Nu-mi place să cer, iar atunci când se întâmplă înseamnă că ceva mă strânge, că situația este urgentă. Sigur că e firesc să solicităm sprijin, nu putem funcționa de unii singuri în viața asta, doar că fiecare om, apropiat sau nu, are propria existență, cu probleme și timp care nu ajunge. Și atunci, fac tot ce pot, până nu mai pot, și abia apoi caut ajutor.

Așa s-a întâmplat zilele trecute, când nedeslușind chirurgia unui aparat medical, m-am văzut nevoită să apelez la cineva mai priceput. Așadar, căutând în minte, repede, la cine pot apela, primul care mi s-a arătat a fost doctorul Dan Oprea, chirurg la spitalul Județean Ploiești, și unul dintre „Grei ai medicinei românești”,  pe care-l avem în cartea noastră. M-am gândit că dacă face minuni în chirurgia umană, e imposibil să nu știe umbla și în „măruntaiele” unui electrocasnic medical. Nu ne era atât de apropiat încât să-mi permit să-l chem acasă, dar am riscat. Dându-mi curaj, mi-am spus că înainte, nu chiar demult, doctorii vizitau pacientul acasă, cu atât mai mult cu cât era vorba de o personalitate.

În cazul de față, găsindu-se poetul Lucian Avramescu, un pilon al culturii naționale, aveam un argument plauzibil. Și știam și prețuirea medicului pentru soțul meu. L-am sunat cu inima strânsă, spunându-mi că până la urmă ce avea să se întâmple mai mult decât un refuz. Doar că doctorul Oprea nu doar că nu m-a refuzat, dar și-a exprimat regretul că nu avea cum ajunge mai repede de două zile, întrucât e angajat într-o competiție sportivă, unde este arbitru. Medicul nu e doar un chirurg foarte bun, ci și un sportiv pe măsură. Mi-a spus că nu știe dacă-i va da de cap obiectului cu pricina, dar va găsi o soluție. Și așa a făcut.

A venit împreună cu doamna sa, doamna doctor Oprea, radiolog, o femeie caldă, cu ochi blânzi și voce pansament. Au deslușit ceea ce noi nu nimerisem, dar pentru mai multă siguranță s-au angajat să ia aparatul pentru a-l verifica și la o altă sursă, de specialitate. Tot ei l-au adus înapoi, a doua zi, cu toate ansamblurile, și ceva în plus. Sunt în concediu de la spital, dar tot pe drumuri. Pentru prieteni, pentru căței – nu doar ai lor -, prieteni necuvântători, pentru care familia Oprea se implică fără diferențe, și de multe ori cu costuri mult mai mari-, așa cum se implică în salvarea vieților omenești. Nu-și permit o vacanță departe de mamele lor, care împreună au 180 de ani. Mai ales că angajata care le supraveghea a plecat, așa cum pleacă, și așa cum nu vin oamenii cărora le oferi un serviciu, dar ei aleg să „taie frunză la câini”.

Vorbim toți patru, de parcă ne știm de-o veșnicie. Chirurgul Dan Oprea, deși ar fi putut ocupa numeroase funcții administrative, spune că el se simte cel mai bine lângă bolnav. La patul lui, alături de suferințele lui. Acesta îi este crezul de când a pornit pe drumul salvării, vindecării oamenilor. Nu neagă faptul că nu întotdeauna rimează cu pacientul. Ca în viață, există simpatii și antipatii. Dar, atunci când simte că nu există o chimie între el și pacient, este de două ori mai atent, mai prudent în a relaționa corect cu acesta. Îi dojenește pe colegii care încearcă tot mai mult medicina la distanță. Omul trebuie palpat, trebuie să-l simți, să-i deslușești prin atingere durerile. A cochetat cândva cu politica, dar s-a lăsat repede. Simțind că nu poate schimba mentalități, nu poate aduce beneficii sistemului medical în care se zbate, a renunțat.

Punem deseori etichete negative medicilor, și uneori pe bună dreptate, dar tare bine e să te izbești de prietenia lor. Poetul Lucian Avramescu are în obișnuință urarea pentru medicii pe care-i prețuiește, „să aveți nevoie de medici, doar ca prieteni”. Da, ce bine ar fi să se adeverească, nu doar pentru doctori, ci pentru fiecare ins în parte. Doar că boala nu alege, iar când ai un prieten medic, chiar dacă nu poate face minuni, pune un pansament sufletesc, adaugă un analgezic, pe care colegii lui, neieșind din protocoalele bătute în piuneze, nu ți-l recomandă, face totuși ceva ce alții au omis sau nu s-au obosit să-ți spună.

E bine să ai în preajmă medici precum familia Oprea, și aș mai avea câteva exemple, dar le redau într-un alt episod. Până atunci vă doresc să-i cunoașteți doar de la distanță. Să fiți sănătoși!