruiește Ionel Masaroș în nădăjduita lui ROMÂNIE A BUNULUI SIMȚ!

Nu-i așa că tălpile tale – oriunde te-ai găsi – simt înfiorarea frunzelor care ard de parcă ai umbla pe o simfonie? E duminică și încă n-ai luat viața la pas? Nu-i nimic, fiecare clipă poate fi începutul unui miracol.

Nu-l vezi? Închide ochii și imaginația ta te va duce oriunde dorești. Cu degetele tale care văd și cu tălpile tale care sărută arsele de dor frunze ești acolo. Dacă te simți singur e o părere doar, fiindcă alături – călător cu gândul – respir eu, iar pașii mei mi-au luat-o înainte ca și ai tăi, împreună în proaspăta alergare a zorilor. (L.A.)